LOVE STORY.Slender Man: "Nu ma cauta.Eu o sa te gasesc..."

Nebunia lui Sebastian

Jean P.O.V

Simteam ca acea femeie in varsta imi punea copilul in pericol. Totul mi s-a clarificat cand cu degetul mare a trasat o linie de-a lungul abdomenului meu.

M-am uitat in jos sa vad ce facea,apoi iar sus in ochii ei.

Ceea ce mi s-a parut ciudat a fost ca in loc de ura sau nebunie sau furie,am vazut tristete si compasiune.

-Fata mea...

Vocea ei era cu adevarat ragusita dar la fel de plina de compasiune.

Am scuturat violent din cap incepand sa ma hiperventilez.

-Nu...nu...

-Copilul ala...te va ucide...te va devora de vie asculta-ma!

-Nu!Il iubesc si e al meu!m-am contrazis cu ea.

Femeia imi mangaie obrazul cu delicatete.

-E un monstru la fel ca tatal lui...te foloseste...

-Nu!

-Nu? Atunci unde este? Bestia fara chip...te-a parasit.Vei creste copilul in pantecul tau,il.vei hrani cu propria-ti viata,iar cand se va naste,bestia fara chip se va intoarce dupa el,nu dupa tine. Tu vei fi fost moarta de mult, asculta la , mine...

Imi atinse iar abdomenul, dar I-am dat mana la o parte din reflex si strangandu-mi genunchii la piept.

-E un monstru! Nu are suflet! Nu simte!

Mi-am analizat burta, temandu-ma pentu fiul meu, iar cand mi-am deschis ochii, batrana disparuse.

Am simit o lovitura in mine.

-E bine acum, a plecat.., nu o las sa ii faca nimic, iubirea mea...

Nu aveam sa o las pe acea batranabsa se atinga iar de mine, dar imi spusese ca...

Stai asa! Cum adica il voi hrani cu propria mea viata?! Si voi pieri la nastere? M

Visul...visul meu! Din ziua in care Jeff ma imbatase! Creatura care se hranea din mine...nu, nu era real, atunci credeam ca acea fiinta din labirint era tatal copilului!

Copilul acesta nu putea fi rau!

M-am ridicat din pat si am at jos asternuturile. Mi-am pus pe mine haina lui Sebastian, nera foarte larga, dar calduroasa.

Mi-am pus ghetele si am coborat la parter. Casa era pustie, nu il gasisem pe Jeff nicaieri.

Am iesit din conac, incepuse sa tune in departare, dar cerul era tot acoperit de nori.

M-am uitat in sus si am zambit. Viata ma arunca din nou in toate partile, chiar cand credeam ca pot deveni stapana pe ea.

Pas cu pas, m-am indreptat spre luminisul din spatele casei.

Acolo, cele 2 pietre de mormant erau inca intacte, exact ca in ziua in care Jeff ii inmormantase pe parintii mei.

M-am pus pe vine in fata mormintelor, privind pamantul.

-Toti ajungem aifi odata si odata...dar eu as vrea sa fiti inca impreuna cu mine... am nevoie de voi! Si niciodata nu mi-am dat seama cat de mult va iubesc de fapt. As face orice sa va aud acum spunandu-mi cat am gresit! Stiind ca macar voi avea niste brate re sa ma stranga, sa ma mangaie si sa ma incalzeasca!

Cata tristete se poate aduna in sufletul unui om?... Singuul lucru care ma tinea in viata atunci era copilul meu.

-Mama...acum te inteleg. Inteleg de ce erai asa, stricta si grijulie. Inteleg acum cat de mult ma iubeai si cat insemnam pentru tine. Acum si abia acum inteleg...dar e prea tarziu.