POWER [FINALIZATA]

𝑃𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑐𝑎 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑡𝑖𝑚𝑝𝑢𝑙 𝑠𝑎 𝑎𝑟𝑑

Faza cu mersul este foarte interesanta .
E ca și cum ai avea un sertar undeva în mintea ta în care se afla cineva care îți ghidează mișcările, stâng-drept.
Îi sunt recunoscătoare acelei persoane.
Ma simt puțin mai bine decât ieri,când pur și simplu nu puteam gândi coerent,dar odată ce am pus capul pe pernă am adormit instant.
Mama m-a trezit târziu,prea târziu chiar.
Masa pe care am mâncat-o nu s-a considerat nici mic dejun,nici prânz. Acesta fiind formată dintr-un sandvici cu șuncă și o cafea,care era mai mult apă,dar am apreciat-o oricum.
-Am putea face rost de o rochie,spune mama ștergând o farfurie.
Oftez,deja sătulă să-I zic motivele din nou pentru care nu merg.
-Bine,cum vrei,se da ea bătută.
-În seara asta nu voi fi acasă,trebuie sa iau tura unei colege,continua ea.
Se așează pe scaun,lângă mine ,iar eu ma uit la cafeaua rămasă pe fundul cănii.
Este doar zaț.
-Am întâlnit pe cineva de acolo,este foarte simpatic,spune ea.
-Pentru tine,presupun,spun uitându-mă în altă parte.
După ce am plecat de la tata,mama nu și-a găsit pe nimeni,până acum se pare.
-Desigur,îl cheamă John Canvas,este uimitor de calm....
Brusc nu pot sa o mai aud.
Privirea mi se încețoșeaza și tot ce pot sa gândesc este întâmplarea de ieri cu Tristan.
Este greșit sa stau cu el sau sa fim prieteni,
chiar dacă ma înțelege cât de cât.
Ding Dong!
-Aștepți pe cineva?o întreb pe mama.
-Nu,poți sa vezi tu cine este?Trebuie sa ma pregătesc pentru..
Deja sunt la ușă și știu ca nu trebuie sa o ignor pe mama,dar nu pot sa o ascult acum.
Deschid ușa și nu văd pe nimeni,doar doua cutii,una mai mare legată cu o funda și una de mărime medie la fel legată cu o funda,ambele suprapuse una peste celălalta.
Ma las pe vine și observ și o scrisoare.
Zâmbesc și le iau înăuntru.
-Nu știam ca ești cu cineva!spune mama.
-Nu sunt!Nici măcar nu știu de la cine sunt.
Las scrisoarea de o parte și deschid cutia cea mare.
Este superbă,absolut superbă și doar m-am uitat la o foaie cu rochia care zace în cutie.
Și ma holbez la o foaie de hârtie încât uitasem ca este aici în fața mea această rochie,care pare luată din povești,ma gândesc cum va sta pe mine și cum mi au știut marimile,dacă le au știut. Ma imaginez ca fiind acel manechin ,atât de delicată.

-Dumnezeule!Ce frumusețe!exclamă mama.
Simt cum îmi zâmbește și sufletul atunci când ii simt materialul.
-E minunată!spun încet.
-De la cine este?
Ii arunc o privire urâtă,apoi mama se întoarce la admirație.
Observ accesoriile într-o cutie mai mică în colț,iar când o deschid pe următoarea cutie,pantofii sunt exact ca cei din schiță.
Îi probez repede. Nu am purtat pantofi de ceva timp,așa că îmi ia câteva secunde sa ma echilibrez.
-Trebuie sa recunosc ca sunt destul de geloasă pe iubitul tău,spune mama.
-Nu e iubitul meu!adaug repede.
Remarc mărimea perfectă și tot ce sta de comoditate . Sunt superbi.
Ii dau jos și îi așez înapoi în cutie.
Aș vrea să mă simt prost sau sa zic nu,dar nu pot ,chiar nu pot și nu voi minți când voi zice ca sunt mai fericită că niciodată avându-le.
-Ma duc să iau câteva machiaje și agrafe,spune mama.
Dispare din scenă mult prea repede pentru a apuca să-i zic ceva.
Ma așez pe marginea canapelei și deschid plicul frumos lipit. Ma simt flatata pentru tratamentul ăsta.
O scrisoare cu stropi de sarcasm,dar dacă n-ar fi fost asa,nu ar fi fost de la Tristan.
Se pare ca voi merge la bal în cele din urma.
Poate ca dacă voi arde,ma va stinge cineva,
iar dacă nu ma voi face scrum,iar adierea vântului ma va purta departe.