POWER [FINALIZATA]

𝘾𝙖𝙥𝙞𝙩𝙤𝙡𝙪𝙡 𝙥𝙖𝙩𝙧𝙪: 𝐶𝑎𝑟𝑎𝑚𝑒𝑙

Biroul este foarte elegant încât nici nu pare de pe vremea asta. Iar scaunele pentru musafiri au câte o pernă din pene de gasca.
Se simte.
Sta în fața mea cu mâinile la piept. Tot ce face este sa se uite la mine și vreau sa ii spun sa se oprească,dar nu pot,poate ca face asta doar pentru a obține ceva care să-i ofere un motiv pentru a mă da afara din birou.
-Cum te cheamă?întreabă el turnând o băutură transparenta în pahar.
-Carmen Alfred,spun în timp ce ma uit la paharul pe care mi-l întinde.
Nu gust,deocamdată. Îl privesc cum își tuguie buzele la auzul numelui meu.
- Nu cred ca pot folosi pronumele de politețe,ai aproape cât am eu.
Zâmbește și ia o gură din pahar.
Nu pare să-l deranjeze gustul,ba chiar pare să-i placa.
-Nu am aceasta pretenție,Caramel.
Cred ca nu am auzit bine.
-Cum te cheamă?întreb pentru prima oară.
-Tristan Harvey,ești c-am cea mai tânără de aici,câți ani ai?
Mii și mii de întrebări. Ma gândesc cum se va termina ziua. Poate ma voi îneca cu ceva sau poate ca voi muri de oboseală.
- Nouăsprezece ani,putem trece peste partea asta?
Devin agitată,iar afara se întunecă un pic câte un pic.
-Te ascult.
-Am venit aici pentru a-ți arata câteva idei pentru o slujbă aici,pun teancul de notițe pe birou.
Face ochii mari.
Râde puțin și se uită foarte repede prin ele.
-Ai scris toate astea?întreabă el citind puțin din fiecare.
-Da,în fiecare seară când aveam inspirație sau cel puțin când nu aveam somn.
Zâmbește atât de luminos. Atât de frumos,
simt un fior care îmi străbate corpul.
-Ea îl iubește mai mult decât va ști vreodată , citește el cu voce tare, și el o iubește mai mult decât va arăta vreodată.
Zâmbește și se ridică de pe scaun încet,ca o pisică.
-Ai talent,Caramel!
Acum știu ce am auzit.
-Ma cheamă Carmen.
Chicoteste în spatele meu. Ii simt mâinile pe spătarul scaunului.
-Îți voi oferi o slujbă aici,puțin mai dificilă,
spune el deasupra capului meu.
-Vei crea o carte,contiua el,care sa conțină tot ce simți într-un personaj,apoi o vei imprima și o vei transforma în visul tău.
Zâmbesc,gândindu-mă cât de frumos va fi să-mi vad numele pe coperta cărții.
-O voi citi și dacă voi ghici personajul în spatele căruia se află sentimentele tale,dacă nu ghicesc,îți voi oferi ce vrei tu,adaugă el.
Incremenesc. Simt ca voi rămâne pe scaunul ăsta până când se vor gândi sa ma arunce cu totul în stradă.
Trebuie sa gândesc repede.
-S-a făcut!spun uitându-mă acum la el care se mutase la un raft de cărți.
Nici nu observasem cărțile de mărimi egale pe rafturile de pe pereți.
Ma ridic și mă duc cu puțină frica lângă el.
-Îți place să citești?întreb uitându-mă la profilul lui neimaginat de frumos.
Tristan zâmbește mult ,cred.
Cel puțin zâmbește cu mine.
-Da,îmi găsesc liniștea în cărți,dar tu?Îți place să citești?
Dau din cap .
Privirea lui se întoarce spre a mea.
Rămân șocată cât de multe se pot citi în ochii lui. Încerc să-mi țin echilibrul.
-Ar trebui sa te duci acasă,se face târziu,spune el luându-și sacoul pe el.
-Da,ai dreptate,mulțumesc pentru tot!
Ies pe ușă și simt cum ma pierd în gânduri.
Parca as pluti în ele.
Cobor scările și alerg pentru prima oara pe tocuri spre ieșire,de parca ar fi Singură cale de scăpare de lupul cel rău.
Nici măcar nu am observat cât de întuneric este atunci când ajung acasă.
Mama ma aștepta pe canapea și îmi ia câteva minute sa realizez cât de repede ajungem și ce tocmai avea sa se întâmple cu viata mea de mâine .