This feeling hurts so much

VII

-Ne mai vedem, începu Matei, făcându-ne scurt cu mâna şi dându-mi seama că nu avea să ne urmeze până sus, din fericire. După ce tipul plecă, deja simţeam fluturaşi în stomac pentru că ştiam că o să am de dat nişte explicaţii. Am urcat amândoi în scară blocului, Mark luând-o înainte pentru că el avea cheiea de la apartament.

După ce deschise uşa şi amândoi intrarăm, începuse chinul şi emoţiile.

-Ţi-am mai zis că nu şti să minţi, aşa că spune tot. Ce naiba a mai făcut Yn de data asta?

Tonul cu care îmi vorbea era foarte serios, făcându-mă să îi spun tot adevăraul. Înainte de a-mi desprinde buzele şi a-i explica, în colţul ochilor se strânseseră deja nişte lacrimi. Mă simţeam la fel de prost ca înainte, poate chiar mai rău, pentru că îl minţisem pe şaten.

-Nu o să îţi vină să crezi... Erau acolo amândoi, pe catedră şi... am murmurat, lăsându-mi capul în jos şi trântindu-mă pe canapea, cu palmele pe chip pentru a-mi ascunde faţa umedă.

-Haide Aki, mie îmi poţi spune, se plânse Mark, aşezându-se lângă mine şi luându-mi mâna întra sa. Începu să mă consoleze, însă nu ştiam cum să mă exprim, căci ceea ce făcuse Yn împreună cu Saren mi se părea foarte ruşinos şi parcă eram în locul lor, fiind nevoit să spun în faţa a mii de oameni ce am făcut la şcoală. Atât de ciudat mă simţeam, chiar dacă nu aveam nicio vină.

-Cine şi ce au făcut? însistă şatenul.

-Nu pot , Mark... Nu pot să spun, m-am plâns, încercând să îl privesc cu coada ochiului.

Mă încurajă ca un prieten bun ce era, reuşind să mă convingă.

-Yn şi Saren, am început eu pe un ton stins, dându-mi mâinile de pe faţă ca să mă pot face auzit. Erau pe catedră din a doua clasă de la parter, goi amândoi, fiindu-le expusă fiecare particică a corpului. Gemeau de plăcere, atât Saren cât şi Yn. Nu înţeleg cum îi răspundea profesorul de matematică fiecărui sărut şi cât de bine se simţea sub el. Nu înţeleg Mark, de ce a făcut ăsta?

Şatenul îşi dădu ochii peste cap, apoi îmi prinse obrajii între palmele sale, obligându-mă astfel să îl privesc atent în ochi.

-Când iubeşti persoana de lângă tine, nu te împiedică nimeni să făci astfel de lucruri. Iar tu, cred că ştii mai bine decât mine sentimentele lui Yn faţă de Saren.

-Să ştii că nu am vorbit foarte mult despre asta, mi s-a părut ciudat, i-am recunoscut eu, ştergându-mi lacrimile cu podul palmei.

Nu mă deranja faptul în sine, cât acest sentiment de gelozie pe care îl simţeam acum. Nu am fost niciodată împotrivă acestor relaţii, însă tot ciudate mi se păreau, asta până când am început să simt şi eu ceva pentru blond. Mi-am scuturat uşor capul când Mark mă strănse mai tare de obraji.

-Iar faza cu sărutările nu e prea greu de înţeles. Atâta timp cât au fost plăcute, era şi normal să răspundă, mai ales că astea sunt primele semne că iubeşti persoana de lângă tine.

Mark mă sperie cu fiecare secundă ce trecea, căci părea să aibe multă experienţă în explicatul relaţiilor ăstora.

Nu am avut timp să leg acele cuvinte spuse de el căci îşi lipi buzele de ale mele, închizându-şi ochii şi împingând cu limba până ce ajunse în lăcaşul umed al gurii mele. Îşi învârti limba de câteva ori într-un joc plăcut, dar nu i-am răspuns datorită inimii ce îmi bătea atât de straniu că şi cum ar fi ieşit în orice clipă din pieptul meu, perforându-l.

După ce lipsă de aer îşi făcu prezenţa, buzele noastre s-au desprins, lăsându-mă pe mine în urmă cu o mulţime de întrebări şi fiori.

-Acum înţelegi? întrebă, privindu-mă atent în ochii-mi cenuşii.

Nu stiu ce ar fi trebuit sa inteleg caci eram oricum confuz dinainte sa ma sarute. M-am ridicat repede, facandu-i semn sa imi dea hainele si restul cartilor, apoi am apucat repede ghiozdanul fara sa mai scot vreun sunet sau sa mai aduc aminte de sarut. Daca ar fi fost Yn in locul lui Mark, cred ca era altceva. Am scuturat iarasi capul, dandu-mi o palma usoara peste el datorita acestor ganduri.

-Scuze daca te-a deranjat acel sarut, murmura el, fiind probabil pentru prima data cand ii auzeam acel ton.

Am facut un semn simplu cu mana, ca si cum il anuntam ca nu ma deranjase, insa inima mea spusese altceva. Continua sa bata cu atata putere, incat imi provoca o durere suportabila, insa infricosatoare.

In cateva momente m-am aflat afara, printre multimea de vecini ai satenului. Fara sa stau pe ganduri, m-am dus spre casa cu pasi grabiti caci aveam mult de mers. Incercam din rasputeri sa ma abtin din plans, dar simteam cu fiecare pas pe care il faceam, mici picaturi in coltul ochilor ce stateau sa cada.

Ma simteam penibil, jenat de ceea ce avea sa urmeze, caci nu intelegeam pentru ce si cine plangeam. Ma simteam singur si gol in mijlocul desertului. Poate eram mult mai fericit acolo, decat aici, traind aceste sentimente dureroase.

In timp ce inaintam, incercand sa ma desprind de realitate, ma gandeam la vorbele si gesturile lui Mark. Niciodata nu l-am inteles pe deplin, niciodata nu mi-a dat o impresie concreta ca sa stiu ce simte.

Mi-am scuturat capul, auzindu-I vocea atunci cand mi-a soptit acea replica ce pentru moment ma impresionase : "Iar faza cu sarutarile nu e prea greu de inteles. Atata timp cat au fost placute, era si normal sa raspunda, mai ales ca astea sunt primele semne ca iubesti persoana de langa tine."

Brusc m-am oprit in loc cand vocea sa ajunsese deja cu mii de decibeli prea tare, deranjandu-mi creierul si scotandu-ma din transa fictiunii.

Ceea ce simtea Mark pentru mine era... dragoste? Atunci cum se facea faptul ca dupa acea replica m-a sarutat cu atata tandrete si pasiune? Am simtit cum trupul mi se cutremura, doar din cauza ca nu imi dadusem seama de asta pana acum. Am privit in urma mea, in speranta ca ii voi vedea blocul si ca voi avea destul curaj ca sa ma intorc inapoi si sa vorbim, insa era prea tarziu, blocul nu se mai vedea, nici macar strada din apropierea lui.

Am continuat sa merg nesigur pe sentimentele ce le purta Mark pentru mine, balansandu-mi capul la orice idee prosteasca ce imi trecea in acel moment prin minte.

In momentele in care clipeam, acele milisecunde in care imi aveam ochii inchisi, imaginile satenului imi apareau in minte, aducand cu ele atingerile sale si sarutarile. Inca nu intelegeam cum e sa fi indragostit de o persoanade acelas sex, pentru ca, speriindu-ma atat de mult, era totusi un sentiment placut sa il stii pe cel ce il iubesti si te iubeste, atat de aproape de tine. Cum mi-as fi putut da seama daca simteam ceva pentru Mark sau Yn? De care dintre ei eram indragostit? Pe cine eram defapt gelos?

Atatea intrebari si atatea raspunsuri intarziate...

Am oftat, reusind sa ajung la timp la cine pregatita de bunica mea. Dupa ce m-am spalat pe maini si am trecut la masa, am fost deja asaltat de intrebari.

-Ce s-a petrecut azi, scumpul meu? intreba vocea femeii in varsta ce imi pregatise supa.

In cel mai bun caz, isi daduse seama de nelinistea ce o aveam de pe chipul meu ce ma trada intotdeauna. Am apucat lingura intre degete, incepand sa mananc, standu-mi parca un nod in gat ce nu imi dadea voie sa inghit sau sa vorbesc.

Am tras aer adanc in piept, luand de cateva ori din mancare si ridicandu-mi privirea asupra femeii cu parul carunt si fata brazdata de riduri, din fata mea.

-Nu prea multe, sunt doar oboist, am mintit-o eu, stiind ca aceasta replica ii va inchide gandul de la o orice alta intrebare, avand chiar dreptate vazand ca pleaca de langa mine, sarutandu-mi scurt fruntea si spunandu-mi noapte buna.

Dupa ce am terminat de mancat am strans masa, apoi am pornit spre camera mea. Somn nu aveam, caci gandurile din acea zi imi spulberau orice urma de oboseala. Totusi, as fi vrut sa dorm si sa imi pierd cunostinta, iar atunci cand aveam sa fiu treaz, sa ma aflu deja intr-o alta lume. Probabil de vina erau acele multe carti science-fiction pe care le citisem, asa ca oboseala ma dobori de cum am inchis ochii.

Viitorul apărea în culori din ce în ce mai sumbre, cu lumea ca un vast câmp de mine căruia eu riscam în orice moment să-i devin detonatorul.