34. Definitiv Styles!

1.1K 45 7
                                    

Durerile abdominale își făcuse imediat apariția,stricându-mi somnul. Mă ridic amețită și văd că Harry nu era în cameră. Partea unde era el,era aranjată. Mă îndrept spre baie ,dar nici acolo nu e. Mă duc jos în living unde îi găsesc pe Maya și Louis sărutându-se de zor. Mă opresc instantaneu și bat din palme ironic.

-Frumos!,spun zâmbind fals

-Ami..,spune Maya dar tace după

-Nu Maya,e-nregulă. Știe toată casa că ești cu el!,spun eu plictisită

-Ahm..,e tot ce spune după care se întoarce la mozoleala ei cu Louis

-Știți ceva de Harry?,spun mușcând dintr-un măr amintindu-mi de el

-E cu Ryan în parc!,spune Louis

      Îmi iau o bluză pe mine și ies imediat din casă. Mă îndrept spre parc,când deodată un gol imens îmi apare în stomac. Of doamne..asta nu e de bine. Măresc pasul și în mai puțin de 5 minute ajung în fața parcului. Mă opresc în spatele băncii unde se află Harry cu o blondă..Frumos Styles! El își ținea brațul după gâtul ei,iar ea stătea cu capul pe umărul lui. Mi-am aruncat privirea spre Ryan ce se juca cu o fetiță în nisip. Corpul meu era încins de furie. Fața cred că îmi era roșie,așa că,m-am decis să mă duc să-mi salut "minunatul soț". Mă opresc în fața lor,iar Harry cască gura mare când mă vede.

-Închide gura dragule,intră muște.,îi spun închizându-i gura și făcându-i cu ochiu

-Cine ești tu să îl atingi pe iubitul meu?,spun blonda ridicând sprânceana și ridicându-se în fața mea

-Ea e Amanda,soția..-

-Fosta soție!,spun întrerupându-l. Și ascultă târfulița mea. Ai cam mult tupeu,din câte observ eu. Ai grijă cum faci să rămâi fãră el.,spun și râd fals

-Și Harry?,spun eu iar el își ridică imediat capul. Aștept actele de divorț. Rămâi cu târfa ta de 2 bani. Ryan!!,țip iar Ryan vine în fugă la mine și mă îmbrățișează strâns

-Hai să mergem.,spun apucându-l de mână

-Ce crezi că faci? Îmi iei fiul?,spun târfa blondă. Fiul ei?!

     Nu mai stau pe gânduri și îi dau un mare pumn în nas,aceasta căzând peste Harry și începu să plângă. L-am luat pe Ryan în brațe,nu după ce mi-am șters sângele de pe pumn pe pantalonii ei. I-am făcut cu ochiu lui Harry care se uita la mine confuz și i-am zâmbit fals.

-La dracu! Cred că mi-a spart nasul iubitule!,se plângea târfa în spatele meu

     Lasă că vezi tu Styles. Vezi tu..Ajung acasă și trântesc ușa în urma mea. Toți erau în living și mă țuruiau cu privirile. Nu i-am băgăt în seamă și am urcat sus în cameră. Mi-am scos valiza din dulap și am început să îmi îndes toate hainele în ea. După ce am terminat,am procedat la fel și cu ale lui Ryan. I-am lăsat o scrisoare lui Harry și am ieșit pe ușă.

-Ce se întâmplă Ami? Și unde ai de gând să pleci?,spune Emy uitându-se strâmb la mine și după la valize

-Harry a gafat-o dinou. Nu suport să mai stau cu el în casă. După câte am făcut pentru el,el cu ce mă răsplătește? Cu o târfă blondă stând cu ea în parc?! Nu mai suport. De aceea,am decis să mă duc la bunica mea ,în Italia. Și da,îl iau și pe Ryan cu mine. Îmi voi suna avocatul și îi voi spune să trimită actele pentru custodia copilului.,spun luând o gură mare de aer și oftând. Simțeam cum lacrimile își fac apariția,dar mi-am mușcat buza inferioară și nu le-am lăsat să iasă.

     Țoti se ridică de pe canapea și mă îmbrățișează strâns și puternic. Emy cu Maya au început să plângă puternic ,dar le.am șters lacrimile și le.am mimat un "O să fie bine",iar ele au dat din cap în semn că da.

-O să ne fie dor de tine Ami!,spun toți în cor făcându-mi cu mâna,în timp ce bag bagajele în portbagaj. Intru în mașină și pornesc motorul. Mai arunc odată o privire spre prietenii mei,spre casa unde am locuit atâția ani..spre toate amintirile mele dureroase. Am apăsat pe accelerație și am plecat. Toate amintirile mele vor fii șterse în dată ce părăsesc acest oraș. Îl voi șterge pe Harry din mintea și inima mea..chiar dacă va fii greu.

   DIN PERSPECTIVA AUTORULUI.

Ea a plecat. El a rămas. Ea încearcă să uite tot. El nu încearcă nimic. Ea are inima frântă. El o are zdrobită,știe că a greșit. A încercat să o caute,dar în zadar. Ea a plecat din inima lui.

    El a ajuns acasă. Nimeni nu a vorbit cu el,deșii toți îl priveau cu ură acum. Ajuns în camera lui,a observat un bilet pe dulap
Curios,a deschis încet biletul și acolo a văzut că scria așa: "Dragă Harry..mi-ai rănit,frânt,zdrobit inima dinou. Nu te mai pot ierta,oricât de mult te-aș iubii. Harry,am decis să plec la bunica mea în Italia. Am decis să plec departe de tot și toate și să uit,că e mai bine. Cât despre Ryan,îl poți vizita când vei dorii. Încearcă să mă uiți Harry,știu că probabil îți va fii ușor. Te iubesc,Styles! Dar te și urăsc în același timp. Cu drag,Amanda!" .

   După ce a terminat de citit,lacrimile i s-au revărsat pe chip. A rupt biletul în bucățele mici,după care a dat cu pumnul în perete.

-Sunt așa un prost!!,spune el printre suspine cu capul în jos.

După câțiva ani.

Ea era fericită. Se putea citii fericirea pe chipul ei. Era mândră de fiul ei,însă ceva o măcina. Acel lucru era că,Ryan,deșii are 8 ani acum,tot întreabă de tatăl lui,fapt ce pe Amanda,o făcea să își aducă aminte de el. Dar cu toate astea,era fericită. Nu a gãsit pe nimeni care să îi aline suferința,deșii a avut multe oportunități.

El,ei bine..își pierdea nopțile prin baruri/cluburi,mort de beat. Nu a încercat să o uite pe Amanda,era imposibil. În fiecare noapte,după distracție,urma sex-ul cu diferită tipă. Dar la toate eșuau,deoarece,striga numele Amandei. Era trist. Ajunsese un bețiv..Prietenii lui încercau să îl ajute,dar degeaba.

Cât despre prietenii lui. Emylia născuse o fată superbă ,iar tatăl era Zayn. Louis cu Maya plecase în vacanță,Niall o ardea cu o blondă tunată,iar Liam ,tot cu desenele rămase.

"Iubește sau pierzi" asta s-a întâmplat cu Harry și Amanda. Din păcate,dragostea lor,era complicată. *Complicate Love*

Sfârșit.

-Vreau sa va multumesc la toti cei care mi-ati citit cartea. Va multumesc enorm de mult. Cartea a ajuns aproape la 3k cititori si pentru mine e ceva.

-Sper ca v-a placut cartea ,dar si acest capitol

-M-am gandit sa nu mai fac o suta de parti. Am pus aici si Epilogul ,dar si multumirile mele pentru voi

-Sunteti cei mai tari si de aceea va iubesc. ❤❤

-Cum va spuneam..voi incepe alta carte! Pentru frumosii mei puisori care vor sa o citeasca.

-Stiu ca finalul e trist..dar,mna..asa am vrut de la bun inceput sa fie. Daca sunt greseli..va rog,spune-ti-mi.

-Inca odata,va multumesc mult! ❤

#Denii

Complicate LoveUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum