Forever Young

Capitolul 37

Perfect am stat o noapte întreaga în Londra,în rochie si pantofi cu toc. Parca eram ultima parasuta din Londra.
Mi-e frig si tot ce vreau acum este sa gasesc un taxi. Dar nu am bani. Degeaba caut eu un taxi pentru ca nu o sa ma duca nicaieri. Pun pariu ca mama si tata deja sunt cu politia în cautarea mea. Doar am vrut sa ies afara.
Mi-e foame,mi-e frig,mi-e sete si pun pariu ca nu îmi da nimeni nimic daca nu am bani.

-Hey draguta ! Ce cauti tu pe aici ?se aude o voce ragusita si groasa din spatele meu.

-Am...Buna... Pai m-am pierdut...Ai putea sa ma ajuti? spun si îmi musc buza de jos.

-Pare ca îti este cam frig...Vrei o pastila sa te încalzesti? întreaba si scoate un tubulet cu pastile din buzunar.

-Nu mersi...Mi-ar fi de ajutor o haina dar daca nu ai,nu-i problema,cred ca trebuie sa plec... spun si ma întorc pentru ca vreau sa ma îndepartez de el. Mi-e cam frica de el.
Imediat el ma prinde de încheietura si ma tine strans.

-Draga,nu pleci nicaieri ! Sefu' are treaba cu tine! spune,îmi face cu ochiul si ma trage dupa el.

-Ce sef ? Cine-i sefu' ? Idiotule raspunde-mi! spun si ma panichez foarte tare.

-O sa vezi ! Ai rabdare si stay chill,nu merita sa te panichezi asa tare...spune calm.
Cum vorbeste asa calm cand eu mai am putin si fac atac de panica ?!
Dupa cateva minute de mers am intrat într-o cladire,într-o camera foarte întunecata si cum un miros neplacut de tutun.

-Pe cine mi-ai adus? întraba tipul care statea le un scaun dar nu se vede pentru ca în camera e bezna.
Vocea lui ragusita îmi este cunoscuta.

-O tipa care umbla singura pe strada care cica s-a pierdut ! Crede-ma este buna! spune tipul si îmi da drumul la mana dar se aude cum a închis usa.

-Aprinde lumina,trebuie sa o vad! spune "seful".

Idiotul care mi-a învinetit mana a aprins lumina. Cand vad cine este seful simt cum inima mea se frange în mii de bucatele. Lacrimile nu mai stau pe ganduri si izbucnesc.
Cine este seful ? Harry...

-Emma? spune si pare ca este foarte socat.
Pupilele i s-au marit iar expresia fetei este una foarte ciudata si socata.

-Da Harry ! Sunt chiar eu ! Asta faci tu cand eu plang dupa tine? spun si ma pun mai tare pe plans.

-Will,lasa-ne singuri! îi ordona Harry lui Will.

-Harry,raspunde-mi! spun si fac un pas în spate si suspin zgomotos.

-Dupa ce ne-am despartit am început sa fac asta. Îmi era dor de tine si gaseam orice curva pe strada si ma gandeam ca nu o sa te nai am niciodata! îmi marturiseste Harry si ochii i se umplu de lacrimi.

-Harry,am crezut ca ma urasti...spun cu o voce tremuranda.

-Eu credeam ca tu ma urasti...spune si o lacrima îi curge pe obraz.

-Deci totul a fost o încurcatura si noi am suferit ca fraierii? întreb eu si un zambet inocent îi apare pe fata.

-Asa se pare? spune si se apropie de mine.
Buzele lui se unesc cu ale mele. Îmi era atat de dor de asta. Buzele lui coboara pe gatul meu si lasa mici semne rosiatice.
Ma trezesc la realitate si îmi dau seama ca mai bine asta nu se întamplă. Nu stiu daca pot sa am încredere în el...

-Harry,mai bine nu...îi zic dar am un regret mic.

-De ce? întreaba si i se poate citi dezamagirea în voce si în ochi.

-Mai bine ramanem doar prieteni! îi spun rece.

Ofteaza zgomotos si da din cap inocent.

-Te înteleg,mai bine asa. Macar am lamurit asta. Ma bucur ca am lamurit. Acum te rog frumos sa pleci! spune,se întoarce si merge spre fereastra.
Nu am mai spus nimic si am iesit. Ma doare ca am ramas doar prieteni dar macar acum stim ce s-a întamplat. Mai bine asa.