1: Harold

23.4K 630 79
                                    


Nu pot să explic în nicun cuvânt durerea pe care am simțit-o când mama mi-a povestit că tata o înșela. Părinții mei sunt divorțați de un an. Tata a încercat de milioane de ori să mă convingă să o cunosc pe noua sa soție. A încercat. Nu pot să spun că sunt nervoasă sau supărată pe el, sunt încă confuză de ceea ce s-a întâmplat. Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge într-un tribunal și voi fi nevoită să aleg cu care dintre părinți voi sta. Sinceră să fiu, nu mi-a trecut niciodată așa ceva prin minte și nu i-am dat importanță acestui gând.
Am început să povestesc într-un mod ciudat. Ce m-a făcut să încep să vorbesc despre asta este că mai devreme tata a venit și m-a întrebat daca vreau să merg în Seattle cu el și cu Kim, soția sa, mama mea vitregă. Mama a zis că este alegerea mea. Îi este indiferent. El este tatăl meu, nu pot să-l refuz la nesfârșit. Știu că a are dreptate, doar că nu știu ce să fac.
Mă ridic de pe fotoliul de lângă fereastră și cobor pentru a-mi lua o gustare.
"Te-ai gândit?" Mă întreabă mama spălând vasele.
"Încă nu."Spun cu o voce joasă și iau biscuiții cu ciocolată din dulap.
"Te înțeleg, scumpo. Știu că îți este greu. Eu nu te oblig." Îmi spune cu o voce caldă și se întoarce ștergându-se pe mâini, apoi îmbrățișându-mă."Aș vrea să vorbim în legătură cu ceva. Este momentul și consider că trebuie să știi."Continuă cu o voce serioasă.

"Despre ce este vorba?" O întreb și mușc cu poftă dintr-un biscuit. "Este cumva vorba de notele mele de la chimie? Să știi că nu sunt un geniu."

"Oh nu, scumpo."Râde ea ușor."Vorbim despre chimie mai târziu, stai tu liniștită."Mă bate ușor pe umăr.

"Atunci?"Ceva îmi spune că nu este bine. Indiferent de ce vrea să discutăm.

"Este vorba de un el."Stai ce?! Cățel, motan?Mă uit confuză la ea și aștept să răspundă și să-mi spună despre ce este vorba. "Mi-am găsit pe cineva, Nat."

"Când s-a întâmplat asta?"O întreb aproape înecându-mă.

"Acum câteva luni."

"Și de ce nu mi-ai spus?"

"Nu știam daca relația este una serioasă sau este doar o joacă pentru el."

"Cum îl cheamă?"Deja am început să pun întrebări și mama pare din ce în ce mai speriată și neliniștită.

"Harold."Mă bufnește râsul.
Ăsta e nume de cățel.

"Nat, eu nu am comentat de foștii tăi prieteni și de numele lor."Mă ceartă ea într-un mod haios ridicând degetul arătător spre mine."În seara asta vine la cină. Nu vreau să râzi sau să faci glume pe seama noastră."

"O să încerc."După această mică discuție, îmi dau seama că este ceva serios între mama și acest Harold așa că va trebui să-i fac o impresie bună posibilului meu tată vitreg.

"Mă bucur că ești de-acord și nu te împotrivești."

"Nu am de ce. Trebuie să-ți refaci viața."

După două ore

Îmi aranjez părul și mă uit pentru ultima dată în oglindă înainte de a coborî jos pentru a o ajuta pe mama cu cina. Am ales să port o rochie albă, simplă, puțin mai sus de genunchi pe care am strâns-o cu o curea roșie la mijloc pentru a nu părea foarte largă. Mi-am ondulat părul ușor la vârfuri și m-am machiat foarte simplu. Puțin rimel și un fard crem. Am încălțat o pereche de balerini simpli roșii pentru ca ținuta mea să fie asortată.
"Ai nevoie de ajutor?" O întreb și aranjez șervețele într-o formă triunghiulară lângă farfurii.

"Nu, mulțumesc."Îmi zâmbește și scoate puiul din cuptor.Miroase delicios.

O privesc pe mamă cum este de entuziasmată de parcă ar merge la prima întâlnire. S-a îmbrăcat cu o rochie neagră și ușor strâmtă aproape de genunchi. Și-a ondulat părul de un șaten închis și s-a machiat puțin mai strident. A ales un fard negru sidefat, rimel și un ruj roșu închis care o face să arate chiat foarte bine. Mă întristează într-un fel faptul că nu prea semăn cu ea, probabil doar la caracter, modul de a gândi.

Soneria îmi întrerupe gândurile, ceea ce înseamnă că iubitul ei a sosit.

Mama îmi face semn să mă duc să deschid.

Rămân uimită când deschid ușa și observ bărbatul din fața mea.Nu mă asteptam la asta.

*

Gustul tentației (H.S)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum