Fata din Rândul 3 || Luke Hemmings ♥

~Capitolul IX~

Heey. Am venit si cu capitolul asta. Scuze ca a durut atat :|
Celelalte sper sa dureze mai putin
Enjoy :x

_________________________________________________

-Mă dau mai tare decât tine.

-Mai vedem noi asta Hemmings.

Am înput să îmi fac avânt.

-N-ai şanse Mia.

Încercam din răsputeri să îl întrec. Mă uitam în dreapta la leagănul lui şi am observat că îl ajunsesem.

-N-am şanse zici? Mhm...mai uită-te o dată.

Kim şi Calum stăteau pe o băncuță. Vorbeau. Ares se plimba pe aici şi el.
Eu m-am oprit. Mi-am pus coatele pe genunchi şi capul în mâini. Mi-a zburat imediat gândul la tatăl meu. Când aveam 5 ani mă dădeam singură în leagăn şi am căzut pe spate. Tata era pe bancă şi vorbea la telefon. Am început să plâng tare, iar când m-a auzit telefonul i-a alunecat din mână şi a alergat repede spre mine. M-a luat în brațe. Îmi spunea că e vina lui că nu a stat lângă mine. M-am oprit din plâns însă acesta tot insista să mergem la spital chiar dacă i-am spus de nenumărate ori că nu mă mai durea. De fiecare dată când pățeam ceva era extrem de îngrijorat, pe când mama...nu părea. Parcă eram un străin pentru ea. Şi...parcă încă sunt.
Am oftat.

-Mia!! Îmi aud numele cred că pentru a treia oară dar numai acum mi-am dat seama că mă strigă cineva.

-Da?

-S-a întâmplat ceva? mă întreabă Luke punându-şi mâna pe brațul meu.

-Nu. E totul ok. Hai să mergem.

M-am ridicat grăbită de pe leagăn și am ieșit din parc. Am auzit-o pe Kim cum m-a strigat dar nu i-am răspuns. Mă îndreptam spre casă. Parcă îmi pierise tot cheful de stat afară. Vroiam doar să stau în pat și să ascult muzică.

-Mia, unde te duci?

Era Luke. Am continuat să merg până o mână îmi atinge umărul și mă întoarce.

-Mia ce ai pățit?

-Nimic...doar...vreau să rămân singură, ok?

-Dar...

-Te rog

Am intrat în casă. M-am dus direct în camera mea și m-am trântit în pat.

Auzeam râsete de afară. O lacrimă mi-a curs pe obraz. M-am ridicat si am închis geamul. Am privit pentru o secundă afară. Erau copii care se alergau, iar la câțiva metrii de ei se aflau Kim și Calum. M-am uitat în toate direcțiile de Luke dar nu l-am zărit. Probabil a plecat.
Am tras perdeaua și m-am băgat la loc în pat.

*****

Stăteam în pat și priveam tavanul. Tocmai mă trezisem. Era 1:30 a.m. Începuse să îmi fie foame așa că am coborât până în bucătărie. Mi-am scos ceva de mâncare și deodată farurile unei mașini luminează tot livingul. Mașina oprește în fața casei, iar din aceasta coboară ....mama. Cheile mele erau în ușă așa că m-am dus să le scot.
I-am deschis ușa.

-Mia? Ce faci tu aici la ora asta?

Intră foarte anețită în casă. Își dă jos pantofii și se așează pe colțar. Părea foarte obosită. Era beată.

-Unde ai fost? O întreb întorcându-mă în bucătărie

-Ce îți pasă ție de mine

-Păi...ești mama mea...normal că îmi pasă

-Nu ești pregătită de discuția asta. Acum du-te odată în canera ta.

-Ce discuție?
Mă îndrept spre ea cu mași mici dar repezi, foarte curioasă dar un pic speriată.

-Nu auzi că nu ești pregătită? Hai du-te de aici

-Sunt destul de pregătită

-Mia termină. Du-te în camera ta.

-Nu mă duc până nu aud ce trebuie să aud.

-Tu să ridici tonul la maică-ta, nu la mine! Da! Ai auzit bine. Nu sunt eu maică-ta.

Pentru o secundă am rămas șocată. M-am dus repede în canera mea. I-am trimis un mesaj lui Luke să vină repede.
Nici nu știam cum mă simt. Erau mai multe sentimente combinate...eram ca o înghețată cu mai multe arome care se topește încet.
Eram...șocată. Agitată. Rănită. Mințită. Nu știam ce să fac. Ce să cred. Poate nu gândea...era beată. Poate mă mințea. Dar de ce ar face asta... Poate...spunea adevărul?
În mintea mea îmi veneau o infinitate de întrebări care așteptau răspuns.
Mă învârteam prin cameră și încercam să fiu calmă. Nu vroiam să leșin sau ceva pe aici.
Oare visez? Sunt trează?
Îl văd pe Luke cum a oprit în fața casei. Cobor. Era pe canapea. Probabil adormise. Probabil.
Am ieșit din casă și am urcat repede în mașina lui Luke.

-Mia, poți să îmi spui te rog ce e cu tine?

-Pot să dorm la voi în noaptea asta?

-Da. Normal. Dar te rog spune-..
.

-Acasă. Îți spun acasă. Spun și înghit în sec.

În 2 minute am ajuns la ei acasă. Am intrat și Luke m-a dus în canera de oaspeți. S-a așezat pe pat lângă mine.

-Suntem acasă.

-Mâine. Azi. Sunt...sunt prea obosită.

-Ok. Noapte bună, Mia.

Mi-am pus capul în mâini și am oftat. Oare acum dormeam și urma să mă trezesc și totul să fie absolut normal? Oare așa era?

Ochii mi se închideau. Am pus capul pe pernă și am încercat să dorm.

M-a trezit telefonul meu. Aveam un mesaj de la Kim. Mă uit la ceas...12:17 p.m. Eu niciodată nu dorm atât. Mà uit prin cameră. Nu sunt în patul meu. Nu a fost un vis. E...realitate? Femeia aceea nu e...mama mea? Câteva lacrimi îmi curg pe obraz. Mi le șterg rapid și mă ridic din pat. Ies din cameră. Îi văd pe Michael și pe Calum jos. Am auzit un "Neața". M-am întors și l-am văzut pe Luke.

-Neața, i-am răspuns.

-Ai dormit bine?

-Oarecum.

-Astăzi ai de gând să îmi spui ce se întâmplă cu tine?

Am murmurat un "da", apoi am mers amândoi jos. M-qm așezat pe canapea lângă ceilalți.

-Eu...ar trebui să plec...ăă...vorbim mai târziu.

M-am ridicat și am ieșit alergâng din casă.

M-am dus pe plajă. Locul unde mă simt în largul meu mereu. Locul unde scap de toate grijile. Nu și acum. Chestia asta nu mă lasa în pace.

M-am plimbat vreo jumătate de oră.
Am părăsit plaja și am plecat spre casă.

Am intrat în casă în liniște. Am urcat scările și am intrat în camera mea.
După câteva secunde cineva intră în încăpere.

-Mia, îmi cer scuze pentru aseară. Nu era momentul potrivit ca să îți spun.

-Deci...e...adevărat.

-Din păcate da.

-Și...mama mea naturală....unde se alfă acum? E bine?

-Mama ta...a murit la patru luni după ce te-a născut.

_________________________________________________
Pareri? :D