Afinitate

Capitolul VI

  -De ce explicații ai nevoie? Spune acesta cu un aer serios. Eu am inceput să mă simt mai rușinată ca niciodată și dintr-o dată am început să mă foiesc.
-Vreau să știu de ce sunt aici? Cu ce scop? De ce îi este Victoriei așa de frică de tine?
-Draga mea, Alessia, îți pot oferi o parte din răspunsurile pe care le cauți dar nu pe toate. Știu că vrei să afli răspunsurile la toate întrebările tale, dar ești o fată inteligentă și o să te las pe câte-va să le descoperi singură.
Se uita la mine fără nici o expresie în ochi sau pe chip, recunosc că mă speria un pic dar nu vroiam să îi arăt asta nici măcar un pic. Îmi iau inima în dinți și îl rog să îmi răspundă. Se ridică și se duce lângă șemineu și se uită fix la focul ce ardea.
  -Te-am adus aici pentru mine, în timp ce rostea aceste cuvinte se întoarce și se uită în ochii mei. Cât despre Victoria nu și-a îndeplinit sarcina care i-am încredințat-o, a spus dând fără interes din umeri și așezându-se la loc pe fotoliu continuând să mă privească.
  -Nu mi-ai răspuns la o întrebare...
  -Asta, frumoasa mea, v-a trebuii să descoperi singură, din câte știu îți place să descoperi singură anumite lucruri. Se ridică brusc, eu acuma am niște treabă o seară bună, spune el mergând spre ușă fără nici o expresie.
-Dar..... Și ușa se trântește în urma lui .
Asta da ieșire dramatică; frumoasa mea? Mă rog, probabil așa alintă toate fetele cu ce aș fi eu mai specială.
     Ce frumos este afară, a început să ningă iar toată natura este îmbracată într-o pătură albă. Aș vrea și eu să ies și să mă plimb puțin. În timp ce eu mă gândeam cât de frumos era anotimpul acesta când eram acasă și construiam un om de zăpadă, o văd pe Victoria lângă șemineu cum mai punea lemne pe foc.
     -Victoria, îmi poți pregăti și mie niște haine groase? Te rog .
      -Sigur Ale, te superi dacă iți spun Ale?
     -Nu ma supăr, de ce m-aș supăra, spun râzând în hohote.
      Victoria mi-a pregătit o pereche de blugi închiși la culoare, un plovăr negru, o geacă crem cu glugă și bine înțeles o pereche de manuși și o căciulă goasă. Mă grăbesc să mă îmbrac și să ies mai repede afară.
        Peisajul era superb, parcă era rupt dintr-un basm. M-am plimbat puțin prin grădină inspirând adânc aerul cel rece care mă făcea să îmi aduc aminte de copilărie, de momentele când ajungeam acasă roșie în obraji iar mama îmi pregătea fursecuri și o cană cu ciocolată caldă pentru a mă încălzi. Offf.... ce vremuri frumoase.
       -Bună ! se auzi o voce bărbatească nu foarte departe de unde eram eu. Ce cauți singură pe aici și pe o vreme nu prea plăcută pentru o domnișoară ?
       -Mă plimbam, simțe-am nevoia de puțin aer, cu cine am onoarea? Spun eu mai mult ironică.
       -Ooo, scuzați-mi impertinența, mă numesc Vlad, spuse făcând o plecăciune. Țin să adaug că ironia și indiferența ta din glas mă uimește, nimeni nu mi-a mai vorbit așa. În timp ce rostea aceste cuvinte se apropia periculos de mult de mine, iar eu încercând să păstrez o distanță ok față de el, fac câți-va pași în spate.
-Păi... Am simțit cum mă izbesc cu spatele de ceva tare, când mă întorc îl văd pe Vlad care acuma îl pot vedea mai bine, era blond cu ochii verzi și nu foarte înalt față de mine și avea pielea albă, nu arăta rău deloc avea un corp de zeu, se vedeau mușchii prin ce era îmbrăcat. Aleeee, încetează am impresia că băiatul ăstă nu este prea de treabă ! Îl bufnește un râs isteric, iar eu mă întrebam de o râde...
ALESSIAAAAA, FUGI ! De data asta am ascultat vocea din capul meu și am luat-o la fugă înapoi spre castel , Waw acuma observ defapt unde eram eu, într-un castel. Am simțit cum de data asta spatele meu a făcut contact cu ceva dur, un copat, aveam ochii închiși de la impactul cu pomul și i-am deschis imediat pentru că am simțit cum o mână mă strânge de gât și mă ține în aer.
-Dă-mi drumul....
-Offf, Alessia tu nici până acuma nu ai învățat că nu este frumos să îi spui unui prinț ce să facă? Ești așa frumoasă, ai un corp perfect și exotic ești așa plină de viață și ai un spirit de luptătoare în tine, dar ești o NESĂBUITĂ !!! Ultimul cuvânt era mai mult un urlet, îmi era foarte frică dar nu voi lăsa garda jos.
-Vlad nu mai pot respira dă-mi drumul te rog, spun printre câte-va suspine.
Am văzut cum un râjet i se așterne pe buze, dar când mă uit eu mai bine la gura lui văd,caninii ,cum pur și simplu au crescut. Acum atingeam pământul cu picioarele de data asta dar nu îmi dăduse drumul din strânsoare. Se apropia cu colții de mine pregătit să mă muște. Am închis ochii de frică și cu speranța că nu voi simții nimic, dar chiar nu simțeam nimic și am hotă rât să deschid ochii, Vlad nu mai era în fața mea, când mă uit prin prejur îl observ pe blond pe jos iar deasupra lui era Adrian care îi căra pumni în continuu. De frică să nu facă ceva necugetat m-am năpustit asupra lui și l-am luat în brațe cu lacrimi în ochii care amenințau să curgă.
   -Adrian oprește-te, te rog, oprește-te! Spun cu suspine printre lacrimi.

Bună, bună. Scuze ca nu am scris dar sunt clasa a12 si stiti cum este, urmeaza bac-ul etc etc... Am avut si probleme de sanatate, dar acum sunt ok.
Sper ca v-a placut capitolul acesta, astept parerile voastre.
In poza este vlad.

XoXo, A