Sunt acest nor împleticit,
sunt acest abur ameţit,
o lacrimă de-a ta, uitare,
cerului să dau culoare.
Relaxat în nepăsare
cocoţat în dezmierdare,
constelaţii mă privesc
simt cum alene cresc.
Greutatea de-o picătură
mi-oferă o nouă turnură,
în coborâre, dulce zbor,
scuturat din nor cobor.
Mă las de vânt purtat
ca de-un alb vis presărat
şi-n duioasele legănări
sunt purtat spre alte zări.
Pomişor nepieptănat,
evit încă un impact,
trece o roată la mustaţă,
mă opresc aici, mai în faţă.
Răsuflu în fine uşurat
peste oraşul îngâmfat,
mă întind acum la soare
ca să uit de înfrigurare.
E un iz primăvăratec
parcă-n lacrimi mă înec,
lacu-i trist, mi-e cam frică
un abur cald iar mă ridică.
Unde mă duci, cine sunt?
tu pala vântului crunt…
în văzduh de iar m-arunci?
să eviţi acele ‘nalte stânci!
În văzduh, tot mai sus,
fraţii mei unde v-aţi dus?
suntem din nou împreună
norul laolaltă iar ne-adună.
CITEȘTI
Cerşetorul de zâmbete
ŞiirUn volum de poezii scrise în momente de inspirație, gândite în clipe de răscruce, oferite din suflet, dăruite din inimă. Probabil că vor mai exista astfel de momente, ceea ce mă face să nu închid prea curând acest volum spre a-l completa periodic cu...
