Kim:
Deschid incet ochii si observ ca sunt singura intr-un salon de spital.
Nu imi simteam corpul deloc.Singurul lucru care il puteam face era sa clipesc.
Dupa ceva timp de stat cu ochii in tavan incerc sa ma misc. Ridic putin mana dreapta si o bratara aurie imi atrage atentia. Mi-am adus aminte ca era bratara lui Yoongi. Era foarte importanta pentru el, nu o dadea niciodata jos.
Usa salonului se deschide si pe ea intra Jungkook, Jimin si Namjoon care raman impietriti pentru cateva secunde incepand sa planga. Aveam inca mana in aer asa ca am reusit sa le fac cu mana.
-Kim, cat ne bucuram ca ti-ai revenit, ne-ai lipsit atat de mult.*spune Jimin cu lacrimi in ochi*
-Si voi mi-ati lipsit nespus de mult*spun incet * Dar ce s-a intamplat?
-Nu iti amintesti nimic?*intreaba Jungkook*
-Imi amintesc doar ca eram cu Yoongi pe strada si ca dintr-o data a strigat la mine, atat.
-Ai avut un accident. Timp de sapte luni ai fost in coma.
-Masina aia m-a lovit .*privind in gol* Unde e Yoongi?
-KIIIIMMMM! Cat ma bucur ca esti bine! *spune Hoseok imbratisandu-ma*
- Da-ti-va din calea mea clovnilor, unicornul meu si-a revenit !!* spune Tina alergand spre pat cu un zambet urias pe fata*
-Incet, incet, nu mi-am revenit complet inca.
-Imi pare rau. Esti ok?
-Da, baieti v-am intrebat ceva mai devreme, unde e Yoongi?
Nimeni nu spunea nimic, toti priveau in jos.
-Baieti? Nu ma faceti sa vorbesc atat de mult baieti, nu ma simt atat de bine pe cat pare.
-Poti sa mergi? *intreaba Namjoon*
Dau din cap dezaprobator, el luandu-ma in brate si iesind din salon.
-Unde mergem?
-Sa il vezi pe Yoongi.
Coboram pe niste scari care parca nu mai aveau sfarsit. Intr-un final ajungem la o usa. Namjoon o deschide incet, se pare ca ducea afara in spatele spitalului .
Yoongi statea pe o banca cu capul in palme, am vrut sa ii spun lui Namjoon sa mergem mai aproape de el, dar atunci am vazut un doctor si a trebuit sa ne intoarcem inapoi pentru a nu da de probleme.
Am intrat inapoi in spital si Namjoon m-a asezat cu grija pe un scaun, el asezandu-se apoi in fata mea.
-Vrei sa imi spui ceva?
-*intorcandu-si privirea catre mine * Da * ofteaza lung*
- Spune.
-Stii cat de mult te iubeste?
Nu ii raspund si ma uit la el confuza.
-Asta voiai sa imi spui ?
-Nu m-ai lasat sa termin!
-Oookay, scuze.
-In tot acest timp cat ai fost in coma el nu te-a parasit nici o secunda, mereu trebuia sa stea cineva cu el ca sa nu cumva sa faca vreo tampenie, adormea rareori si se trezea dupa catva timp plin de speranta, dar cand vedea ca tu erai in aceeasi stare plangea incontinuu, nu manca, a trebuit sa il obligam sa manance, spunea ca te asteapta pe tine sa te trezesti ca sa mancati impreuna, contezi foarte mult pentru el. Se invinovatea pentru tot ceea ce ti s-a intamplat.
Il ascultam pe Namjoon cum imi povestea si in tot acest timp plangeam, s-a oprit si mi-a sters lacrimile.
-Vrei sa mai continui?
Nu voiam sa ii raspund, nu credeam ca mai eram in stare sa mai aud ceva .
-E in regula daca nu vrei sa mai asculti. Haide sa ne intoarcem.*plecand spre salon*
La scurt timp clanta usii se lasa incet in jos iar pe usa intra Yoongi privind in jos.
Face cativa pasi inauntu si isi ridica privirea. Ramane nemiscat pentru cateva secunde, apoi se apropie usor de pat acoperindu-si gura cu mainile .
-A meritat așteptarea *plângând*
-Mi-a fost atat de dor de tine * strangandu-l in brate*
Doctorul intra in salon putin trist afisand mai apoi un zambet urias.
-Sunt foarte bucuros ca ai decis sa te intorci la noi! *spune doctorul zambind*,imi pare rau insa ca spun asta tocmai acum, dar daca nu te trezeai in urmatoarele doua zile eram nevoiti sa te deconectam de la aparate.
-Cand o puteti externa?*intreaba Tina entuziasmata *
-Avand in vedere faptul ca a fost inconstienta pentru destul de mult timp, va trebui sa ii facem niste teste sa vedem daca este intr-adevar bine, deci peste doua saptamani o sa plece de aici.
