Cântecul de la miezul nopţii

Neînsemnatul

Salutare! la prima poezie am primit comentarii gen: "Are esență de asasin." Aşa că m-am gândit să scriu despre un subiect complet diferit. Vă invit să pătrunde-ţi dincolo de cuvintele simple.

¤¤¤

Aprinzi becul de la bucătărie,

Şi mă priveşti ca pe-o igrasie.

Eu mă uit la tine,

Cerşindu-ţi putină iubire.

Te aşezi nepăsător,

Pe scaunul scârţiitor

Şi-ncepi a înfuleca,

Bucăţele calde şi aromate.

În timp ce eu mă mulţumesc,

Cu firmiturile tale nesărate.

Râgâi şi te ştergi la gură,

Apoi mă priveşti în plină figură.

Eşti doar un ignorant egoist,

Şi tare ţi-ai dori ca eu să nu exist.

Crezi ca lumea e mai bună fără mine.

Eu sunt  mic şi neînsemnat.

Dar nu înțelegi tu oare,

Că şi eu sunt făcut din acelaşi aluat ca tine?

Începi să te saturi de mine,

Şi cu un şlap încerci să-mi curmi din zile.

Dar fii atent tu la mine,

Că au mai fost și alți ca tine,

Iar într-o zi o să ne revoltăm cu toţi la tine.

.

Cu şlapu' tare mă loveşti,

Iar picioruşele îmi  amorţesc.

Mă zbat cu neputinţă,

Căci greutatea ta,  mă trece-n nefiinţă.

Mă ridici cu un şerveţel,

Îmi studiezi corpul cu un degeţel,

Cu scârbă mă scuipi,

Apoi pe geam tu mă alungi.

Picioruşele îmi sunt încleştate,

Iar vântul rece îmi suflă-n carapace.

Mai mişc o dată din antenuţe,

Apoi devin hrana, ciocurilor ascuţite.

——————————————————————————————————

Hei :) sunt curios ce părere ai despre această poezie.  Te aştept cu părerea ta într-un comentariu. ^.^