LOVE STORY.Slender Man: "Nu ma cauta.Eu o sa te gasesc..."

"Hai sa dansam..."

No, s-au mai dus 6 luni, a mai postat si Yuko un capitol...cata bataie as merita, lel, stiu...so sorry, guys...anyways, sper sa va placa si continuaea siiiii...spor la citit, v-am pupat! Mwah! ^_^ :*

Lysander P.O.V.

Am zambit.
*play the song now*
-Deci ne jucam.
Unul dintre schelete se apropie de mine, din spate, cu miscari molcome si, fara ca eu sa il privesc, doar intinzand palma, i-am dat de inteles ca imi astept biciul. Bici pe care mi-l si inmana, ca mai apoi sa se alature confratilor sai.
-Unde am ramas? Ah, da...Gasiti-l! am ordonat eu pe un ton neutru, plesnind cu biciul inainte, moment in care credincioșii mei aliati au inceput sa scotoceasca imprejurimile in cautarea atacatorului.
-Nu! am auzit-o pe Jean strigand.
-Nu-ti fac nimic, Jeanie. Calma.
Brusc, un strigat diavolesc umplu padurea si toate pasarile isi parasira salasurile, croncanind si ciripind, anticipand parca ce urma sa se intample.
-Rahat...am murmurat, cand un tentacul negru taie aerul cu zgomot si imi insfaca de mijloc unul dintre schelete, ridicandu-l in aer, cu unduiri si zvacniri bruste. In secunda urmatoare, monstrul meu fu infasurat din cap pana in picioare in tentacul, asemeni prazii in jurul caruia se incolaceste un boa. Doar ca mult mai rapid...iar forța stransorii facu oasele sa se sparga și sa țâșnească in toate direcțiile.
Jean isi aduse bratele in fata si isi întoarse privirea, icnind. Fata asta...
-Prietenul tau...nu-i chiar dintre oamenii de rand, asa-i? I-am strigat.
-Nici tu nu pari a fi, veni răspunsul ei.
Am plesnit din nou pământul cu biciul si alte doua schelete isi facura loc prin pământ catre suprafata, stand usor aplecati, in pozitie de atac. Priveau cu orbite goale tentaculul ce se agita perpetuum in aer...
Brusc, unul dintre tufisuri fosni si toate marionetele mele isi mutara in acelasi timp privirea spre locul cu pricina. Imediat, se avantara in fuga spre misteriosul atacator, inca ascuns, in incercarea de a-l imobiliza. Totuși,odata ajunsi la nici un metru de tufișuri, mai bine de o duzina de alte tentacule rasarira, insfacand trupurile reanimate, facandu-le tandari intr-o clipa. In tot acest timp, un strigăt mult mai agresiv decat primul umplu padurea de teroare.
Fara a ma descuraja, am inceput iar sa ma joc cu biciul, pana cand..
-Gata! Incetati! Amandoi!
Se lasa linistea. Jean ofta si, lasand privirea in jos, continua pe un ton calm:
-Si tu, Sebastian...
In acel moment, tentaculele se retrasera cu aparenta umilinta...
-Cine ești? Ma intreba Jean apasat, apropiindu-se.
Oftand, mi-am trecut biciul de doua ori peste umar si i-am raspuns:
-Un prieten,-facu o pauza-Jean.
-Un prieten? Repeta ea, razand scurt, ironic.
Am aprobat, clipind lent.
-Sigur...zambi si se intoarse pe calcaie, voind sa plece.
Imediat i-am prins bratul, oprind-o. Se intoarse spre mine, cu o cautatura iritata si intr-o oarecare măsură confuza. L-am auzit pe gagică-su' infuriindu-se si un tentacul aproape ma decapita daca Jean nu ar fi...
-Stop! Spuse rece, fixandu-ma, fara sa se clinteasca vreun centimetru.
Tentaculul se retrase fără prea mare tragere de inima si un mârâit înfundat ne dădu de știre ca iubitelul nu era încântat de atitudinea lui Jean.
-Da-mi drumul, continua Jean, calma si sigura pe ea. (Si cu asa partener aparandu-i spatele, nici nu era de mirare.)
-N-am venit pana aici degeaba, am asigurat-o, ridicand coltul stang al gurii in ceea ce se voia a fi un ranjet răutăcios.
-Sebastian, lasa-ne o secunda.
-Nu prea cred...mormai un glas atat de rasunator incat parea sa apartina padurii înseși.
-Atunci arata-te, am continuat eu.
-Nu primesc ordine de la absolut nimeni, tinere. Si chiar daca as face-o, in momentul in care m-ai vedea si ai realiza ce greseala ai facut, ar fi deja prea tarziu...Asa ca te sfătuiesc sa pastrezi distanta si sa te rezumi la a vorbi doar cand esti intrebat! Continua bestiuta sa maraie.
-Ma rog...
Un alt sunet gutural umplu padurea, însă Jean i-o taie scurt:
-Am priceput, puteti sa tăceți naibii totusi o secunda?!
Apoi indreptandu-se iar catre mine:
-Ce vrei!? Spuse apasat.
-In ce rahaturi te-ai bagat, Jean?!
-Poftim?! Cine ești tu sa ma chestionezi asa si sa ma judeci oricum?!
-Unde e el?!
-Despre cine dracu' vorbești? Care el?
-Jeff!
-Jeff?!
-Da, Jean, nu face pe proasta! Stiu despre el. Stiu despre voi. Te-a luat cu el după ce i-a măcelărit pe-ai tăi. Vreau sa știu de ce. Vreau sa știu...ce a vrut cu tine si ce rol ai jucat in toata chestia asta.
-Nu am nici cea mai vaga idee...
-Lasă trombonelile astea de doi lei si cins'pe bani, Jeanie, te rog.
-Esti nebun...se dadu ea doi pasi in spate.
-Oare?! Oare asa sa fie?
Am scos bucata mototolita de ziar din buzunar si i-am intins-o lui Jean.
-Poftim! Citeste!
Ea o desfacu numaidecât și se încrunta citind: "Temutul ucigas Jeffrey T. zarit in apropierea padurii Fleshwood" "(...) criminalul nu era singur, ci insotit de o tanara, in jur de 18 ani, cu parul lung si blond, avand o inaltime aproximativa de 1.70m si greutate de 65 de kg(...)"
"(...)Se crede ca tanara disparuta in urma cu 2 ani, Jean Meanheart, ar lucra acum alaturi de Jeffrey. Autoritatile demareaza inca o ancheta (...)"
-Vezi? Intelegi acum? Te cauta, Jean...si ma bucur ca te-am găsit eu înaintea lor... Nu ma astept sa iti amintesti de mine, fiindca erai foarte mica atunci cand ne-am intalnit oricum...
-Dar încă nu inteleg, tu cine ar trebui sa fii?! Si de unde ma cunosti? Si ce vrei pana la urma?
-Sa fiu langa tine, pitico. Sa te duc inapoi la scoala, sa am grija de tine, sa ma asigur ca esti bine...
-Pentru asta are deja pe cineva, bufonule...
Inaintea noastră iesi un individ, aparent de varsta mea, cu parul lung pana la umeri, drept, brunet, tuns inegal, imbracat la costum, si cu acei ochi...unul violet, unul rosu...ceee dracu'?!
-Tu ce ar trebui sa fii? Am ras eu.
-Grim Reaper, daca faci ceva ce nu imi place...spuse el, zambind carismatic, cuprinzand-o pe Jean de talie, lipindu-I subit spatele de pieptul lui.
-Ugh...icni ea la impact, luata fiind prin surprindere.
-Asadar...continua, urma individul care, mi-am zis, cel mai probabil era iubitelul...Interesant...
-Am...am cunoscut-o pe Jean inca de cand s-a nascut. Am fost la spital in ziua aia...Timp de aproape patru ani, eu si Jean am stat mai mereu impreuna. La un moment dat, ai mei au decis ca ar trebui sa ne mutam...nu mi-au spus niciodata de ce, dar cred ca acum stiu...am spus, privindu-l fix in ochi, pe sub sprancene, pe asa-numitul Sebastian, intr-o maniera acuzatoare. Jean insa nu paru sa remarce...Pana nu demult, am auzit despre acest individ...am certitudinea ca numele lui este Jeff.
La auzul acestor vorbe, Jean si Sebastian schimbara o privire.
-Sa inteleg ca va este cunoscut. Si ca sa fie mai clar...Jean, te superi daca ii dai...am spus eu gesticuland spre bucata de ziar din mana fetei. Sa citeasca...
-Oh...da...spuse Jean, si ii intinse hartia mototlita lui Sebastian, care o privi neincrezator, dar se indura pana la urma sa o citeasca.
-Si ce e cu asta? Jean nu a omorat pe nimeni...spuse Sebastian, strangand-o pe pustoaica mai tare la piept.
-Nici nu am spus asta...nu sunt politist.
-Dar noi nu stim asta. Ai putea sa ii ajuti. Iti ofera vreo recompensa? Spuse Sebastian, deloc ingrijorat totusi.
-Nu. Nu ii ajut. Scopul meu nu este sa o dau pe Jean pe mana politiei, chiar daca ar fi participat la vreo crima. Am venit sa ma asigur ca nu este tinuta impotriva vointei proprii. Pot sa ii ofer din nou libertatea si o viata normala. Pot face rost de o noua identitate langa ea, ii pot oferi o locuinta, hrana si toate cele necesare, am explicat eu rabdator.
-Ma tem ca nu va fi necesar. Jean are deja o locuinta si tot ce are nevoie. Daca vrei sa mai vezi ziua de maine, iti sugerez sa pleci acum si sa nu mai pui piciorul in padurea asta. Cu atat mai putin sa o mai cauti pe Jean, marai el infundat.
-Hm...nu vad de ce ai simtit nevoia sa recurgi la amenintari, am spus zambind, lasand privirea in jos, cu mainile indesate in buzunarele jachetei.
-Mi-am asumat riscul in momentul in care ai invocat mortii impotriva mea, continua si pot sa jur ca am vazut un tentacul zbatandu-se la spatele lui...
-A fost legitima aparare. Tu doar iti protejai teritoriul, totusi, am inteles lucrul asta, am spus eu, analizand-o pe Jean.
Mana lui Sebastian, cu degetele alea lungi, osoase, palide, cu gheare incovoiate, se plasase pe fruntea tinerei. Treptat, ea paru sa isi piarda cunostiinta si puterile. Deja atarna in bratele iubitului. Sangele a inceput sa fiarba in mine. Bestie...! Poate chiar o tine impotriva vointei ei...Am strans mai tare biciul in mana si am simtit un strop de sudoare curgand pe tampla mea in clipa in care am inghitit in sec.
Deodata, genunchii lui Jean cedara, iar Sebastian se lasa o secunda in jos, prinzand-o grijuliu pe pustoaia care parea ca adormise. O puse jos gentil, rezemata de un copac si se intoarse iar spre mine. Isi ridica manecile sacoului si isi desfacu mansetele tacticos, indoind manecile camesei peste cele ale sacoului. Isi largi cravata si isi trosni gatul, intai inclinand capul spre dreapta, apoi spre stanga.
-Bine, pustiule... O vrei pe Jean? Murmura el, intunecandu-se brusc la fata. Hai s-o iei! Marai din nou, doar ca de data asta toata gura lui era plina de colti taiosi, imaculati, iar inaltimea lui se tripla in mai putin de doua secunde. Degetele sale se incovoiara si se alungira si mai mult si sari sa ma atace.
Cu un salt pe spate executat exact la timp am reusit sa evit atacul...insa aparent nu am facut decat sa intarat bestia, care urla, zbarlindu-mi parul pe ceafa, si se incovoie, lasand tentaculele negre, mladioase sa ii tasneasca rand pe rand din spate, ruinand tuxedo-ul.
-Hai sa dansam...urma el, disparand.
Am icnit. Ce?! Unde?!...
-Boo! Am auzit soapta in urechea mea, moment in care nu mi-am mai simtit biciul in mana si m-am panicat.
-Cum?!
Rase infundat...rasul ala mefistofelic si glasul ala...mi-au amintit de ce imi spusese mai devreme: "Grim Reaper"...
-Ti-as fi putut lasa biciul...dar nu te-ar fi ajuta cu absolut nimic. Tot as fi ajuns la tine, la fel cum as fi facut-o si acum cateva clipe, daca nu ar fi intervenit scumpa mea Jean. Desi puterea pe care o detii ma intriga, nu iti va fi de folos intr-o lupta cu mine.
Il auzeam, insa nu il vedeam. Si nici nu imi puteam da seama din ce directie venea sunetul, fiindca, asa cum am mai spus, glasul bestiei parea a fi glasul padurii. Ma inconjura...
-Nu intelegi. Nu am niciun motiv sa ii vreau raul.
-Nu am spus ca I-ai vrea raul. Nici Jeff nu I-l vrea. Dar nu-ti face probleme...puterea lui Jeff e nesimnificativa. El nu prezinta niciun pericol pentru fata. Insa a incercat sa o ia de langa mine...ceea ce nu se va mai repeta in viitorul apropiat. Si niciodata atata timp cat sunt eu prin preajma. Si crede-ma, carpa, am fost prin preajma de multa, multa vreme...ma ameninta din nou.
-Huuuh...
-Nu, creatura infima ce esti, nu o tin impotriva vointei ei. Ma iubeste. Intr-adevar, "bestia" asta e "iubitelul" ei...si e foarte posesiva...si nu prea ii plac diminutivele...mormai el tot mai apasat. Ma inconjura, stiam, fiindca tufele fosneau incontinuu in jurul meu...La dracu', Lysander!...Fa ceva!
-Aaaaaaagh! Am tipat, simtind cum ceva ma prinde strans de glezne si ma ridica in aer. La dracu', stai! Stai! Am inceput eu sa strig gafaind. Pot sa-ti dovedesc...
-Sa dovedesti ce?!
Am tresarit. Pana sa clipesc, la nici cinci centimetrii de chipul meu era chipul lui...Dar doamne, nu era niciun chip acolo...orbitele acoperite de piele...niciun nas...nici par...doar o gura imensa plina de dinti si o limba lunga, plina de saliva neagra, vascoasa...
-M...mi-ai citit gandurile mai devreme.
-Si?...Ce e cu asta?
-Fa-o din nou.
-Ce?
-Fa-o din nou...
-Te-am auzit de prima data, insecta, ma intrerupse. Ti-am spus ca nu primesc ordine de la absolut nimeni!
-Doar fa-o! Ai stabilit deja o conexiune psihica...doar, fa-o, te rog, ce ai de pierdut? Ma ai deja la degetul mic. Poti sa ma ucizi oricum, oricand vrei. Dar ce te vor costa zece secunde in plus.
Marai infundat...

Lysander 's Memories -Flashback-
-Haide, Jean! Hai, piticot, hai! Hai la Lysander! Nu vrei sa-l vedem pe Lysander? Spuse mama, tinand-o pe Jean de mana, ajutand-o sa mearga. Pitica avea trei ani pe atunci...
Jean radea. Rasul ei cristalin...imi umplea toata mintea. M-am grabit la una dintre vazele mamei cu flori inainte ca usa sa se deschida si cele doua sa intre in camera. Am luat un trandafir si l-am ascuns la spate. Incercam sa ii rup spinii, ca Jean sa nu se intepe in ei...
Cand usa se deschise, Jean alerga inca razand inspre mine. Era impiedicata, dar scumpa...si parul ala lung, blond si carliontat unduindu-se in spatele ei...
Venea spre mine cu mainile intinse in fata, gata sa ma imbratiseze. Brusc, fara sa apuc sa constientizez ce tocmai se intamplase, m-am trezit in fund, cu Jean peste mine. Amandoi am ramas tacuti, inca in stare de soc o secunda...apoi am ajutat-o pe micuta sa se ridice. Ea chicoti si intinse manutele mici, fragile ca sa o iau in brate. Am zambit si am prins-o de talia micuta cu o mana, dandu-I o mica imbratisare. Ea ma cuprinse de brau si isi lipi obrazul de mine. Am suras si I-am mangaiat parul...dupa care ea se dezlipi de mine si I-am intins trandafirul rosu.
-Hiii...ia uite ce iti da Lysander, puiule...o floricica...am auzit-o pe mama.
Pitica casca ochii cat cepele si isi duse mainile la gura, surprinsa. Si eu si mama am ras de reactia ei. Se uita cand la mine, cad la mama, ca sa vada daca intr-adevar putea sa ia floarea. I-a inmanat-o, iar ea o analiza aproape extaziata...apoi ii mangaie petalele cu varfurle degetelor, de parca nu ar fi vrut sa raneasca floarea...
Brusc, de nicaieri, pitica ma cuprinse cu bratele ei micute de dupa gat si ma saruta pe obraz, apoi alerga razand inapoi la mama. Am ramas acolo uimit, iar mama rase si o ridica pe Jean in brate...

-End of Flashback-

-Mmmh...ce...ce esti...
-Sunt unchiul ei!