Amintiri (NaruHina)

11. Ca la grădiniță.

Eram la una dintre cele mai cunoscute cafenele din Tokyo. Eu si prietenele mele cele mai bune. Ele radeau, povesteau. Eu eram absenta.
-Ati auzit ca Shiori s-a casatorit cu tipul ala de la banca pe care il placea?
-Da! Ma bucur pentru ea...
-Hina...Vocea blondei m-a trezit din visare.
-Da Temari...
Mi-a mangaiat usor umarul apoi am vazut-o cum incepuse sa cotrobaie prin geanta. A luat un pachet dreptungiular de unde a scos o tigara. Prinsese obiceiul de a fuma din liceu. Mereu spunea "O sa ma las" dar ca in totdeauna, doar vorbe.
Si-a aprins tigara tragand fumul in piept apoi dandu-l afara.
-Da chiar, Hina, tu mai fumezi? m-a intrebat Tenten dupa care a luat o gura din sucul pe care si-l comandase.
-M-am lasat de mult. Aruncam banii aiurea...
-Temari zice ca si sa-i dai in cap nu se mai poate lasa. A continuat rozalia, privind-o pe blonda.Le-am lasat sa-si continue conversatiile despre nunta lui X cu Y, despre faptul ca tocilara din liceu a ajuns nu stiu ce si multe alte lucruri. Eram prezenta doar cu trupul, mintea fiindu-mi departe. Telefoanele acelea misterioasa continuau si eu deja imi schimbasem numarul de telefon de doua ori. Oricine ar fi fost ma cunostea foarte bine. Stia cine sunt, unde lucrez, imi stia prietenii si familia... Ma simteam urmarita la fiecare pas. Cand stiam ca Neji nu e acasa ma duceam la Naruto. El insistase sa anuntam politia insa am zis s-o lase balta. Putea fi oricine... Un vechi coleg, o veche cunostinta. Cineva pus pe glume, asta era clar. Gluma asta nu mi s-a mai parut amuzanta cand au inceput amenintarile.
Cumparasem casa aia insa imi era frica sa stau in ea.
-Stiu ca te-ai mutat si stiu si unde. Ce-ai zice de o mica vizita, asa sa ne distram?
-Poti sa incetezi? Nu esti deloc amuzant si glumele tale lipsite de un contur ma fac sa vomit!
-Ai sa vezi tu...Apoi mi-a inchis.
-Hinata... Hinata. Mana Sakurei ma zguduia usor.
-Da... Scuze ma gandeam...Le raspunsesem absenta. Sa le spun de acele telefoane? Nu. Le-as fi ingrijorat si nu vroiam asta. Fiind seara vantul era mai rece. Zilele treceau atat de repede... Ma gandeam ca peste cateva luni va fi Craciunul apoi anul v-a trece. Priveam frunzele cum se desprind usor, una cate una, de ramurile copacilor si danseaza lin pana la cotactul cu asfaltul.
-Trebuie sa plec. Vorbim maine, ok?
-Vin cu tine, Ino. La revedere. Vocea celor doua blonde mi-au atras atentia.
-A... La revedere. Le-am privit cum se indepartau vorbind. Ino si Temari nu au fost niciodata mai unite ca acum. In liceu se ciondaneau destul de mult. Ma gandeam ca trebuia sa ma reintorc acasa. La mine acasa. Acolo unde putea veni oricine pentru ca eram singura. Hanabi renuntase sa se mute cu mine spunand ca e prea departe de Hiro si de scoala, insa promisese ca ma va vizita cand voi fi prea ocupata sa ies in oras.
-Fetelor, eu trebuie sa plec. Maine ma trezesc la cinci. Spuse Sakura, ridicandu-se de pe scaun si aranjandusi hainele.
-Sakura, ma poti lasa si pe mine pe straduta de langa casa mea? Ca stiu ca e in drumul tau. S-a auzit vocea satenei.
-Bine inteles. Hinata? Te descurci sa ajungi singura?
-Da, da... Nu va faceti griji pentru mine. Le-am zambit fals. Sper sa creada in acel zambet.
Am mai ramas mult la cafenea dupa ce ele au plecat. Stateam si ma gandeam la ultimele zile. M-am ridicat intr-un sfarsit si am parasit cafeneaua, luandu-mi ramas bun de la chelnerita.
Paseam incet pe asfalt. Daca luam un taxi in douazeci de minute trebuia sa fiu acasa. Daca mergeam pe jos mi-ar fi luat ceva. Si totusi, aveam nevoie de o plimbare sa-mi pun gandurile cap coada. Deodata m-am trezit singura pe strada. O silueta inalta, imbracata intr-un palton negru pana in pamanat si cu o palarie de aceasi culoare ce-i acoperea fata a trecut pe langa mine, lovindu-ma cu umarul. Am privit inspaimantata in spate cum intunericul strazii il inghitea treptat.Telefonul a inceput sa sune iar.
Genunchii mi s-au inmuiat iar ochii mi s-au deschis larg umplandu-se de lacrimi. Buza de jos imi tremura. Ce spun, tremuram toata. Am scos telefonul apasand butonul verde si l-am dus la ureche. Cu o ultima farama de viata am soptit:
-Alo...
-Sa sti ca bluza asta verde iti vine foarte bine.
Am privit in spate cu frica. Nu era nimeni. Am inghitit cu greu saliva ce mi se stransese in gura. Am inceput sa ma rog. Am auzit rasul lui vicleam si apoi acel piuit cum ca apelul se sfarsise. Am luat-o la fuga. Fugeam cat ma tineau picioarele. Trebuia sa fie cineva pe strada. Nu se putea sa fiu singura! Nu acum!
-Oh, nu!
O masina neagra trecea usor pe strada. Se pare ca incetinea din ce in ce mai mult. S-a oprit undeva mai in fata. Si eu m-am oprit brusc. Sa ma intorc inapoi? Usa s-a deschis din ea iesind o silueta masculina.
-Lasa ca vezi tu! A tipat persoana respectiva.
Am scos un tipat de groaza si am cazut jos in genunchi plangand. I-am auzit pasii grabiti venind spre mine. M-a atins.
-Lasa-ma! Te rog, nu-mi face rau...
-Hinata! Revino-ti! Mainile lui ma zguduiau usor. Am privit in sus spre chipul pe care cadea lumina unui stalp ce inlumina strada. Lacrimile nu-mi permiteau o vedere prea buna insa de un lucru eram sigura, el nu-mi va face rau. M-a imbratisat usor soptindu-mi cuvinte de imbarbatare. Vocea lui imi era destul de cunoscuta. Am auzit un latrat de caine.
-Kiba! am spus eu.
-Da, pustoaico, da. Calmeaza-te...Dupa ce m-am calmat i-am povestit de telefoane. S-a oferit sa ma duca acasa, asta dupa ce-si schimba roata de la masina. Cat timp el a reparat "boacana" masinii eu am stat langa Akamaru, cainele lui, mangainu-l si jucandu-ma cu el. Cand totul a fost gata m-am urcat in masina, pe bacheta din spate. I-am spus unde stau si a parut surprins de faptul ca ma mutasem singura. Eram asa speriata, trista, obosita. Eram fericita ca cineva ma ducea acasa in siguranta. Kiba m-a placut inca din prima zi de gradinita. Cel putin asta stiam de la el. Cand am ajuns acasa l-am invitat inauntru.
-Vrei o cafea? Un ceai?
-Un ceai, daca nu e deranjul prea mare.
Cat timp am pus apa pe foc, am pregatit o tava cu cativa biscuiti si cele doua cesti, apoi am pus apa peste pliculetele de ceai si m-am reintors in livingul mare, spatios, el era jos pe covorul alb cu modele negre, in fata caminului si punea un lemn pe foc.
-Ai facut focul? am intrebat eu surprinsa.
-Da... Afara e destul de frig...
-Mersi. Uite ceaiul. Am pus tava pe covor si m-am asezat si eu in fata semineului privind flacarile ce se jucau printre lemne. Eram parca hipnotizata de caldura, mirosul si frumusetea lor. Mana lui a atins-o pe a mea. Mi-a soptit ingrijorat:
-De ce erai in starea aia, Hin'? Vrei sa spui ca din cauza unor telefoane obscene plangi in mijlocul strazii?
Deci vroia sa afle tot...
-Da... Adica partial. Vezi tu.. Cand m-am vazut singura pe strada aia m-am inspaimantat...I-am relatat intamplarea. Parea uimit de ceea ce ii spuneam. Am terminat cu un oftat. Am luat cana fierbinte de ceai in mana sorbind o gura.
-Iac... Am uitat sa pun zahar. Am inceput sa radem de fata pe care o facusem. M-a luat usor in brate facandu-ma sa inteleg ca nu eram singura si ca era cazul sa ma linistesc. Mi-am sprijinit capul de umarul lui inchizand ochii.
-Mi-a placut de tine din prima zi. Atunci la grainita. Mereu iti dadeam toate jucariile. A chicotit usor. Ii spuneam mamei acasa ca esti o printesa si eu voi fi printul care te va cere in casatorie si vom trai fericiti pana la adanci batraneti si vom avea multi copii. rasul lui sec m-a intristat.
-Kiba... Imi pare rau daca te-am facut sa suferi insa... Tot ce imi placea la tine era faptul ca aveai mereu creionul de culoare violet neatins... Eu il terminam imediat... Si imi placea culoarea aia... A chicotit tragand de o suvita din bretonul meu. Obisnuia sa faca asta mereu. Kiba a fost si va fi mereu genul de baiat obsedat de caini, cu prieteni ciudati si cu o pofta nebuna dupa sandwichurile facute de mine pe care i le dadeam in liceu. Obisnuia sa ma strige pe coridoarele liceului "Pustoaico", si daca nu raspundeam ma ameninta ca imi taie bretonul. Era bun prieten cu Naruto pana a aflat ca il plac. A rupt orice legatura cu blondul. Spunea mereu ca a fost gelos pe el si ca ii parea rau ca nu-mi dadea atentie niciodata. Fusese in echipa de bascket a liceului cat timp a fost prieten cu Naru. Castigasera toti anii locul I. In al doilea an din liceu, cand Sasuke s-a transferat in clasa noastra si i se pusese pata pe ea, stiu ca el si Naruto s-au certat atat de rau incat daca nu intervenea Shikamaru ar fi iesit cu o bataie grava. Sakura nu le dadea importanta. Ii facea imaturi si fraieri.
-Se pare ca m-am inselat in privinta lui Naruto. Scuza-ma daca te-au enervat spusele mele... Dar... Din cate stiu s-a folosit de toate fetele din liceu si...
-Taci, Kiba. Am spus eu zambindu-i. Nu are rost sa dezbatem un asa subiect. Stiu ca imi vrei binele, insa nu-l mai acuza pe el pe nedrept. Pun pariu ca s-a schimbat de atunci. Si tu ai venit beat la mine in casa, ai uitat?
A privit in alta parte.
-Nu mi-o voi ierta niciodata, Hin'.
-Uite. Eu zic sa revenim la prietenia de dinainte, ok?
-Bine! A scuipat in palma si a intins-o spre mine. am inceput sa rad.
-Kiba au trecut mai mult de 10 ani de cand faceam asta.
-Este un nou angajament care trebuie respectat. Haide!
I-am urmat exemplul, apoi am dat mana.
-Ca la gradinita! Am spus eu zambind.
-Ca la gradinita.
Am inceput sa radem si sa povestim lucruri din anii precedenti pana cand telefonul meu a inceput sa sune iar. Pe moment am inghetat. L-am lasat sa sune de vreo trei ori inainte ca Kiba sa il ia si sa mi-l puna in mana. M-am calmat cand am vazut ca apelul era din partea iubitului meu si cand i-am auzit vocea. Am incercat sa-l calmez spunandu-i ca sunt bine, sunt acasa si ca satenul era cu mine. Vocea lui avea un ton de nervozitate auzind numele lui Kiba. A spus ca vrea sa ma vada si ca va veni la mine, apoi a inchis.
In mai putin de zece minute masina lui se afla in fata casei mele. A batut nervos la usa, iar cand i-am deschis m-a intampinat o palma. M-am dat un pas in spate ducandu-mi mana la obrazul rosu si fierbinte.
-Poti sa-mi spui si mie ce cauta Kiba la tine, la ora asta? Tipa atat de tare incat cuvintele lui parca ma izbeau ca niste pumni in stomac. Tremuram.
-Hei, hei. Sa nu facem din asta o partida de box. Am adus-o acasa.
-Tu sa taci! A tipat blondul catre Kiba, apoi si-a indreptat privirea furiasa catre mine. Mi-a apucat barbia cu doua degete facandu-ma sa-l privesc. Nu mai aveam puterea de a vorbi, de a mai reactiona. Lacrimile imi inundasera ochii si clipeam des pentru a le retine. El continua sa tipe la mine, sa ma priveasca urat, sa ma zguduie cu rautate. Cand nu am mai rezistat, am dat drumul lacrimilor si suspinelor care le retinusem atata timp. Kiba ma privea ingrijorat, insa nu indraznea sa se bage. Am simtit cum doua brate puternice m-au incolacit chiar inainte de a pica jos. Buzele pline, moi ale blondului erau lipite de urechea mea si-si cereau scuze. Mana lui arata spre usa si ochii erau tintiti asupra satenului. Intelegand mesajul, Kiba a parasit casa, luandu-si la revedere. Am fost luata pe sus si asezata pe canapeaua alba, din piele. S-a asezat in genuchi, jos, si mi-a luat mainile intre ale lui. Ma privea insa nu-i puteam sustine privirea. Ochii imi erau atintiti asupra barului plin cu fel si fel de bauturi. Am reinceput sa plang, de data aceasta, hohotele fiind puternice si lacrimile grele. Ii repetam intr-una "De ce?" si mi-am ingropat fata in palmele albe, reci.
-Imi pare rau, scumpo. Eram....
-Esti un prost! Am tipat eu la el. Ai dat in mine! Pleaca! Nu vreau sa te m...
Buzele lui s-au lipit, s-au frecat usor de ale mele apoi s-au deschis. Mi-a apucat cu dintii buza inferioasa care inca tremura din cauza plansului si a tras usor de ea. Si-a trecut limba peste ele apoi le-a sarutat lung si apasat. Limba lui si-a croit drum prin gura mea. Ma sarutase de atatea ori incat stia fiecare particica, fiecare dinte, fiecare miscare a limbii mele....
-Am reactionat asa din cauza geloziei, Hin'... A soptit el printre saruturile scurte care mi le aplica pe buze. Pentru ca te iubesc...

***

Era zi de curatenie. Casa mea avea nevoie de aer proaspat, un aspirator, un mop, apa calda cu detergent si o carpa pentru praf. Am intrat in camerea de oaspeti unde tot ce trebuia sa fac era sa deschid geamurile, sa sterg praful si apoi parchetul. Patul de doua persoane avea de-oparte si de alta parti ale dulapului, cera se continuau deasupra lui, pe perete. Pe zidul paralel cu cel al patului era o masuta pe care se afla o vaza in care tocmai pusesem niste flori din cele cumparate in dimineata aia de la piata. Pe unul din pereti era un tablou pictat de mine, pe A2, ce avea ca tema un peisaj de vara dintr-un parc.
Camera mea avea nevoie de cele mai mari implicari. Am sters pe jos, am schimbat lenjeria de un galben pal cu una alba, imaculata, ce avea miros de lavanda. Dupa ce patul de mijloc, de doua ori mai mare decat unul de doua persoane a fost refacut, am sters praful si am reasezat pozele pe rafturile de pe peretele de deasupra biroului. Am rearanjat cartile in ordine alfabetica in biblioteca apoi am parasit camera. Livingul fusese curatat inainte si cele doua bai la fel. Mai ramasese bucataria. Dupa ce totul a fost rearanjat si casa stralucea, m-am putut aseza linistita pe canapeaua nemaipomenit de comoda. Bataile puternice in usa m-au facut sa trasar. M-am indreptat spre usa si am apasat pe clanta. Nu-mi mai pasa ca blugii vechi care ii purtam erau decolorati si ca tricoul avea pete de diferite culori, din cauza vopselelor, care nu mai iesisera la spalare. Ochii imi erau atintiti pe persoana din fata mea.
-Buna ziua, domnisoara Hyuga.

Pam, pam, paaam...
Suspans...
Oare cine e si ce vrea??? Pun pariu ca n-o sa ghiciti niciodata, dar daca aveti ceva banuieli, spuneti-le ( scrieti-le ) intr-un comentariu.
App... nu uita sa veolezi steluta!!!
XOXO! ♥♥♥