POWER [FINALIZATA]

𝐼𝑛 𝑐𝑒𝑙 𝑟𝑎𝑢 𝑠𝑐𝑒𝑛𝑎𝑟𝑖𝑢 𝑑𝑖𝑛 𝑣𝑖𝑎𝑡𝑎 𝑚𝑒𝑎

Vremea se schimbă repede.
De la soare la ploaie.
Picăturile de ploaie se izbesc de fereastra și tot ce pot trăiesc acum,scriu. E complicat,
mult mai complicat decât un calcul la matematică. Ma gândesc cum ar fi fost sa fii mers la o facultate,precum Yale sau Harvard,
de când eram mică mi-am dorit asta.
Nu m-am gândit niciodată ca voi ajunge aici,
nici măcar când scriam în fiecare seara.
Știam ca vor ajunge în foc acele hârtii mâzgălite cu cerneală,dar se pare ca nu a fost așa. Încă sunt la Tristan Harvey.
Toată lumea a plecat,inafara de femeia de servici,care a părut șocată când m-a văzut scriind. Mi-e teama ca îmi voi pierde ideea,i-am zis,iar ea a ieșit fără a spune nimic.
Lumina se stinge brusc. La naiba!
Mereu am o brichetă la mine,pur și simplu o am.
O aprind și caut după o lumânare .
Găsesc în cel mai jos sertar. Pun suportul cu lumânarea pe birou,mai departe de hârtie și ii dau foc lumânării.Lumina explodează.
Este mult mai slabă decât credeam,dar pot scrie fără probleme.
Am zis ca voi sta o oră in plus,este suficient să-mi scriu ideea.
În timp ce scriu,observ o mână lângă cea pe care o țin leneș pe foaie. Inima îmi bate repede.
Ma uit în spatele meu cu coada ochiului și văd o persoană.
Nici nu știu când ajung jos. M-am speriat așa de tare încât am căzut jos și simt cum m-am blocat aici jos.
Aud un râset scurt.
-Cine naiba ești?!spun în timp ce încerc sa ma ridic.
-Nu știu,cine as putea fi?aud vocea spunându-mi.
Stau puțin sa o descifrez.
Tristan. Cred ca de data asta voi rămâne aici.
Jos pe podeaua rece și de a dreptul enervant de veche încât produce un scârțâit la fel de enervant.
-Tristan?Dumnezeule!Îmi pare rău!Nu am știut!spun repede.
-Nu este nimic,Asule,spune în timp ce îmi întinde mâna.
O accept și ma ridic. Ma șterg de praf,chiar dacă nu s-ar vedea praful de pe mine,dim cauza întunericului.
-Ce faci aici?întreb așezându-ma la loc pe scaun.
-Ce faci tu aici?
-Avem o idee și nu voiam sa o uit.
Ii pot observa micul zâmbet.
I-a scaunul de la biroul lui Kate și îl pune lângă al meu.
-Ce crezi ca faci?Nu ai voie sa vezi pana nu e gata!
-Te voi privi cum scrii,spune el.
Simt cum explodez și cum cad iar și iar pe jos.
-Nu este nevoie,trebuie sa te duci acasă,e târziu,spun în timp ce încep sa scriu.
-Tu vorbești !spune el într-un ton arogant.
Oftez și înmoi penita în cerneală.
-Draga mea,Carmen,cu ce te vei întoarce acasă?întreabă el.
Ma opresc pentru o secunda din scris.
-Pe jos,spun încet.
-În niciun caz,te voi duce cu mașina mea acasă.
-Tristan,nu este nevoie,ma descurc.
-Voi face asta,oricum.
Oftez și mai înmoi odată penita în cerneală. E ciudat sa I simt privirea. E ciudată prezența lui și ce este mai ciudat este că-mi place ac este aici. Probabil ca as fi acceptat pe oricine,
doar sa nu fiu singură.
**
-Îți mulțumesc încă odată!spun în timp ce îmi dau centura jos.
-Noapte buna,Asule!
Zâmbesc și ma dau jos din mașină .
Și aud mașina plecând tocmai după ce intru în casă.Mama nu este acasă în seara asta,a reușit să-și găsească un servici în ture. Pare sa-i pleacă.
Îmi iau niște mâncare care pare a fi între tocăniță și supă și o mănânc pe canapea ,uitându-mă pe fereastra. Felinarul a cărui lumină este mult prea slaba pentru a fi considerata lumină a unui felinar de pe stradă,luminează cu stropii de ploaie.
Este greu sa fi singura. Și nu as putea trai așa,niciodată.
Eu și mama be am gândit ca farfuriile de plastic sunt mult mai ușor de folosit decât cele de ceramica. După ce mâncăm le aruncăm la gunoi.
Mi-e dor de tata. De vechea mea viață.
Propriul meu tată nu-mi răspunde la telefon,
nici măcar nu știu dacă mai are numărul pe care îl știu de telefon.
Îi simt absența,dar el nu cred ca o simte pe a noastră. Nu voi înțelege niciodată,de ce a făcut asta. De ce nu ne-a mai vrut?
Și sunt așa obosită la finalul zilei.
Ma bag în pătură și simt ca nu este destul.
Nu este destul. Cred ca tocmai mi-a curs o lacrimă pe obraz. O las sa trăiască.
E ciudat cum fulgii de nea,lacrimile au viața atât de scurta.
Pentru ca în sfârșitul tuturor gândurilor mele,penița cu cerneală este limba gândurilor mele.