This feeling hurts so much

XVIII

Zâmbetul şi chipul cald, apoi părul blond ce-i aluneca pe umeri mă făcu să suflu ușurat. Observându-mi reacția se apropie de mine și mă lipi cu spatele de chiuvetă, făcându-mă să mă las înapoi, spre această. Mă strânse în brațe, ținându-mi capul într-o mână și lipind-o de pieptul său. Noroc că fața mea era în haina lui, deja mă înroșisem de la un simplu gest neînsemnat.

Nu știam ce-l apucase deodată, de ce venise după mine la baie, însă bătăile inimii sale ce-mi răsunau în ureche mă făceau atât de fericit încât mi-am dus mâinile micuțe pe spatele lui mare, strângându-l la rându-l meu și arătându-i că acele bătăi puternice ce formau un sentiment... era reciproc.

Nu-mi venea să-i mai dau drumul, însă îmi prinse față în palme și mi-o ridica pentru a-l privi în ochi. Zâmbi când îmi observă tenul roșiatic din obraji, apoi spuse :

-Nu vreau să te descurajeze faptul că Saren e acolo. Te rog, fii în largul tău în următoarea oră.

Îl priveam confuz, nu înțelegeam ce vrea să spună aducându-l în discuție pe acel om fără inimă. Credeam că l-a uitat deja... dar unde mi-a fost gândul? Saren venise în clasă pentru profesor, nu? Ținea la el și dorea să repare totul.

-Va sta următoarea oră cu clasa ta. Îmi pare rău, micuțule, însă a intervenit o problemă cu mama mea.

Își lăsă privirea în jos când aduse aminte de femeia ce i-a dat viață. Fața mea nu mai era strânsă cu atâta veselie în mâinile sale.

-Trebuie să o vizitez la spital, iar singurul profesor liber la această oră era el. Chiar îmi pare rău. Simte-te bine următoarea oră și imagineaza-ți că sunt eu în locul lui.

Îl înțelegeam perfect, însă niciodată o oră cu acel om nu ar fi fost la fel ca și cum mi-aș fi petrecut timpul cu Yn. Am aprobat din cap și l-am văzut cum iese din baie imediat după ce-mi depuse un sărut fugitiv pe frunte. Nu știu unde-i stătea gândul, însă eu nu doream să rămân la următoarea oră în clasă cu cel ce ma violat.

M-am întors cu fața spre oglindă și am privit în jos, spre robinet, dând drumul la apă. Trebuia să plec, să chiulesc și să vin următoarea oră când aveam sportul. Nu doream să-i mai întâlnesc privirea înfricoşătoare a profesorului de arte plastice. Se fi putut oare ca Yn să mai țină încă la Saren?

Când această întrebare îmi cutremură mintea, am simțit cum în colțul ochilor se formează lacrimile nerăbdătoare să-mi alunece pe obrajii fierbinți. Le-am șters repede, căci privindu-mi chipul în oglindă am realizat că nu trebuie să plâng, însă mă simțeam distrus de fiecare dată când mă gândeam că Yn nu e al meu.

-Ce tot faci acolo? se auzi vocea lui Mark din spate.

În loc să privesc în oglindă reflecția lui, m-am întors către acesta din instinct.

Nu i-am răspuns nici când mă întrebă a două oară, pentru că nici eu nu știam de ce dracu mai sunt aici. Trebuia să fiu deja afară din baia asta și din școală asta tâmpită.

-Nu vreau să stau la ora asta, i-am spus-o direct, fără alte ocolișuri, privind ușa de la ieșirea din baie.

-Ce? întrebă Mark amuzat. Ce tot spui acolo? După ce că avem o oră ușoară tu vrei să chiulești? Desen, imaginează-ți, doar stăm și pictăm.

-Eu chiar vreau să chiulesc...

Bufni în râs, apoi își așeza mână pe umărul meu și bătu prietenește.

-Dacă vrei să chiulești, cere-mi mai întâi niște sfaturi. În primul rând nu chiulim de la orele ușoare, asta în caz că nu ai chef de moaca profesorului. Să știi, Akita, începe să-mi placă de tine, însă ascultă-mă doar: chiulim la altă oră.