Fugara

18 ianuarie

O stare de amorțeală sufletească tronează peste această noapte șubredă de ianuarie. Poate sunt doar obosită. Ora 02:48 își spune cuvântul. O altă seară de ieșit își spune și ea cuvântul – amețită, am dărâmat lampa de pe noptieră și am spart-o. Era lampa care îmi lumina gândurile și amintirile în diminețile întunecate. Poate că e un semn.

Iar acum? Stau pe un scaun, în liniștea mormântală, cadaverică, a casei goale, contemplând cioburile lămpii. Stau pe întuneric, căci lampa nu mai trăiește. Singurul lucru care îmi luminează camera e gândul că mâine o văd din nou pe Corina, la liceu, iar toată atenția ochilor săi negri și imobili va fi îndreptată spre mine. Ochii negri și imobili... Însă umani, afectuoși, în simplitatea și opacitatea lor sunt în stare de atâta tandrețe și bună rațiune. Dar ai mei cum arată? Veșnic roșii, obosiți și vinovați? Trebuie să mă privesc într-o oglindă. Trebuie să îmi privesc goliciunea și să o deplâng. De asta o prețuiesc pe Corina, în ochii ei văd o parte din mine care nu îmi mai aparține. În noaptea în care m-am născut, din cer au curs fulgii extazului efemer. Iar acum îmi văd sufletul dispersându-se ca un fum în aerul vid. Dar oglinzile continuă să îmi arate că am ceva în interiorul acestor pupile, un fel de bătaie de joc interminabilă, prin aerul simțirii și al vocilor care nu se mai aud în această casă.

Dacă îmi amintesc de noaptea aceea de Revelion... simt din nou râsetele tinere ale razelor de labirint. Nimic nu se compară cu simțămintele mele, cu senzația aceea de a ieși din mine pentru a mă vedea din afară cum stăteam pe un scaun și priveam în gol. Și panica. Situația. Îmi vedeam propriile gânduri sculptate în ceară. Încercam să îmi găsesc mie locul uitându-mă la mine însămi. Dar nu vedeam decât lumină în cădere. Sunt acolo și nu sunt aici, trist.

Iar acum? Stau în mijlocul camerei, fără să văd altceva decât inconștiența unei vârste de o noapte. Poate că am băut prea mult whiskey. Poate că fiecare clipă de singurătate... Totul va fi bine, în curând mă voi trezi și îmi voi pune ordine în gânduri, totul va fi ca o lumânare, chiar dacă se va stinge.

Dintr-odată, mă simt străină de acest loc, de propria mea casă. Îmi simt sufletul împietrit. „Hai, la naiba, să mă culc. Mai am țigări?" Încet, prin întuneric, mi-am târât picioarele până la bucătărie. Nu îmi venea să aprind lumina, să nu cumva să văd mai multe decât aș suporta, cum ar fi propria reflecție în oglindă.

Iar seara asta? Ah, Corina și apartamentul său plin de tinerețe și savoare... Ah, paharele care împânzeau masa... Atâta lume, atâta lume; gânduri; slalom printre undele muzicii, fumul țigărilor, țipete de extaz, mâini, priviri tulburi; Marius, da, Marius, iar am dansat, ne-am pierdut în mișcările zvăpăiate ale coregrafiilor entuziasmului; Corina, scumpa, a stat toată seara pe canapea și a fumat tot ce i-a căzut prin mâini, privindu-ne pe toți cu ochi zeflemitori și cu gura tremurându-i într-un râs candid continuu; Raluca, partenera mea de popcorn și colega din ultima bancă de pe rândul de la fereastră, a făcut două boluri de floricele aburinde; iar restul... irelevanți; poate doar băiatul acela cu ochi verzi care mi-a băut berea pe ascuns... O petrecere încântătoare, sfârșită însă prea devreme, cu venirea precipitată a părinților Corinei acasă. Cine ar fi crezut că tocmai atunci o să vină? Dar ce mai contează? E ora 2:50, încă nu mi-am găsit țigările, iar mâine am test la matematică. Și mă simt îngrozitor de obosită, parcă aș fi trudit pe câmp toată ziua. În curând, crusta de gheață a cerului de noapte o sa devină purpurie și umedă, topindu-se într-o lapoviță tristă sau într-un răsărit în nori, una din două.

O durere de cap aproape hilară îmi condimentase întreaga zi la școală, alături de încercarea nereușită de a moțăi cu capul pe bancă. Pe când ceasul de pe peretele clasei arăta ora 6 seara, iar peisajul de afară părea acela al unei nopți polare, Corina a venit lângă mine în bancă şi a început să îmi povestească ce se petrecuse ieri după ce am plecat noi de la ea, cum a intoxicat casa de sprayuri parfumate, cum a aruncat pe geam toate obiectele suspecte, precum scrumierele şi sticlele, şi le-a adunat apoi din curte, ce interogatoriu zdravăn i-au aplicat părinţii, cum au pus-o să le spună cine era fiecare dintre noi.