Povestea Tatălui

Capitolul 10: Două liniuțe nu înseamnă totul

Sărbătorile de iarnă trecuse iar semestrul 2 din ultimul an de liceu se anunța pe cât de promițător pe atât de greu pentru Iza. Era aproape de Sărbătorile Pascale când ceva neașteptat se întâmplă pentru ei. Urma să aibă loc o mica sărbătoare în comunitatea din care Adrian făcea parte,iar pentru el însemna foarte mult deoarece aceasta sărbătoare avea legătură cu una dintre pasiunile bărbatului,și anume echitatia. Iza luasese foarte puțin contact cu caii, însă ii plăceau foarte mult. Adrian insistase sa participe împreună la aceasta sărbătoare,pentru prima data în calitate de cuplu.
Bărbatul se pregătea deja de o săptămână făcând dresaj calului sau și pregătind trăsura pentru parada când Iza își făcu apariția în curtea special amenajata pentru animale.
-Bună iubitule!
-Bună puiu '. Vrei sa încerci? Ma gândeam să te învăț pana la sărbătoare sa călărești, ă? M-ai face foarte mândru.
-Cred ca o sa încerc. Arată-mi! O sa ma muște calul ăsta?
-Poate eu mai degrabă decât calul,spuse bărbatul râzând.
Adrian ii arata Izei cum trebuie sa urce în sa, care sunt comenzile pe care calul trebuie sa le primească, iar iza imediat prinse încredere și se descurca din ce în ce mai bine.
Au exersat pana în ziua sărbătorii și totul părea în regula.
Dimineața de sărbătoare o prinse pe Iza în dressing unde se învârtea agitata pentru ca nu știa exact ce sa aleagă de îmbrăcat. Adrian o privea amuzat.
-Haide Iza, e doar o sărbătoare ce o sa fie și la anul. Nu te mai stresa atât.
-Trebuie sa fiu perfecta. Acolo sunt oameni ce te cunosc,nu vreau sa te fac de rușine.
-Doamne iubito,cum poți crede ca tu ma poți face de rușine? Ești cea mai adorabilă femeie,dar pe cât de adorabila ești pe atât de mult ma enervezi acum. Haide odată, pune ceva pe tine pana nu ma răzgândesc și nu mai mergem nicăieri. Te țin în dormitor și nu îmi va părea rău,spuse bărbatul facandu-i cu ochiul iubitei lui.
-Perversule! Hai lasa-ma acum.
Intr-un final Iza își alesese o pereche de blugi negri,o bluza tradițională la care a asortat o vesta din piele neagra și o pereche de cizme lungi negre din piele întoarsă.
Când Adrian o văzu coborând scările incepu sa fluiere și sa râdă copios.
-O sa am probleme mari din cauza ta. Realizezi ca toți masculii or sa fie cu ochii pe tine,nu?
-Problema nu o sa fie la tine,ci la ei din păcate ,pentru ca te cunosc. Hai sa mergem odată ca mor de foame și abia aștept sa gust toate prăjiturile alea bune.
-Ma omori câte puțin în fiecare zi iubito.
Ajunși în fata porții casei lui Adrian, oamenii deja erau pe strada. Fetele îmbrăcate în porturi tradiționale duceau spre biserica din cartier ,coșuri pline cu prăjituri și colaci traditionali.
Oamenii îl priveau pe Adrian cum își ținea iubita de braț, cum o săruta din când în cand pe buze sau pe frunte și își dădeau coate dar niciunul nu avea curajul sa spună ceva referitor la relația atipică dintre cei doi. Dimpotrivă Iza era salutata cu respect,i se oferise chiar și flori și prajituri, iar vecinele mai în vârstă o întrebau pe fata când are de gând sa umple strada de copilași ce vor duce mai departe tradiția comunității.
Momentul de dresaj cu cai se sfârșise cu locul 1 pentru Adrian, iar bărbatul de bucurie o urca și pe Iza alături de el pe calul negru și impunător și porni cu ea la plimbare prin cartier. Erau salutați de toate persoanele cu care se întâlneau și inima în Adrian crestea de fiecare data când primea un compliment referitor la femeia ce o avea alături.
Dintr-o dată Iza începu sa se țină cu mana de cap,iar Adrian încetini calul.
-Hei iubito,te simți bine? Ce se întâmplă?
-Adrian te rog, vreau sa cobor, îmi e rău.
-Sigur iubire. Vrei sa chem pe cineva? Suntem la câteva străzi distanta de casă, îl pot chema pe Robert cu mașina și eu vin după.
-Nu,nu. Doar puțin ma lași sa îmi revin. Cred ca am mâncat prea multe prajituri.
Adrian o lăsa pe Iza sa își revină puțin iar apoi își continuara drumul spre casa fără incidente, însă când Iza păși în curtea casei pe care acum o împărțeau, începu sa vomite.
-Iubito, puiule ce ai?
-Adrian ti-am zis,cred ca am mâncat prea multe prăjituri. Mergi te rog și adu-mi niște apa rece.
Adrian da calul omului ce îl îngrijea și fuge la bucătărie sa ii aducă un pahar cu apa Izei,în timp ce fata se puse pe unul din scaunele de pe terasă.
-Poftim Iubito! Sigur nu vrei sa mergem la doctor?
-Ce? Nuu. Sunt bine ,zau. Nu are rost sa mergem la medic pentru ca am mâncat prea multe prăjituri.
-Bine,gata nu te enerva.
Adrian nu mai spuse nimic,însă privea puțin suspicios spre Iza pentru ca niciodată nu ii fusese rău de la mâncare. Iza mânca tot timpul calculat și nici de data aceasta nu făcuse abuz, asa cum ea insinua,dar lua hotărârea sa nu spună nimic ca să nu o supere.
Ziua se desfasurase normal ,dar dimineață următoare Adrian se trezi în zgomote ciudate venite din baia dormitorului lor.
Era duminica iar Iza era acasă, se trezise neobișnuit de devreme pentru ea care întotdeauna duminica si-o petrecea în dormitor alături de el.
Adrian se ridica rapid din pat și fără să se gândească ca e gol ,întra în baie fără să bata la ușa. O găsi pe Iza lângă vasul de toaletă strângând în brațe o paturica pufoasa cu care obișnuia sa se înveleasca atunci când ieșea la aer pe balconul dormitorului. Fata plângea cu suspine ,iar Adrian nu înțelegea atitudinea fetei. Ce se întâmplase oare cu iubita lui?
-Iubito,Iza ce se întâmplă? De ce ești la baie atât de dimineață? Îți e rau?
-Adrian îmi vine rău să vomit și nu pot...îmi e greata rău. Ști ca am o teama exagerata de a voma. Te rog fa ceva!
-Puiule hai sa respiram împreună bine? Hai odată cu mine inspira,expira. Linisteste-te și concentreaza-te doar pe respirație.
Bărbatul era îngrijorat. Nu o văzuse niciodată pe Iza în situația aceea. Niciodată fetei nu ii era rău, exceptând zilele in care era la menstruație.
-Este mai bine? Merg sa îți pregătesc o limonadă, bine?
-Da,da! Ar fi super.
Grabit Adrian trage o pereche de pantaloni scurți pe el și merge la bucătărie unde prepara o limonadă. Iza în tot acest timp rămâne singura în baie,ceea ce își și dorea. Scoate rapid testul de sarcina de sub paturica și privește spre cele 2 liniuțe roșii. Lacrimile încep din nou sa curgă pe obrajii fetei. Adrian nu trebuia să afle.
Sute de gânduri erau în capul Izei. Cum își va continua viata,cum o sa reușească sa termine anul școlar, cum o sa reușească sa dea bacalaureatul, cum o sa se descurce cu un copil? Ii era teama. O teama justificata având în vedere ca avea doar 18 ani jumătate.
Când Adrian se întoarse cu limonada ,Iza deja era schimbată într-un compleu sport lejer și stătea ghemuita pe unul din fotoliile din dormitor ,infasurată cu paturica pufoasa de care se agăța parca cu ultimele puteri și plangea necontrolat.
-Iubito,gata! Mă sperii zău. Ce Dumnezeu se întâmplă?
-Nimic Adrian, sunt bine. Doar obosită,stresata.
-De ce stresata? Doar totul merge super bine. Înveți bine,bacalaureatul îl iei sigur chiar dacă ești incapatanata și nu vrei sa faci pregătire,cu pregătirea pentru facultate merge bine. Noi suntem super bine iubirea mea. Ce nu merge? Ce îți lipsește, spune-mi mie și îți aduc și luna de pe cer...
-Nimic. Nu vreau nimic. Vreau sa ma lași în pace doar.
-Asta sti ca nu o sa se întâmple. Ce ti-a venit? Doar pentru ca te simți rău acum? O sa îți treacă. Poate ceva nu ti-a picat bine la stomac.
Adrian nu mai spuse nimic. Simțea ca trebuie sa ii dea spațiu Izei și în același timp simțea ca ceva nu e în regula cu ea. Lua decizia sa își urmeze programul obișnuit, lasand-o pe fata singura măcar câteva ore pana își va reveni.
Pe seara când reveni acasă, aduse cu el un buchet de flori și o pereche de cercei cadou,știind cât de mult iubește Iza sa primească bijuterii. Știa că asta o sa o înveselească. Urcă în dormitor dar nu o găsi. Lăsă buchetul de trandafiri și cutia cu cercei în pat și începu sa o caute pe Iza prin casa. Când în final își da seama ca fata nu e acasă,puse mana pe telefon.
-Da șefu! Spuneți!
-Robert ști ceva de Iza?
-Da,a plecat imediat după ce a-ți plecat dumneavoastră în oraș. Nu trebuia să o las sa plece?
-Ba da. Ști cumva unde?
-Nu. A luat un taxi. Am crezut ca pleacă la cumparaturi.
-Mhm. Bine. Nu e acasă. Vreau sa o căutați în tot orașul. Simt ca ceva nu e în regulă.
-Da șefu. Te anunț când dam de ea.
Peste puțin timp, Adrian fu sunat de către mana sa dreapta spunandu-i că Iza era în centrul vechi al orașului ,se plimba prin magazine. Ceea ce făcuse toată ziua.
Iza fusese la cumpărături, era singurul mod în care se putea deconecta de la tot. Nu știa exact ce trebuie sa facă. Stia ca dacă ii spune lui Adrian de sarcina,bărbatul o sa fie incantat și ca o sa o roage să renunțe la ultimul an de liceu și acest lucru o speria. Simțea ca nu e pregătită pentru un copil chiar dacă își dorea din tot sufletul sa ii ofere lui Adrian o familie.
Când intra în ultimul magazin din centrul vechi al orașului, magazin ce se numea "Lumea copiilor" ,lua decizia sa ii spună bărbatului pe care îl iubește ca va fi tata. Merita acest lucru,chiar dacă ea nu era cea mai implinita...măcar sa îl vadă pe el fericit. Cumpăra în graba o caciulita de bebelus cu urechiuse și ieși din magazin. Se urca în primul taxi și merse spre casa cu inima parca iesindu-i din piept de emotii.
Când intra în casa,Adrian era la masa din living vizibil nervos.
-Unde ai fost pana la ora asta?
-La cumpărături, spuse Iza aproape în șoaptă. O speria furia din ochii bărbatului...
-La cumpărături? Iza tu chiar nu ai deloc grija de tine...îți era rău,ce era atât de important de cumpărat? Eu te vreau bine, pricepi? Dacă nu ești bine ,nu sunt nici eu. Toată ziua m-am gândit doar la tine. Nu m-am putut concentra la antrenamente deloc iar tu în loc să ramai acasă sa te odihnești, umbli prin oraș cu o suta de plase pline cu țoale pe care oricum nu le porți.
-Adrian te rog.. sunt obosită.
-Esti obosită? Dar la cumparaturi nu ai fost obosită? Ma scoți din minți,pricepi? Iar bărbatul se ridică vijelios de la masa și se indrepta spre Iza prinzand-o puternic de brat,smulgandu-i din mâna sacoșele pline cu haine și accesorii pe care fata și le cumpărase în acea zi.
-Adrian te rog,ma doare.
-Te doare? Dar pe mine nu m-a durut când de dimineață m-ai respins? Ai vrut sa fi singura și te-am lăsat. Am zis sa îți dau spațiu, iar tu? Tu ce faci? Ieși prin oraș,ba chiar și fara bodyguard și te plimbi. Eu vreau sa te țin în siguranță, nu știu cum sa te mai protejez,nu știu ce sa mai fac sa fi bine ,nu știu cum sa mai fac sa petrec timp cu tine ,sa nu te simți neglijată și tu...nu mai zic ca ne futem în draci și nici un rezultat. Am tot sperat...chiar dacă zisesem ca astept sa termini școala,totuși am facut-o neprotejat sperând ca un prost...dar sper degeaba ,sigur ai tu vreun truc de muiere prin care nu rămâi, dar fi atenta aici la mine fetito, ca dacă aflu,ai dat de dracu cu mine...
Adrian o privea cu furie în ochi, iar Izei îi curgeau lacrimi fierbinți pe obraji. Simțea pentru prima data de când era cu Adrian, ca acesta își dorea doar o iapa de prasila și nimic mai mult...o durea sufletul, dar trebuia sa ii dea peste nas. Simțea ca trebuie sa ii spună.
Când bărbatul îi elibera bratul pe care se făcuse o urma roșie ce avea să se transforme intr-o vânătaie, Iza începu sa scotoceasca în plasele ce ii cazusera la picioare. Scoase dintr-o plasa caciulita pe care o cumpărase din magazinul pentru copii și i-o arunca lui Adrian în față.
-Idiot ce ești! Poftim! Acum nu ai de ce să îți mai faci griji. Îți era teama ca o sa rada tovarășii tai de tine? Ce e Adrian? Îți era frica ca nu mai poți? Nu aveai cum să te lauzi cu cât de armăsar ești tu? Uite acum poți sa te lauzi...
Bărbatul ridica caciulita de la picioarele sale și o privi, apoi o fixa pe Iza cu privirea lui de oțel neputand sa mai spună nimic. Fata era paralizată în fata lui...ii era frica de reacția bărbatului,se temea ca acesta o sa reactioneze violent pentru felul în care ia vorbit.
-Ce e asta?
-Esti orb?
-Nu. Dar nu înțeleg...de ce ai luat o caciulita de bebeluș...doar dacă nu...iubito? Zi,e ce cred eu?
-Mhm,dând Iza din cap în semn pozitiv și încercând să își înghită lacrimile ce ii curgeau pe obraji.
Atunci bărbatul cazu în genunghi la picioarele ei și ii cuprinse talia în mâinile lui mari. Își lipi capul de burtica Izei și începu sa plângă.
-De când ști? Iubito simt ca mor...doamne.
- De dimineață știu...dar mi-a fost frica sa îți spun. Bănuiam de câteva zile oricum...
-Iarta-ma pentru ce ti-am zis mai devreme. Eram nervos. În tot acest timp credeam ca e vina mea,ca sunt prea în vârstă...
-Bătrân ești dar ce faci tu cu ce ai în pantaloni ,nu face unul de 20 de ani. Asa ca mai taci odată și bucură-te.
Dar bucuria lor a fost de scurtă durată... Iar asta urma sa fie prima încercare prin care Dumnezeu le testa iubirea.