Amintiri (NaruHina)

5. Bun venit acasă!

-Hiro! Am strigat privind uimită baiatul ce mă privea de jos. Ce cauți aici?
-Ti-am spus doar că ai mei se mută în Japonia și că s-ar putea să vin cu ei. Am făcut asta pentru tine! mi-a răspuns el.
Sakura mă privea uimită, iar eu eram total în șoc! În acei cinci ani, încercând să-l uit pe blond, mi-am găsit un prieten. Tatăl lui era din Japonia, iar mama lui din Franța. Ne-am cunoscut la o expoziție și am terminat prin a ieși împreună în urmatoarele seri, la o cafea sau la o simplă plimbare. Ochii lui aveau o nuanță stranie de gri, iar părul lui saten il purta mereu tuns. Avea cateva șuvițe încăpățânate, care stăteau răvășite însă asta îi dădea mereu un aspect mult mai frumos. Zambea mereu, chiar și atunci când era trist. Am stat cu el 3 ani și ceva, apoi din cauza faptului că m-am reîntors în țară ne-am despărțit. Era atent cu mine și nu m-a obligat niciodată să avem relații intime, înţelegându-mă că nu vreau. Nu bătea apropouri, nu se purta ca un necioplit, era băiatul ideal. Câte fete nu-şi doreau așa ceva? Însă eu chiar nu-mi doream. Sentimentele mele pentru el nu cred că au fost vreodata așa pure cum sunt pentru Naruto. Ce spun? Apelasem la această "dragoste" numai pentru a-l uita pe cel la care țineam cu adevărat. A fost colacul meu de salvare. Un sentiment de mila mi-a strapuns sufletul facandu-ma sa oftez.
-Vin acum sa-ti deschid. Am spus eu coborand scarile in graba. El chiar tinea la mine. Imi demonstrase asta de atatea ori. Si acum ce facea? Venise cu ai lui aici, lasand balta proiectul lui la care lucra de atatia ani acolo si din cate stiu mai avea inca mult de facut la el. Si asta pentru mine.
Am deschis.
A pasit imediat in casa, ajungand la cativa centimetrii de mine. Am dat putin capul pe spate pentru a-l privi. Am zambit iar el a facut acelasi lucru. Mi-a cuprins obrajii in palme lasandu-si fata usor inspre a mea. Cand era pe cale de a-mi atinge buzele cu ale sale, rozalia a pasit in hol, privindu-ne mirata. M-am rusinat. Am intors capul si m-am indepartat usor de el.
-Hiro, ea este Sakura.
-Incantat! A spus el dand mana cu cea din fata lui. Hina mi-a spus multe despre tine!
-Incantata si eu, Hiro... Insa, crede-ma, domnisoara aici de fata, a spus ea privindu-ma, nu mi-a faut placerea de a-mi povesti despre tine.
-Ha ha, Sakura! Ce amuzanta esti! Nu-ti mia aduci aminte! am spus eu razand fortat si prost, inghioldind-o cu cotul. Hiro! Cum sa nu-ti mai amintesti!
-Aaa! Acel Hiro! Da... Ha ce idioata sunt! Uite cat e de taziu. a spus ea privind ceasul imaginar ce il avea la mana. Pe maine! si a iesit din casa.
Mi-a zambit. O dadusem in bara rau de tot. Nu vroiam sa stie nimeni despre relatia mea cu el. Insa el stia ca am povestit tutror despre noi doi. Si acum... Off... Sper sa o scot cu bine la capat. Am pasit in sufragerie, urmata de saten. I-am facut semn spre canapea, iar el s-a asezat.
-Vrei ceva de baut? Cum m-ai gasit? Cand pelci inapoi?Intrebarile imi iesisera una dupa alta printre buze, iar el a inceput sa rada.
-Esti la fel de amuzanta! Da, as vrea un pahar de apa daca nu te deranjeaza. Ti-am cautat adresa in cartea de telefon. Si nu stiu cand plec. Mi-a rapsuns el la fel de repede. I-am adus acel pahar cu apa, insa mainile mele tremurau atat de rau incat l-am scapat jos, la picioarele lui. Sunetul a rasunat in linistea incaperii, iar paharul s-a facut bucatele.
-Scuza-ma! Te-am si udat... am spus eu aruncandu-ma in genunchi si incepand sa strang cioburile. Si el s-a asezat langa mine, ajutandu-ma sa strang.
-Nu e nevoie. Am spus eu luand bucatelele mici din mana lui. M-a apucat de brat, facandu-ma sa scap din nou cioburile jos. Ne uitam unul la altul si niciunul din noi nu scotea vre-un sunet. M-a tras in bratele lui, strangandu-ma tare. M-a sarutat. Saruta la fel de bine, era la fel de atent cand ma tinea in brate. Era Hiro al meu! I-am raspuns la sarut si mi-am trecut degetele prin parul lui. Ce nevoie aveam de blond cand il aveam pe el langa mine? Niciuna! El ma iubea, nu m-a facut sa sufar niciodata. In schimb Naruto nici nu-mi prea dadea importanta! In ochi imi aparusera lacrimi, care au fost sterse imediat de bratul puternic al satenului. Eram atat de mica fata de el. Ma simteam protejata stand asa, cu capul pe pieptul lui si inconjurata de bratele lui. Ne-am ridicat de jos si ne-am asejat pe canapea. Eu priveam micile particele din pahar, ce aveau diferite forme si marimi iar el privea tavanul. Ne-am uitat unul al altul in acelasi timp. Ca si privirile, vocile noaste s-au incurcat una in cea lalta, pronuntand in acelasi timp, aceleasi cuvinte.
-Mi-ai lipsit!
Am inceput sa radem de felul in care ne priveam, intr-un fel uimiti ca am gandit acelasi lucru. M-a tras langa el si si-a pus o mana dupa umarul meu. Am stat asa si am vorbit despre acele zile cand eram impreuna, despre ce am facut dupa ce am plecat si inca altele. Se facuse tarziu si a plecat, iar eu m-am culcat imdeiat. Eram destul de obosita. Ne-am intalnit a doua zi la terasa.