What changed my life. *GXG*

Chapter 20: Începutul Sfârșitului

         Dimineața începuse neobișnuit de bine, atmosfera era apăsătoare de parcă urma să fie o furtună năprașnică. Soarele bătea puternic, transformând asfaltul într-un mini-aragaz deschis la putere maximă. Allison plecase de dimineața să se întâlnească cu părinții ei, deoarece veniseră în țară să discute o problemă legată de mutarea acestora în Norvegia. Nu mi-a picat deloc bine știind că tatăl ei o obligă să plece departe de aici, e îngrozitor. Nu aș putea să rezist fără ea, fără să o știu în siguranță, fără vreun dobitoc care să se dea la ea și eu să il cotonogesc pentru că încearcă. Pierdută în gânduri și jucându-mă cu zahărul din cana de cafea, Christine venise de la ore, frustrată, începând să se crizeze prin camera ei.

               " S-a întâmplat ceva?" O întreb eu încercând să par neafectată de mutarea iubitei mele departe de mine.

               " Când aveai de gând să îmi spui că Allison se fucking mută?" Mi-a trântit ea cuvintele pe nepusă masă si pe un ton nervos și totusi îndurerat, de parcă ar fi știut prin ce aș putea trece.

                " Nu e treaba ta dacă ea pleacă sau nu, de unde știi oricum?" 

         Nervoasă fiind, s-a aruncat în pat luând o gură mare de aer, uitându-se spre mine ca și cum urma să dispar odată pentru totdeauna imediat ce și-ar fi luat ochii. Am precizat ce atmosferă ciudată era în aer încă de dimineață? Oftând, am plecat în camera mea, încuind ușa în următoarea clipă. Unii oameni spun că nu contează distanța când o persoană înseamnă foarte mult pentru tine, iar eu sunt de acord, însă dacă trece prea mult timp fără să te poți vedea cu ea, ușor începe să devină un chin, acea distanță își mărește tortura și îndoiala cum că relația ar putea ține la nesfârșit în acest mod. Am tras perdelele peste geam, lăsând întunericul să mă cuprindă, mintea fiindu-mi acaparată de vina că astăzi stătusem acasă fără să îi răspund roșcatei la mesaje. Nu mă simțeam în stare, de fiecare dată tremuram iar gândurile mi se opreau în loc, de parcă i-a fost dat shut down exact în acel moment critic ce urma să-mi hotărască destinul.

                *Allison POV*

         Nu știam de ce Eve era atât de distantă și nu îmi răspundea la mesaje, eram confuză și totuși disperată să îmi petrec ultima zi cu ea, deși nu știe..părinții mei au decis ca mâine să ne întoarcem în Norvegia, iar mie mi se interzicea să revin înapoi în locul meu natal. A total bullshit, honestly. Mă uitam la fratele meu vitreg, în timp ce mintea zbura spre iubirea vieții mele, de care nu știam nimic și speram că e bine și nu a făcut o prostie în decursul zilei de astăzi. 

                   " Nu înțeleg de ce te mai complici Allison, știi prea bine că nu te vei putea întoarce din cauza părinților noștri, " spuse el puțin trist, dar totuși entuziasmat că mă va avea lângă el de acum, " sincer cred că ar trebui să închei relația cu ea, o să o rănești și mai mult dacă o să continui cu ea așa, știi prea bine asta All," încheiase el împachetând ultimele haine ce îmi rămaseră în șifonier.

                   " Iubea oceanul, deoarece de fiecare dată când valurile părăseau portul, mereu se întorceau," șoptisem printre lacrimi, amintindu-mi de ziua când Eve mi se destăinu-i-se complet, lăsându-mă să o citesc ca pe o carte deschisă.

                                                  * FLASHBACK*

         Muream de curiozitate să văd ce îmi pregătise Eve de era atât de fericită. Am intrat în pași repezi, uluindu-mă la camera pe care o aranjase cum îmi doream eu. Cu lacrimi în ochi, îi promisesem că niciodată nu am să o părăsesc. Zâmbise și mă sărutase lung, lăsându-mă fără glas.