Fata din Rândul 3 || Luke Hemmings ♥

~Capitolul XI~

Eram acasă. Adică la băieţi.
Primesc un telefon. Era...tatăl meu. Nu ştiu dacă cel adevărat...Mi-a spus că vroia să ne întâlnim urgent. L-am chemat acasă.

-Bună seara Domnule Dellos. Intraţi Spune Luke şi dă mâna cu tata.
-Tată, te rog intră. O să îţi povestesc ce se întâmplă.

Ne-am aşezat în sufragerie. I-am făcut semn lui Luke să plece.

-Cine e Luke ăsta? Şi de ce m-ai chemat aici? În casa asta. Unde e Anna?

-Mai întâi vreau să îmi povesteşti de mama mea. Mama mea adevărată.

Şi-a lăsat capul în jos.

-Eşti sigură?

-Foarte.

A oftat.

-Eram acasă. Toţi 3. Tu aveai două luni. Era extrem de cald afară, iar cum mamei tale îi plăcea apa şi marea...s-a dus să înoate. Eu am rămas cu tine acasă. Mi-a spus că într-o oră se va întoarce. Au trecut două. Au trecut trei. Au trecut patru. Deveneam mai îngrijorat de fiecare dată când mă uitam pe geam şi nu o vedeam. Am sunat la poliţie. Le-am spus tot ce am ştiut. Mi-au spus că vor căuta. În noaptea aia nu am putut dormi. Mă gândeam la ea. Dacă e bine acolo unde este. A doua zi am primit un telefon. Era poliţia. Mi-au spus că...mama ta s-a înnecat şi...a murit. Am scăpat telefonul. M-am întors spre tine. Erai agitată. Ai început să plângi. La fel ca mine. Ultimele ei cuvinte au fost: "Iubesc marea. O iubesc pentru simplu fapt că în ea nu mă pot pierde ca în ochii tăi" . S-a pierdut de tot. Timp de 5 luni am stat numai cu tine. Am încercat să îţi fiu şi tată şi mamă. Atunci am întâlnit-o pe Anna care m-a făcut pentru prima dată să o uit pe mama ta. Am devenit buni prieteni, apoi ne-am îndrăgostit şi ne-am căsătorit. Te-a plăcut. Te-a iubit. Dar nu şi după ce am plecat din casa aia.

Plângeam. Nu îmi venea să cred că mama...

-Ai vreo poză cu ea? Cu mama?

-Îmi pare atât de rău că nu am avut suficientă grijă de ea. Dacă aveam, acum nu îmi cereai o poză cu ea să vezi cum arată.

-Tată...e okay. Nu e vina ta..

-Uite o poză. O port în portofel din ziua în care am ieşit pentru prima data. Se împiedicase şi am prins-o. Apoi...m-a servit cu o cafea şi am continuat să ne vedem. Ştiam că mă place. Şi eu o plăceam.

-Era aşa frumoasă, am spus printre lacrimi. Cum..o chema?

-Lena,a spus tata încercând să zâmbească.

-Lena...ce nune frumos.

-Uite. Ăsta era lănţişorul ei. Îl purta mereu. Chiar şi în acea zi, spune arătând spre gâtul meu. Trecuse o săptămână după accident. Plângeai. Nu te puteai opri. Te-am dus pe plajă. Mama ta te ducea des. Te-am dus să atingi apa. Atunci a venit un val mai mare care...a adus lănţişorul. Era lângă piciorul tău când l-am văzut. L-am recunoscut. L-am luat şi m-am uitat spre mare. Ţi l-am pus la gât.

M-am uitat la el cum se abţinea să nu plângă. L-am îmbrăţişat.

După câteva minute de linişte tata începe să vorbească.

-Acum îmi poţi explica ce se întâmplă?
-Luke e pri....prietenul meu. La fel şi băieţii. După ce au aflat că Anna pleacă au spus că pot sta la ei.

-Nu o să mai stai. Vii cu mine.

-Dar tată...

-Am pierdut-o pe mama ta, nu vreau să te pierd şi pe tine.