Amintiri (NaruHina)

2. Simplă gelozie (partea1).

Sunetul asurzitor al unei melodii m-a trezit brusc. Am pus laptopul de-oparte si m-am ridicat in șezut, pe marginea patului. Mi-am frecat ochii, căscând leneș. Am privit ceasul de pe perete. O nu! Intarziasem deja o oră? Nu pot să cred! Mi-am luat repede pe mine rochia ce-mi venea mai sus de genunchi, cu bretele, ce avea ca si culoare un alb spre gri și niște floricele de un bleu foarte deschis. Mi-am trecut mâna prin păr aranjând-ul, mi-am dat repede cu un gloss pe buze si am ieșit din cameră. Mi-am luat geanta ce stătea pe canapeaua din sufragerie și am ieșit din casă. În picioare aveam niște cizmulite de vară, facute din pânză, ce-mi veneau cam cu doua degete mai sus de glezne, de culoare maro deschis, fără toc. Mă grăbeam deoarece întârziasem acum și mai mult! Poate când o sa ajung acolo voi avea marea surpriză sa fiu singură.
Pășeam grăbită pe trotuar, când lângă mine și-a făcut apariția o mașină sport, neagră, cu geamuri fumurii. Începuse să meargă în ritm cu mine. Nu am dat importanță, chiar dacă inima imi devenise cât un purice. Geamul s-a lăsat ușor în jos, iar o voce cunoscută mie m-a făcut să mă liniștesc. Un băiat șaten, tuns scurt, ce parea sa aibă în jur de 20 si ceva de ani, cu niște ochi negrii și îmbrăcat într-un tricou gri. Era Kiba.
-Puștoaico? Ce faci pe aici?
-Kiba, ţi-am spus să nu-mi mai spui așa, da? am spus eu puțin iritată.
-Da, da, da! Incotro? m-a întrebat el privintu-mă de sus până jos.
-Kiba, nu e treaba ta unde mă duc, da? Mai bine mă lași în pace, du-te unde ai treaba... i-am spus zâmbind.
M-a privit ciudat. A accelerat, și am văzut că a parcat mașina undeva mai în fața... A coborât venind spre mine. Eu nu i-am dat importanță continuând să merg. Am trecut pe lângă el, însă înainte să-mi dau seama, brațul lui puternic m-a prins de mână, strângându-mă destul de tare, si m-a lipit de un stalp. Si-a lipit corpul de al meu, împingându-mă mai mult în acel obiect din spatele meu. Era mult mai înalt decât mine, si mult mai puternic. Sânii îmi erau presați de pieptul lui, iar o durere destul de mare am simțit in momentul ăla. Am scos un sunet slab din cauza asta. Mă privea insistent. Durerea devenea din ce in ce mai enervantă!
-Kiba! Esti nebun? Am urlat eu la el. Lăsă-mă sa plec! Și nu te mai împinge așa! Kiba!
Țipam degeaba. Îmi răcisem plămânii acolo, urlând ca disperata! Si pentru ce? Pe trotuar nu trecea nimeni in momentul ăla, doar mașinile mergeau în viteză pe stradă. El mă privea cu acei ochi negri ca smoala, fixându-mă, și parcă reușind să mă țină captivă în culoarea lor. Şi-a apropiat fața ușor de a mea, şoptindu-mi la ureche:
-Încă îl mai placi, nu?
-Poftim? Kiba încetează, lăsă-mă să plec! Deja nu mai reușeam să respir de durere. E nebun sau ce? Nu sunt făcută din plastic!
-Încă îl mai placi? Raspunde odată! a țipat la mine... De ce? Ce, dracu, avea?
-Pe cine să plac? Ce tot spui acolo? Ești nebun, ce ai?
S-a depărtat de mine, și în momentul ăla am răsuflat ușurată. Eram total confuză. Am privit ceasul ce se afla la mâna mea. Întârziasem atât de mult! Am vrut să plec însă m-a prins din nou de mână, trăgându-mă în brațele lui și strângându-mă cu putere la piept. Mă privea fix in ochi. A zambit șmecher, apoi s-a aplecat ușor spre mine. Si-a trecut buzele peste ale mele, apoi le-a apăsat încet. Simțeam scârbă pentru ceea ce se întâmpla în momentul ăla. Într-un moment prost inspirat, am deschis gura încercând să trag aer în piept, și asta a fost un avantaj in privința lui, care și-a strecurat limba cu ușurință printre buzele mele. Simțeam cum stomacul mi se întoarce pe dos. Limba lui se mișca în voie în gura mea, provocându-mi greață. Nu am reacționat în nici un fel pe moment. Eram mult prea șocată! Apoi am început să îl împing, cel puțin am încercat, însă în zadar, era mult mai puternic decât mine. Ce puteam să fac să scap? L-am mușcat, destul de tare, de limba. A fost deajuns să se desprindă de mine, și să înjure ducându-şi mâna la gură. Am început să alerg, sa fug cât mai departe de acel loc, de el. Cum îndrăznise să mă sărute? Mă uitam în urmă, îmi era frică să nu vină după mine, și să primesc un același tratament ca înainte.
-Ce îi ia atât? Au trecut deja 2 ore!
-Naruto, stai calm. O să vină!Am apărut și eu în sfârșit, gâfâind și arătând de parcă aș fi văzut o fantomă. Sakura mă privea speriată, la fel si Naruto. Sasuke se uita indiferent in jur. M-am așezat pe bancă, lângă prietena mea, și am privit în jos.
-Ce ai pățit? M-a întrebat ea.
-Nimic! Sunt bine...Nu-mi pasă dacă mă credeau sau nu. Nu vroiam să le spun ce tocmai păţisem. Nu avea rost! Întârziasem atâta timp încât le dădusem planurile peste cap. Luaseră bilete la un film. Of... Mă simțeam aiurea. Mi-am cerut scuze de atâtea ori, încât uitasem si eu numărul. Am propus să mergem la o cafenea, să mâncăm o prăjitură și să bem o cafea. M-am oferit să plătesc eu, drept revanșă. Cei trei au părut mulțumiți de oferta mea. Am pornit spre ce-a mai apropiată cafenea, unde ne-am luat o masă afară. Am comandat fiecare cate ceva, apoi am început să discutăm despre diferite chestii. Le-am povestit că după ce am ajuns in Franța, mi-am continuat studiile, bazându-mă, așa cum îmi pusesem în cap, pe artă. Îmi plăcea să desenez. Pe o foaie alba sa te joci cu un creion ascutit, sa-ti pui gandurile acolo... Era un sentiment plăcut. Le-am povesit si niste lucruri amuzante care le-am pățit, cum ar fi faptul că vărsasem cafea pe unul din profesorii mei de desen. Doamne, credeam că mă va zbura din cladire direct.
-Și ziceați de mine că sunt oaia neagră din clasă! Blondul râdea pe cinste.
-Măcar ea învață, boule. Spusele lui Sasuke l-au cam deranjat pe blond. Se certau mereu. Am scos telefonul și l-am pus pe masă. Mi-am privit ceasul anunţându-mi prietenii că în jumătate de oră o să plec. Aveam nevoie de odihnă, relaxare. Deja întâmplarea cu Kiba mă doborâse destul de urât. M-am ridicat, luându-mi la revedere de la toți. Era deja destul de târziu, și afară se întunecase. Îmi era cam frică, sinceră să fiu. Nu ști niciodată ce idiot Îți apare în spate şi-ţi dă cu ceva în cap. Din fericire am ajuns cu bine acasă. Am pășit înăuntru, închizând ușa în urma mea. Era o liniște ca de mormânt. Am văzut pe frigider, lipit cu un magnet drăguț, un bilețel.
"Sunt în oraș cu Tenten. Nu știu cand mă întorc. Neji"
-Deci sunt singură acasă... am spus eu, deschizând frigiderul de unde mi-am luat un pahar de suc. Am pus în microunde o pungă de floricele și le-am lăsat acolo câteva minute. Apoi, le-am pus într-un bol de sticlă. M-am dus in sufragerie, unde am dat drumul la TV. Cum credeam, nimic interesant de văzut. Mâncam pop-corn și priveam ecranul. Însă mintea îmi era în altă parte. Un sunet strident m-a trezit din visare. M-am ridicat să văd cine sună la ușă la ora aia. Nu m-am mai obosit să mă uit pe vizor și am deschis direct. Am fost împinsă în perete. La contactul cu zidul am gemut ușor din cauza durerii. Priveam persoana din fața mea. Eram speriată. Cine doamne iartă-mă era?
-Ieși din casa mea, sau tip! am spus eu disperată, vocea îmi tremura, la fel ca intreg corpul.
-Nu, zău! Puștoaico, ce primire călduroasă. S-a apropiat ușor de mine.
-Kiba... Duhneşti a alcool! Și ce dracu faci la mine in casă? Am țipat îndepărtându-mă de el. Era beat! Iar eu eram foarte speriată. Nu vroiam să mă gândesc la ce avea în cap! Dar nu înțeleg, de ce făcea chestiile astea? Mai întâi mă sărută, apoi vine la mine acasă beat mort! Se apropia de mine din ce în ce mai mult. Am ajuns în sufragerie tot mergând în spate. Cu un gest brutal m-a împins pe canapea, el urcându-se peste mine. Am început să țip și să mă zbat. De ce nu venea Neji acasă mai repede? De ce nu mă auzea nimeni, să mă scape cineva de chestia asta! Gura mi-a fost acoperită de săruturile lui. Îmi provoca atâta scârbă! Acum nu mai puteam nici sa țip. Plângeam. Mâinile lui se jucau în voie pe corpul meu și era în încercarea de a îndepărta hainele ce le aveam pe mine.
Am auzit pași pe hol! Mi-am îndreptat privirea spre persoana care intrase în camera unde eu eram "atacată" de o bestie! Eram priviți de o pereche de ochi albaștri ca un ocean in mijlocul unei furtuni. Am văzut că se încrunta, privindu-l pe Kiba cu ură.
-Dă-te jos de pe ea, acum! a țipat către bărbatul ce stătea deasupra mea.
-Și dacă nu vreau, ce faci? a spus el desprinzându-şi buzele de ale mele. Începusem să plâng și mai tare. Cred că deja plângeam de fericire pentru că Dumnezeu îmi asculta-se rugămințile! Nu știu când s-a întâmplat asta, însă intr-o fracțiune de secundă Kiba era deja dat afară din casa mea, asta după ce își primise câteva. Cred că eu deja pierdusem noțiunea timpului. S-a așezat în genunchi, în fața mea, prinzându-mi mâinile într-ale lui. Mă privea îngrijorat, iar eu îl priveam plângând. Mă salvase! Era eroul meu!
-Cum ai intrat? Și mai bine spus de ce ai venit? Am reușit să-l întreb când m-am calmat.
-Ti-ai uitat telefonul pe masă, la cafenea, și m-am oferit să ţi-l aduc. Și am intrat pentru că ușa era deschisă și te-am auzit țipând... Ai fi vrut sa rămân afară? mi-a spus el încă privindu-mă plin de îngrijorare.
-Nu,nu... Mulțumesc... i-am spus lăsând privirea in jos si oftând. Dacă nu era el cine știe ce puteam păți. Puteam fi violată. M-am cutremurat la gândul ăsta.
-Ce avea Kiba de împărțit cu tine? m-a întrebat, încercând să pară indiferent, deși ochii îl trădau.
-Nu știu...
M-a tras spre el, ajungând să stau cu capul pe unu din picioarele lui. Mi-a zâmbit și a început să se joace in părul meu, spunându-mi ușor:
-Odihneşte-te. O să stau cu tine până se întoarce Neji.
Am zâmbit și simțeam cum obrajii mei devin foarte roșii. Am închis ochii și m-am lăsat purtată undeva, intr-o lume unde eu sunt stăpână a tot, într-o lume în care tot ce vreau se întâmplă, o lume a viselor.
M-am trezit brusc, la contactul cu suprafața moale a patului. Am privit nedumerită în jur. Am auzit ușa cum s-a închis în urma acelui cineva care m-a adus la mine în cameră. Se pare că adormisem sub mangaierile calde din parul meu, care el mi le-a aplicat pentru a ma linisti. Nu stiu cat timp am dormit, insa dormisem foarte bine! M-am ridicat din pat, mi-am luat pijamaua pe mine apoi m-am întins din nou în acel loc moale și confortabil. Am adormit imediat.

Yeeey!!! Uitați și cel de-al doilea capitol.
Majotitatea capitolelor sunt foarte, FOARTE luuungi, așa că o să le împart în mai multe părți, cel mult 3 părți, dar nu cred că este cazul, însemnând că o sa le împart doar în 2 părți... aproape pe fiecare...
Sper că va placut! Poate vreți să mă ajutați cu un comentariu și un vot! ♥♥♥
XOXO! ♥♥♥