This feeling hurts so much

VIII

Ochii mi s-au desprins cu câteva secunde înainte ca ceasul să sune, acel ticăit făcându-mă complet să mă ridic din pat pentru a-l putea opri. Îmi simţeam ochii plini de cearcăne, probabil de aceea prima dată când m-am ridicat în picioare a fost să mă duc la baie şi să mă spăl pe faţă.

Când mi-am adus aminte ce zi e azi, inima începuse să îmi bată cu mai multă putere, simţind pulsul cum se accelerează.

-Nu mai vreau, la naiba, nu mai vreau, m-am plâns, nedorind în niciun fel să mă duc la şcoală şi să dau ochii cu cine nu ar fi trebuit.

Mi-am acoperit chipul umezit de noi lacrimi sărate cu palmele, în momentul în care s-au auzit paşi către uşa mea.

-Te-ai trezit, scumpule? se auzi vocea blândă a bunicii mele care din păcate nu mă putea alina îndeajuns de mult încât să mă convingă să mă duc la şcoală.

-Da, i-am răspuns cu o voce tremurândă, grăbindu-mă să îi deschid uşa. Ar fi fost foarte nepoliticos din partea mea să vorbesc cu dânsa fără să o deschid.

-Ce s-a întâmplat, puiul meu? De ce plângi? întrebă imediat ce-mi zări chipul umed şi ochii roşi.

-Am avut doar un coşmar, am suspinat. Sunt bine acum, bunico.

I-am zâmbit şters, râzând în sinea mea când pentru un moment m-am gândit să îi spun toată povestea pentru a mă descărca, dar sigur asta nu era cea mai bună idee.

" Nu sunt sănătos. ", mi-am zis puţin nervos, apucându-mă să mă îmbrac când bunica mă lăsă să mă pregătesc.

Cu siguranţă nu aveam să mă duc la şcoală! Nu-mi va simţi cineva lipsa oricum.

După ce m-am îmbrăcat în perechea de pantaloni scurţi crem, în carouri, teneşii verzi şi tricoul la fel de verde ca ei, am ieşit afară şi mi-am luat la revedere, nu înante sa îmi iau ghiozdanul care defapt nu ascundea niciun manual înăuntrul său. Părul îl aveam la fel de răvăşit ca aseară, însă cu doar câteva treceri rapide ale mâinilor prin el l-am făcut să arate perfect.

M-am îndreptat spre un drum opus şcolii, încă nevenindu-mi să cred că chiulesc. Era pentru a doua oară, însă pentru prima oară când o făceam de bună voie.

Priveam în urmă simţindu-mă de parcă Yn era în spatele meu şi se uita în tot acest timp la mine, însă nici urmă de el sau de alt cineva, mai ales la ora aceea a dimineţii.

M-am dus spre cartierul lui Mark care oricum era plecat la şcoală, deci nu avea cum să mă vadă, însă acum m-am întâlnit cu cineva cunoscut şi totuşi atât de străin mie.

-Măi, măi, să nu te mai cunosc, se auzi vocea blondului.

-Matei? am întrebat, ridicând o sprânceană şi apoi râzând sec. Ce cauţi aici?

Acea întrebare fusese pusă fără a o gândi, însă îmi scăpase probabil pe gură din cauză că aş putea fi pârât. Matei râse la fel de sec ca mine, apoi se apropie cu paşi repezi, având pentru o secundă impresia că vrea să mă ia în braţe.

-La plimbare. E destul de răcoare afară. Iar tu... Nu ar trebui să fii la şcoală? Cred că îl aşteptai pe Mark, însă a plecat deja. Dacă te grăbeşti îl mai poţi prinde, vorbi acesta repede, indicând cu mâna drumul pe care o luase.

-Nu, nu veneam la Mark, am spus repede, dând negativ din cap, fără a-i mai răspunde şi altor întrebări.

Ridica o sprânceană de parcă era surprins, apoi repetă întrebarea :

-Nu trebuia să fii la şcoală?

-Ba da, am zis încet, lăsându-mi capul în jos şi scoţând un oftat.