Ultimul Erou

2

 - Bine ,Alice, poti sa te imbraci. M-am lamurit.

Alice isi inalta capul pentru a-i arunca doctoritei Mathias o privire intrebatoare, peste genunchii ei acoperiti. 

-V-ati lamurit ? Am stat cuminte...daca nu puneti la socoteala momentul cand am tipat , atunci cand ati folosit lingura aia de incaltat,rece. 

Doctorita Mathias rase incet din incretiturile din jurul ochilor ei caprui se adancira.

-E-n regula. Eu m-am lamurit .

Dintr-odata , ochii doctoritei se ingustara si o privi atent pe Alice pentru un moment , apoi se intoarse si incepu sa puna la loc niste instrumente de pe masuta stralucitoare. Peste o clipa , paru sa ia o decizie. Intorcandu-se , se sprijini de dulapior si privi in locul unde statea Alice , pe marginea mesei de consulatie,cu cersaful strans in jurul ei .

-Alice , as vrea sa vii in cabinetul meu dupa ce te imbraci,spuse ea ,cu o voce calda, feminina, dar sigura.

Desi Alice nu o mai vazuse pe doctorita Mathias din lunea de dupa sfarsitul ala de saptamana de acum trei luni , o cunostea de 9 ani si niciodata in tot acest timp nu mai auzise tonul acela. I se facu pielea ca de gaina pe brate. Inghitind nervos, aproba din cap , apoi se aseza linistita , in timp ce o privea pe femeia in varsta , parasind sala de consulatie. Cand usa se inchise usor in urma doctoritei, Alice scutura din cap,confuza, si buclele lungi de culoarea ciocolatei i se miscase in jurul capului, de parca a capatat dintr-odata o viata proprie. Dandu-se jos de pe masa , neindemanatica , incepu sa se imbrace, intrebandu-se care sa fie intelesul tonului doctoritei Mathias. Luand in consideratie starea ei si rutina anuala a examenelor ginecologice pe care le facea, posibilitatile pareau fara sfarsit.

'' Imi pare rau , Alice , dar mai ai de trait numai 13 saptamani si, intrucat vei muri oricum , guvernul Statelor Unite ar dori ca tu sa arunci in aer Kremlinul''  ii trecuse prin gand lui Alice ca asta ii va spune doctorita.

Scuturandu-si capul, ca sa uite aceste idei, incerca sa se concentreza asupra imbracatului, dar facu ce facu si reusi sa isi puna bluza cu decolteu invers, ochii ei erau uimiti si visatori.

''Imi pare rau ,Alice , dar trebuie sa iti spun ca ai o familie de tinere si micute fiinte care traiesc in uterul tau si vor sa-si creeze conditii de viata'' alt gand ii trecu imediat prin minte lui Alice.

O asemenea viziune era prea mult , chiar si pentru imaginatie ei vie . Se imbraca mai incet ca de obicei , gasind timp sa isi prinda parul intr-un coc obisnuit si,  cu toate acestea , i se parea ca timpul trecea prea repede. In sfarsit , dupa ce isi aranjase fusta , stia ca nu mai putea amana inevitabilul si ,  luandu-si geanta , isi facu drum spre cabinetul doctoritei. Batu incet cand ajunse in fata usii albe , cu numele doctoritei Mathias pe el .

-Ia loc, Alice, spuse doctorita. Si tremina cu privirea asta speriata.

Alice realiza imediat ca, de fapt , ea nu spusese ca era ceva care sa ofere motive de ingrijorare si nu o privise ca si cand ar fi fost vorba de ceva grav. Dintr-odata , ochii ei caprui inchis se marira la ivirea la un nou gand. Uitase cu totul de medicamentul pe care doctoritele White si Mathias i-l prescrisera pentru catva timp, impotriva stresului si depresiei. Ah , micile capsule care cauzasera o asemenea problema in noaptea aceea ciudata ! Despre asta trebuia sa fie vorba . Reactia lui Alice  la medicamente fusese prea violenta.  Poate ca ciclul ei neregulat si visele stranii nu erau singurele efecte ale medicamentului. Poate detreminase o boala noua si mortala , care nu avea tratament. Poate....

-Alice! Ti-am spus sa nu iti faci griji , spuse doctorita , scotandu-si ochelarii pentru a o privi in ochi pe Alice.

-Dar sunteti ingrijorata, ii raspunse ea. Vad asta. Oare asta are vreo legatura cu pastilele pe care le iau? Tri...si-mai-cum-le -cheama?