Amintiri (NaruHina)

17. Ai.

Timpul se derula cu acealasi stil. Dupa o luna de la plecarea lui mi-am stricat masina, la cateva zile dupa asta am spart peretele din sticla de la casa. Mi se parea ca slujba e din ce in ce mai grea si nu reuseam sa fac nimic. Am fost concediata. Serile mi le petreceam in pat, citind sau mancand. Ma ingrasasem trei kg. Dupa inca vre-o doua saptamani am dat foc la bucatarie. Adormisem cu capul pe masa si geamul era deschis. A batut vantul, iar perdeaua a fost fluturata fix in focul de la aragaz. Neji insista sa ma mut cu el insa eu refuzam mereu. Ajunsesem sa uit unde-mi pun cheile, sa plec fara sa inchid usa la casa sau sa-mi las geanta pe banca din parc. Nu mai eram in stare de nimic. Dupa pantru luni de la asta, Tenten l-a sacait pe varul meu sa ma ia la ei si am cedat intr-un final. La o luna dupa am daramat biblioteca din sufrageria lor. Ar fi cazut pe mine insa m-am dat asa repede laoparte incat m-am dezechilibrat si m-am izbit tare de un perete.
-Hinata! mi-am auzit sora tipand.
A venit si m-a luat de brat, punandu-ma pe fotoliu. Mi-am dus mana la abdomen apoi am oftat.
-M-am intins dupa o carte... N-am vrut sa-l daram...
-Doamne, pana nu patesti ceva nu te lasi! Bebele e bine? A intrebat ea ducandu-se sa stranga cartile de pe jos.
-Da... Off... Vreau acasa... Ai mai vorbit cu Lala?
-Hina, e a treia oara cand iti spun ca Lala a murit acum doi ani.
S-a pus in fata mea si m-a privit ingrijorata. Eu imi priveam unghiile date cu oja rosie, patratoase si ingrijite.
-Trebuie sa-mi fac unghiile. Sti unde e trusa?
-Ti le-ai facut aseara...
Usa s-a deschis larg si pe ea au intrat Tenten si Neji. Acestia radea si chicoteau insa s-au oprit cand au vazut raftul de carti daramat.
-Neji, vreau sa vorbim ceva serios. A spus sora mea si au plecat in bucatarie. Tenten s-a dus in dormitor sa se schimbe, iar eu, curioasa am tras cu urechea la conversatia lor. Mi-am lipit usor capul pe usa si am stat asa, ascultand fiecare cuvantel.
-... de Lala a treia oara si uita mereu ca e moarta. A innebunit, Neji! E nebuna. Nu mai stie de ea si se pierde cand vorbeste. Uita lucruri si vorbeste aiurea cateodata. Mi-e frica sa nu pateasca ceva, ea sau copilul. Am incercat sa dau de Naruto insa nici-un rezultat. Azi era sa moara strivita de biblioteca aia! Iti dai seama ca poate pati orice?
-Hanabi, stai calma...
-Nu sunt nebuna! am tipat eu intrand in bucatarie. Lacrimile imi alunecau grele pe obraji apoi am cazut jos, lesinand.
Din ziua aia sora si varul meu m-au tinut sub observatie intr-una. Eram in luna a opta si ma simteam un balon imens. Tenten nascuse un baietel pe care-l numise Yuki, iar eu simteam cum imi pierd usor capul de pe umeri. Poate ca pe bune innebunisem. Poate ca viata mea s-a distrus din momentul in care a plecat in seara aia, fara sa mai spuna nimic, iar eu ramasesem ghemuita in pat, plangand. Poate ca daca avortam mi-ar fi fost mai usor. Imi era frica sa nu cumva sa-mi neglijez copilul din cauza faptului ca imi pierdusem mintile. Intr-o seara stateam in bucatarie si mancam ciocolata. Sora mea se trezise pentru ca ii era sete si venise si ea sa bea apa. M-a vazut stand ingandurata si suparata. S-a asezat langa mine mangaindu-mi crestetul capului.
-Hanabi, crezi ca o sa fiu o mama rea? Nu vreau ca fetita mea sa fie neglijata.
-Stai calma, iubire, a spus ea dragastos, totul o sa fie bine, ai sa vezi. Esti doar stresata din cauza sarcinii. Iti promit ca dupa ce micuta mea nepotica se va naste totul o sa fie bine.
Asa a si fost. Dupa ce am inascut o fetita perfect sanatoasa, blonda si cu ochii albastri, totul a fost mai bine. Eu m-am mai calmat, eram mai calculata si atenta. Aveam grija de micuta mea si imi era frica sa o las in bratele altei persoane. Era atat de frumoasa si semana atat de mult cu tatal ei...
-Ce face micuta mea nepotica?
-E bine. Am spus eu in timp ce ii dadeam o pereche de pantalonasi portocali si o bluzita alba. Am luat-o pe micuta mea printesa in brate si am mers in bucatarie unde am mancat. Totul era nemaipomenit. Aveam o viata normala si fericita alaturi de copilul meu. De Naruto nu stiam nimic si nu ma sunase, asa cum promisese. Zilele treceau si odata cu ele eu invatam sa trec peste tot si sa accept realitatea. Fetita mea crestea iar de primul ei Craciun, ea si Yuki, baietelul varului meu, au primit multe cadouri. In seara de Craciun mi-am amintit cu greu vestile care blondul mi le daduse iar cu o seara inainte m-am gandit ca se implinise un an de cand barbatul la care am tinut atata timp fusese primul din viata mea. Cu toate ca tristetea amintirilor ma coplesise ne-am distrat de minune la frumoasa sarbatoare de Craciun, sarbatorind in familie. Yuki tocmai invatase sa mearga si se misca de colo-colo iar Ai mergea dupa el de-a buselea.
-Sunt doi copii minunati! a spus Neji luandu-ma dupa gat si sarutandu-mi fruntea.
-As fi vrut sa fie si el cu mine... am spus eu luand din mana micutei mele o poza care o luase de pe masa. Eram eu cu ea in parc, iar undeva in spate Neji il dadea pe Yuki in leagan. Baietelul era atat de scump, cu niste obrajori rotunzi, ochi caprui si un par saten minunat. Acesta a venit in fuga spre noi, urmat de mama lui si Hanabi. Tenten l-a luat in brate invartindu-l apoi l-a pus jos. Totul mi se parea perfect si plin de dragoste. Am zambit multumita ca am toata familia alaturi!
Mai trecuse un an si fetita mea crestea si se facea mai frumoasa. Avea un anisor si trei luni, niste dintisori micuti si albi ca niste perlute si genele ii erau dese. Avea ochii mari si albastri, parul blond si putin ondulat iar buzele semanau perfect cu ale tatalui ei. In dimineata aia primisem o invitatie la petrecerea domnului Harold. Pastrasem legatura si ma intelegeam minunat cu el. Petrecerea avea sa se tina peste o saptamana si scria mare pe invitatie ca daca nu vin si cu fetita mea o sa ma dea afara. Am hotarat sa merg. Fetita mea era atat de cuminte incat nu cred ca mi-ar fi cauzat probleme. Incepuse sa vorbeasca, spunea "mama" atunci cand vroia sa-i acord atentie, pe Hanabi o striga Abi, pe Neji il poreclise "U", ce banuiesc ca venea de la unchi, iar pe Tenten o stiga En. Spunea alte cuvinte pentru mine atat de pretioase, cum ar fi papa, jocu si enene.
-Ce tot spune fata ta, Hinata? m-a intrebat Hana intr-o zi cand Ai tot spunea intruna un cuvant sarind de colo-colo.
-Adica desene, draga. Am lamurit-o eu in timp ce ma amuzam auzindu-mi copila spunand "enene" atat de repede incat se mai si incurca.
Si asa timpul trecuse, eu imi revenisem din starea de depresie si duceam o viata cat se poate de normala. Saptamana se scurgea usor iar petrecerea de sambata seara la casa domnului Harold, se apropia. Imi scosesem din dulap un compleu dintr-o fusta si un sacou negru, si o camasuta alba. In picioare urma sa port niste pantofi cu toc cui, nu foarte inalti, tot negri. Domnul Harrison era un om bine, cu un anume loc pe scara societatii si inca nu aflasem la ce fel de petrecere eram chemata. Poate era una din acele serate cand incerca sa-mi gaseasca un prieten sau o simpla petrecere de sfarsit de saptamana. Orice ar fi fost trebuia sa ma prezint acceptabil. Camasa era bagata in fusta neagra cu talie inalta, ce-mi venea pana la jumatatea coapselor. Imi dadusem cu un fard de un gri nu foarte intens iar genele imi erau date cu rimel. Parul era prins intr-un coc elegant, lasand doua suvite ondulate sa-mi incadreze chipul. Unghiile mi le facusem dupa ce iesiem din baie cu oja rosie, insa erau taiate. De cand nascusem nu mai aveam unghiile mari. Aveau o lungime "normala", cu o forma patrata, foarte ingrijite. Buzele mi le-am dat cu ruj rosu, apoi mi-am privit ingerasul care statea in pat, imbracata cu rochita azurie, cu multe volanase si o fundita la spate. In picioare avea niste pantofiori albi cu o mica funda iar parul il avea prins in doua codite. Zambetul nu-i lipsea niciodata de pe fata.Am luat-o in brate si am coborat jos. Mi-am salutat familia apoi am iesit pe usa. Era o frumoasa seara de primavara. M-am urcat in masina iar pe Ai am pus-o in scaunelul special de pe locul de langa mine. In jumatate de ora, sau chiar putin mai mult, am ajuns in fata unei vile mari, frumoase, din-auntrul careia rasuna muzica clasica. Am coborat din masina si mi-am luat fetita in brate, inaintand pe poteca din piatra ce ducea spre usa. Am sunat si am sters micuta dara de saliva ce se prelingea pe barbia micutei. I-am atins nasul, iar ea a ras amuzata. Usa s-a descis, iar eu am afisat un zambet enorm, de parca eram un copil care-l vede pe Mos Craciun, insa zambetul mi-a fost imediat alungat de pe chip.
-Buna seara... am spus strangandu-mi fetita mai mult la piept.
-Hinata?
-Scuzati-ma, ne cunoastem? am spus eu privindu-l serioasa.
-Oh... Intrati!...
Am pasit inauntru, cu nasul pe sus si cu gatul uscat, insa ochii imi erau umezi. Mi-am asezat fetita pe canapeaua din living, am salutat cateva prietene care le cunoscusem la multele serate cu Harold, apoi, am luat un pahar de suc pe care i l-am dat micutei mele. In spatele meu a aparut o silueta masculina. Fetita mea a intins mainile, pronuntand dulce:
-Harry! M-am intors linistita si l-am luat in brate, incepand sa plang. De cand intrasem in casa ochii ma intepasera si gatul ma durea din cauza faptului ca tinusem in frau atatea suspine. Ii udasem sacoul negru, de firma, foarte scump si ii strangeam manecile cu furie si tristete.
-De ce nu mi-ai spus ca e si el?... De ce Harold? Te credeam prieten...
-Hinata, calmeaza-te, scumpo! a spus el mangaindu-mi crestetul capului. Blondina incepuse sa planga vazandu-ma agitata insa am luat-o in brate, linistind-o.
-Scuza-ma... Eu... Ma pot duce in bucatarie?
-Da, scumpo. Vezi ca in dulap am niste biscuiti, poate o calmezi pe micuta. A spus luand-o de obrajorii acum umezi.
M-am dus in bucatarie si mi-am asezat fetita pe masa. Din dulap am luat niste biscuiti cu ciocolata, preferatii ei. I-am dat unul iar aceasta l-a prins cu manutele ei mici si l-a dus la gura, umezindu-l cu saliva si murdarindu-si usor gurita cu ciocolata. M-am sprijinit cu o mana de masa, ducandu-mi alta la tample. Am auzit doua voci cunoscute, venind spre bucatarie si mi-am indreptat privirea inlacrimata spre usa.
-...Si cum ti-am spus, tipa era chiar proasta avand in vedere ca...
Privirile ni s-au incrucisat, lacrimile mi-au alunecat mai mult pe obraji, am scos un suspin amar, iar buzele lui s-au intredeschis, pronuntandu-mi numele in tacere.
-Hei? Ma asculti?
-Da, Akira? A spus el indreptandu-si privirea catre amicul lui.
La randul sau, barbatul cu par negru presarat de fire argintii, mai in varsta, cu o mustata groasa, m-a privit uimit. Ori a banuit ceva, ori stia povestea, deoarece si-a batut amicul pe umar si a plecat. Am ramas asa, privindu-ne, amintindu-ne acele clipe frumoase din trecut.
-Mama... Papa, papa... a spus micuta Ai, intinzandu-se dupa cutia de biscuiti.
-Scumpo, mergem acasa!... am spus eu stergandu-mi lacrimile si luandu-mi copilul in brate. Am pasit speriata spre usa, trecand pe langa el, insa bratul lui m-a oprit, tragandu-ma inapoi. M-a imbratisat strans, adulmecandu-mi gatul, parul. Blondina inca vroia biscuiti si imi venea sa-i bag cutia pe gat in momentul ala.
-Imi pare bine sa te revad. A spus departandu-se de mine.
Am lasat privirea in jos, continuand sa plang. Mi-a luat fetita din brate si a pus-o inapoi pe masuta, dandu-i cutia de biscuiti in mana. Eu am ramas acolo, cu privirea in jos, cu lacrimile care cadeau pe gresia crem, ca mainile lasate pe langa corp, imbracata in acel compleu negru. M-a tras de mana, aducandu-ma mai aproape de el. Nu mai aveam putere, parca as fi fost o papusa, din lemn, controlata de el. De-abea ma mai tineam pe picioare. Mi-a ridicat barbia, stergandu-mi lacrimile ca apoi sa-mi sarute fruntea tandru. Am deschis ochii sa fiu sigura ca nu visam. Nu! Chiar era acolo! Doi ochi albastri minunati, un par blond, nemaipomenit, buzele alea carnoase si moi... Mi-am indreptat mana spre fata lui, mangaindu-i obrazul.
-Naruto... am suspinat apoi am cazut jos, simtindu-ma lipsita de orice putere.
Nu lesinasem, doar imi pierdusem echilibrul. M-a ridicat de jos si m-a pus pe scaun, apoi s-a dus sa-l cheme pe Harold. Acesta a venit si mi-a luat fetita de acolo, ducand-o in living unde urma sa fie in centrul atentiei. Am fost luata pe sus si dusa intr-un dormitor mare, racoros, unde mirosul de proaspat te imbratisa. M-a pus pe pat, iar eu am cazut pe spate ca apoi sa ma intorc pe-o parte, ghemuindu-ma si incepand sa plang iar. A stat cu mine mult, o ora, daca nu doua, pana cand n-am mai avut puterea decat sa scot cateva suspine stinse in locul hohotelor. Mi-a mangaiat fata, dandu-mi bretonul de pe fruntea asudata. Mi-a zambit iar eu il priveam inca trista, cu ochii rosi, cu buzele umflate, cu nasul si el rosu...

Flashback

-Trebuie sa plec la New York saptamana viitoare...
-Poftim? Si te intorci repede nu?
-Asta e ideea, Hin'... Nu cred ca ma mai... intorc.
-Nu... Nu poate fi adevarat!

End Flashback

-Te-ai intors... am reusit sa soptesc intr-un tarziu.
-Da... Si se pare ca am picat la momentul potrivit... Vad ca am o fiica ce cred ca ma astepta....
-Nu e fata ta!...
-Poftim? a spus el socat.
-Da, ramasesem gravida cu tine! Cand am aflat asta am fost si am avortat! Ai nu e copilul tau! Copilul tau nu mai e, e mort! A murit odata cu plecarea ta! am spus eu cu lacrimi in ochi.
Ma privea socat, trist, ruinat, dezamagit si foarte furios. A strans din dinti, maraind la mine. Nu ii venea sa creada. In ochii lui eram o criminala! Ii omorasem copilul.
-Si atunci, cine e tatal blondinei de jos?
-Logodnicul meu! am spus eu si i-am intins mana pe care purtam un inel din aur cu o pietricica nu foarte mare insa nici de neobservat. Mi-l daduse Sakura de Craciun. Il purtam pe mana stanga deoarece-mi era mai usor. Acum, ma salvase! Ii voi multimi Sakurei pentru restul vietii. M-a apucat de mana si m-a tras in bratele lui, soptindu-mi la ureche.
-Atunci de ce seama atat de mult cu mine?
-Logodnicul meu are si el ochii albastri si e blond. Nu esti singurul care arata asa! am tipat eu aparandu-ma.
-Ma refeream la forma buzelor, la felul cum priveste, poate la faptul ca are gropitele alea atat de dulci!... a spus apropiindu-si chipul de al meu.
-Nu, scoate-ti din cap asta! Nu e copilul tau! E al meu! Doar al meu, si asa va fi! A ranjit si si-a apasat buzele pe ale mele, sarutandu-ma apasat...

Stiu ca am zis ca pun capitolul duminica, dar am plecat cu familia mea la niste rude si nu am avut internet sa pot posta capitolul. Nici nu va inchipuiti cum e sa stai cu 20 si ceva de oameni intr-o casa, mai ales cand sunt si o mie de alocatii ambulante dupa tine.
Sper ca acest capitol sa va surprinda... in mod placut. Erade asteptat ca Hinata sa ramana gravida, dar sper ca tot va surprins asta.

Da si tu vot si comenteaza, iar unocornii si cascavalul va vor binecuvanta!
XOXO! ♥♥♥