Epilog

742 69 39
                                    


                                                                                              ***

Am decis sa-l vizitez la inchisoare, chiar daca ar fi fost pentru ultima data. Nici Mark, nici Roni nu stiau unde am plecat si am decis ca n-ar fi bine sa afle.

Nu stiu cum am reusit, dar nimerisem tocmai la ora de vizita. Si cum detinutii aveau voie doar la un vizitator pe zi, avusesem mare noroc ca la el nu venise nimeni pana acum.

Nu paru surprins sa ma aflu aici, ba din contra, chiar recunoscuse ca se astepta sa vin. Dupa o discutie destul de lunga, destinul sau avea sa se schimbe.

-Asa ramane, ok? Faci rost de cheie, mi-o aduci, si fugim impreuna de aici.

Am dat din cap, reusind sa-i ating cateva suvite blonde inainte sa plec. Ma surprindea faptul ca inca nu-l tunsesera, dar nu mai avea timp pentru asta. In seara asta va evada... Pentru a doua oara.

Misiunea pe care mi-o daduse, aceea de a lua cheiea de la unul din paznici, o indeplinisem fara prea multe griji. Exact asa cum spusese el:

-Paznicii de aici sunt mult prea batrani si satui de viata, asa ca tie, iubitul meu Akita, iti va fi foarte usor sa te strecori in biroul lor cand isi servesc cafeaua, si sa iei cheile.

M-am intors la el, dar de data asta nu in camera de vizite, ci in fata celulei sale. Arata exact ca in filme: holurile murdare, gratiile ruginile, o toaleta si un vas de chiuveta impreuna cu patul in acelasi spatiu mic. Trebuia sa-l scot cu orice pret de aici.

-Haide iubitule, grabeste-te, sopti bland, clipind des si uitandu-se in toate partile ca nimeni sa nu vina. Se tinea cu mainile stranse de gratii, pregatit sa le lase singure aici, cu tot cu rugina lor, in timp ce eu bagasem cheiea.

-Promite-mi ca ma iei peste tot cu tine.

-Promit! zise clar.

In momentul acela, am rasucit cheiea, usita deschizandu-se. Primul lucru pe care-l facu, fu sa ma sarute apasat si sa-si vare limba in gura mea destul de rapid. In timpul actului, ochii imi erau inchisi, insa fusera brusc deschisi de lumina provocata de o lanterna.

-Stati pe loc, natarailor, se auzi o voce groasa, ce-mi facu trupul sa vibreze brusc. Degeaba priveam in acea directie, caci lumina era prea puternica si nu-mi oferea sansa sa vad silueta.

-La dracu, au fost ultimele cuvinte pe care le-am auzit, inainte sa imi simt incheietura stransa cu putere.

                                                                                   SFÂRȘIT


//////


Notă: Poate nu v-ați fi așteptat la un final așa brusc sau, hmm, construit în felul ăsta. Ce pot să zic? Atunci când am scris cartea, aveam o minte diabolică. Totuși, sper că v-a făcut plăcere să citiți.

Mulțumesc pentru voturi și comentarii, guys.

-Fani.



This feeling hurts so muchUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum