Cântecul de la miezul nopţii

Închis

Salutare! Ce mai faceţi? cum v-ați distrat de revelion? sper că a fost aşa cum aţi planificat. :)

Oricum... dacă tot a venit 2015 m-am gândit să îl încep şi eu în forţă cu o nouă poezie.

Sper să vă fie pe plac :)

-----------------------------------------------------------------------

Mă aflu pe holul  unui spital apatic,

Luați-mă de-aici,

Ca nu știu cum am ajuns aici!

Văd că sunt înconjurat doar de făţărnici.

Un doctor mă privește dubios,

Iar eu mă zbat anevoios,

Că brate puternice îmi injectează ignoranţă-n os.

Sunt închis într-o camera întunecată,

Că realitatea mea e dereglată.

Ei spun: că nu e normal,

Să nu-mi placă tabloidele de scandal

Şi să vad dincolo de cadranul mental.

Manechinele mă privesc ca pe-o gelatină

Şi cer puţină serotonină,

Să nu mă dizolv ca o hemoglobină,

Având un efect rapid ca o peronină,

Vor să dansez în jur ca o turbină.

Având culoarea pielii într-un pigment de crisofenină.

Ei te modelează ca pe-o plastilină,

Iar tu dormi ca o mangustă, în a lor toxină.

Sunt strâns într-o cămașă de forţă

Mi se toarnă mediocritate-n retină,

Mă zbat că ei mă coase la gură.

Nu e normal să răspund la întrebări complicate,

Cu răspunsuri simplificate.

Ei mă întreabă: de ce nu pot

Să mă comport ca restu'

Iar acum trebuie să fiu injectat cu indiferenţă.

Eu le răspund: ca normalitatea e definită după efectul de turmă.

Ei mă privesc fără speranţă,

Spunându-mi: ca mă îndrept încet spre demenţă.

Îmi spun: că ar trebui să-mi văd de şcoală.

Eu le răspund: că la şcoală înveţi o culoare,

Dar în viaţă te îmbroşchezi de-un curcubeu.

Toate ușile îmi sunt încuiate,

Şi sunt lăsat în anxietate,

Să mă înec în propriile-mi concepte,

Cu efecte transcendente.

Bâjbâi pe întuneric pregătindu-mi  planul de scăpare,

Căci am să spun mereu lucrurilor pe nume!

Sau o să mă sting încet...

În a mea ridicolă încercare.