" Sunteți gata să vă urcaţi în avion? Eve..?...Eve?!" Strigă mama șatenei spre ea însă nu putea fi scoasă din transa în care tocmai intrase.
" Lăsați-mă pe mine să încerc," am spus luându-mi misiunea de a o readuce pe Eve înapoi dintre nori. M-am aplecat ușor peste ea, parfumul ei ușor dulce invadându-mi simțurile olfactive, iar pielea ei fină ca mătasea invitându-mi buzele la o mică cercetare. Am rânjit amuzată de reacția ce îmi imaginam că va avea loc, plasându-mi mâna delicat pe coapsa șatenei, strângând ușor în timp ce buzele mele îi sărutau lent și umed gâtul. Fără să pot clipi, iubita mea a tresărit roșie din cap până în picioare, căzând peste mine, " o doamne cum ai făcut, mor" am încercat să explic cauza râsului meu de lungă durată.
" A-Allison!" aproape a țipat ea, surprinzându-mă cu un sărut lung și dulce în poziția actuală, destul de ciudată pentru necunoscuții din jur. Mama Evelinei vorbea alături de tatăl său cu Christine, observând că direcția privirii ei a deraiat spre noi. Suspect, am ridicat o sprânceană spre ea, întorcându-și brusc capul, puțin roșie în obraji. " Ciudat..." am șoptit fără să vreau, atrăgându-i atenția șatenei. " Ce e ciudat?" a întrebat aceasta confuză.
" Uh, nu e nimic, mă întrebam doar când trebuie să decoleze avionul," i-am răspuns puțin nesigură pe mine, trezind suspiciuni minore. 'Christine aia e cea suspicioasă aici, nu eu, așa că de ce naiba mă simt prost?' Am oftat și am fost îndrumați de vocea căpitanului să urcăm, căci altfel o să pierdem zborul spre orașul nostru natal, Wrexham, localizat desigur în Marea Britanie.
***
Eve P.O.V
Uitându-mă din nou la acest avion, care după părerea mea semăna izbitor cu celălalt, asta dacă nu cumva era același, m-au cuprins iarăși acei fiori ce m-au încremenit, aducându-mi aminte de proasta experiență de data precedentă.
< Le-am lăsat pe cele două în urmă, mergând spre toaletă, dar pe drum am avut curiozitatea de a mă uita în clasa de după noi, plină de tot felul de oameni. M-am uitat puțin prin jur, dar am înghețat când mi s-a părut că l-am văzut pe tata. M-am dat în spate speriată [...]
" T-Tata e la bord. L-am văzut într-un scaun de la clasa a doua, iar a doua oară când m-am dus să verific, scaunul era gol. E liber undeva în avionul ăsta." >
Îmi aduc aminte cum încercam să o fac pe roșcată să mă creadă că psihopatul ăla ne luase urma, însă am cedat rugăminții sale de a mă odihni, totul fiind o întruchipare cauzată lipsei de somn. Din nefericire, nici așa zisul vis nu a fost altceva decât un coșmar oribil, bântuit de a sa prezență.
< ... Era întuneric, deci îmi era puțin greu să disting formele. Prima mișcare pe care am făcut-o a fost să mă uit după Allison, care nu mai era la locul ei. Am cercetat tot salonul, până am distins o siluetă solida ce stătea pe un scaun din partea opusă, uitându-se la mine insistent. Atunci mi-a picat fisa.
" Unde-i Allison?! " am țipat cât de tare am putut.
Bărbatul a scos un telefon cu ecranul luminat. Avea sânge pe el, iar carcasa acestuia era cu un panda. Telefonul ei...Ce i-a făcut!? >
Cel mai trist a fost faptul că eu nu știam că făceam parte din cel mai urât coșmar, astfel, în mintea mea transpunându-se drept realitate. A fost groaznic să cred că îmi pierdusem iubita așa, și cel mai terorizant factor a fost credibilitatea scenarului creat de subconștientul meu obosit.
< Când am dat să mă ridic, bărbatul a sărit câteva scaune și a ieșit pe ușă, luminile aprinzându-se în încăpere. Atunci am observat telefonul căzut pe podea, plin de sânge, la fel și o dâră lăsată de la scaun până după ușa metalică pe care ieșise acum două secunde acea siluetă. Am urmat sângele până când acesta s-a oprit în fața unei cabine. Am deschis ușor ușa, corpul tremurându-mi violent. Fiecare fibră din mine a înghețat la priveliștea din fața mea. Roșcata zăcea inconștientă într-o baltă de sânge. M-am prăbușit în genunchi lângă ea, lacrimile căzând neîncetat peste corpul învelit de sânge al acesteia.>
YOU ARE READING
What changed my life. *GXG*
Roman d'amourTotul are acelaşi început, acelaşi sfârşit. Se va putea schimba ceva? Iubirea... e un sentiment măreţ, dar odată ce o găseşti trebuie să o preţuieşti şi să ştii să oferi acelaşi sentiment. Va fi o persoană capabilă să îi ofere acest lucru unei fete...