Cântecul de la miezul nopţii

Castele de zăpadă

Dragi prieteni, am tot primit mesaje gen: da' când mai postezi și tu o poezie noua, mai drăguțule!

Glumesc. Oricum, ceva de genul. :D

M-am gândit astăzi să vă încânt cu o nouă poezie. 

Nu am mai postat de mult una şi în caz că aţi uitat, am să vă reamintesc ritualul: treceți  pe la multimedia, vă uitaţi la imagine, porniţi melodia apoi începeţi să citiţi. 

Lectură plăcută!

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

                                                                     Castele de zăpadă

Din generații anterioare, mi-a fost făgăduită calea.

Să umplu pe  pământuri crude, mi-a fost citit în cafea.

Și-alergam în bezna, pana se crăpa de zi şi mă prindea brumarea,

Fugeam de-un cearceaf ce-mi punea peste pleoape capcane din catifea,

Dar în sângele meu, geneza timpului curgea.

Şi-am văzut cum peste florile de măceşe, nectar de gheaţă se scurgea...

Căram în spate un blestem ce umeri îmi obosea,

Până într-o zi când l-am pus pe aripile unei rândunea,

Să-l ducă departe... cum vântul transportă dunele de nea.

Oricum, eu nu prea credeam în destin. N-aveam nicio stea.

Eram doar un zidar. Şi-n timp ce matricea mi se construia,

Asta făceam! Îmi umpleam mistria cu ciment şi-mi peteceam cetatea,

Şi cu fiecare cărămidă ce-o puneam, imperiu-mi umbrea zarea.

Aveam un zâmbet sterp în timp ce cu dalta băteam, chiar dacă cureaua mă strângea,

Şlefuiam de zori orbeşte, la cetatea mea.

Cerul era astupat de gâze moarte iar eu când lucram, barba tot mai mare îmi creştea.

Glumesc, poate că nu a fost chiar aşa...

Cert este, că într-o zi soarele mi-a distrus cetatea.

În oase am simţit cum mă săgeta durerea,

Iar retina, mi-a explodat în lacrimi de safir. Asta am simţit atuncea,

Şi-am văzut cum mi se dărâma febleţea...

Oh nu! Am strigat iar ecoul meu a cutremurat păduricea,

Mintea confuza nu mi se mai odihnea,

Căuta răspunsuri în negura universului topit, frământat cu telvea.

Şi nu ştiu cum, dar începusem să scuip sâmburi de caise verzi. Simțisem în stomac o rindea.

În timp ce culoarea din ochii mei pălea,

Am observat cum cetatea-mi dispărea.

Eh, asta mi-a fost odiseea!

Iar versul anterior e contradictoriu cu cel de pe rândul al zecelea.

Aveam spasme de agonie, în timp ce safirul mă vopsea,

Printre degetele strâmbe cetatea mi se topea,

În timp ce soarele cu limbi de foc, mă asedia.

Şi m-am împărțit în două. Cu o mână solul vânăt, mâna mea îl scormonea,

Iar cu cealaltă în aerul mentolat, mana zidul îmi căuta. Când după perdeaua de vânt, se ascundea.

Cum am putut să fiu așa de orb să nu observ, că materia prima a construcției mele, sunt fulgi de nea?

Şi odată cu trecerea anotimpului, castelul mi se va evapora. Oh, asta a fost vremea...

Dar din acea zi, am jurat ca niciodată! N-am să mai construiesc, castele de zăpadă.

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------

Vă mulţumesc din nou muuult, că aţi citit şi abia aştept să vă citesc opiniile în secţiunea e comentarii. :)

Încă ceva...

Am nevoie de o favoare din partea voastră. M-am înscris de curând la un concurs de pe Wattpad.  Dacă vă place ce scriu şi nu aţi făcuto încă, mă puteţi vota, accesând link-ul de mai jos sau pagina externă.  Tot ce trebuie să faceţi este să lăsați un comentariu în care să specificaţi că votaţi pentru mine.

https://www.wattpad.com/137280510-romanian-wattpad-awards-2015-start-vot-1-best#

Dacă nu reușiți să întraţi pe pagină, trimite-ţi-mi un mesaj privat şi am să încerc să vă ajut.

Mulţumesc şi ne revedem data viitoare!