Niall Horan is my father? [Niall Horan f.f.]

Cap 18

" Mama . "

" Doamne scumpo, am crezut ca nu am sa te mai vad. "

M-am uitat la ea si baieti aveau dreptate, e frumoasa, si semanam, chiar foarte mult.

Cum a putut sa ma lase singura? Asta e singura mea curiozitate.

De ce ar face-o?

Am fost o greseala?

Am luat-o pe nepregatite si a hotarat ca e mai bine sa ma lase singura?

Puteam sa mor.

Puteam inca sa fiu in acel orfelinat.

Puteam inca sa fiu terorizata de directoarea " Casei Copiilor" .

Imi vine sa vomit cand ma gandesc la moto-ul acelui loc " Locul in care copii sunt fericiti si protejati."

Singurul lucru fericit era daca plecai si singura protectie era daca te ascundeai undeva atunci cand directoarea si celelalte asistente se gandeau ca avem nevoie de o noua lectie.

De parca nu erau destule.

Daca prindeam mai multe in aceasi zi aveam nevoie de primul ajutor dat de un profesionist.

*Flasback*

"Nu, va rog! Nu ma loviti din nou!"

" Si crezi ca imi pasa de rugaciunea ta? Ai facut ceea ce nu trebuia si meriti asta!"

Am simtit palma doamnei directoare cum se izbeste brutal de obrazul meu.

E deja a doua oara in ziua asta cand imi da palme si simt ca nu mai suport mult.

Am cazut la pamant si piciorul ei a facut contact cu stomacul meu, iar tipatul meu s-a facut auzit in camera asta intunecata din acest loc nenorocit.

Unii oameni cred locul asta un loc sfant, cu profesori si oameni buni. Daca ar traii aici nu ar avea aceasi parere.

Simt cum usor, usor cad in bratele intunericului si nu mai vad sau aud nimic.

Dupa ceva timp, nu stiu exact cat, ma trezesc pe un pat si langa mine se afla o doamna pe care nu am mai vazut-o in viata mea.

Se uita la mine calma si cred ca aratam in ultimul hal, cu uniforma sifonata si parul in toate partile, dar nu imi pasa.

Ceea ce imi pasa e ca ma simt ca naiba.

Durerea din stomac inca nu ma lasat si nu am forta nici sa articulez doua vorbe.

* End of flashback*

A vrut sa ma imbratiseze sau sa ma pupe dar m-am tras destul de repede si m-am pus pe canapea langa Harry si Zayn.

"Deci..."

"Deci.."

Era unn moment penibil, nici macar nu stiu cum sa incep sau ce sa ii spun. Sa ii spun ca o urasc? Nu, nu ar fi politicos. Sa o intreb ce mai face? Asta ar merge, da nu imi pasa. Mai bine trec direct la subiect, asa ii micsorez chinul de a ma vedea.

" Deci, de ce ai aparut acum, dupa mult timp? " am inntrebat-o si m-am uitat la ea asteptand raspunsul

" Te-am cautat. Te-am cautat continu ani de zile, dar nu te-am gasit si cand l-am intalnit pe Niall" face o pauza si se uita la el zambindu-i si el returnandu-i gestul " stiam ca trebuie sa te cunosc , simteam ca mi-a revenit speranta, ca poate tu esti mucuta mea Rox. "

" Daca ma iubeai atat de mult nu ma lasai de la inceput pe strazi. Stii cate batai am primit in perioada aia oribila cand stateam la acel orfelinat? Stii cat de mult am plans? Stii cat am suferit? Normal ca nu stii, nu ai fost acolo. Si aici nu ma refer la suferinta fizica, pe aia mereu am trecut-o cu vederea. Am trecut cu privirea toate vanataile si toate injuraturile aduse la adresa mea, le-am suportat. Dar eram ranita sufleteste. Tu erai undeva in lumea asta mare, undeva departe de mine si nu iti pasa de ceea ce se alegea de mine, si nu inghit faza cu cautatul. Nu cred ca ti-a pasat. Daca iti pasa nu ma lasai de la inceput acolo si acum nu eram in situatia asta. "

" Rox..." a vrut sa ma intrerupa, dar am fost mai rapida

" Nu, acum eu vorbesc! " am spus dur si am vazut cum a inchis ochii fiind pregatita pentru alta runda de durere.

Cu lacrimi in ochi am sus " Dar in alta ordine de idei, ma bucur ca ai facut-o. Mi-am gasit o adevarata familie. Nu una tipica, cu mama , tata, frati si surori. Una mult mai buna! Care a stiut sa ma aprecieze pentru ceea ce sunt, a stiut ca daca ma accepta pe mine, ma accepta cu tot ceea ce sunt, cu fata din gunoi, fata jegoasa, fata din orfelinat. Si stii ce m-au invatat? Ca viata mea abia atunci incepea. Ca iubirea nu este doar ceea ce ti-am purtat tie. Iubire este ceea ce simt pentru ei. Ii iubesc pentru ca m-au luat cu ei, ca m-au ajutat si m-au sprijinit in tot. Si le multumesc din inima pentru tot ceea ce au facut si ac pentru mine. " mi-am incheiat discrusul si deja nu ma mai adresam mamei, ochii mei erau pe baieti care erau pe canapea,

Dupa ce am terminat ceea ce am spus toti baietii s-au strans in jurul meu si mi-au dat cea mai lunga si mai buna imbratisare pe care o puteam primi.

" Si noi te iubim! "

M-am uitat cu lacrimi in ochi la ei si mi-am vazut adevarata familie.

" Iulia cred ca vizita asta ar trebuii sa se sfarseasca aici, deja Roxanne e obosita si nu vreau sa o fac sa se simta rau. A spus tot ceea ce era de spus si mai important, a spus tot ceea ce o apasa pe suflet. Acum o sa te conduc la usa. " a spus Liam si cred ca asta e cel mai dragut mod de ai spune cuiva " Iesi dracu din casa noastra, nu te vrem aici"

Iulia sau mama sau femeia care mi-a dat viata a confirmat cele spuse de Liam si cu o ultima privire aruncata spre mine, una posomorata, as putea adauga, a plecat spre usa.

Cred ca sunt prea multe pentru ziua asta, sunt obosita.

_________________________________________________________________________________

AM POSTAAAAT!

Nu stiu cum am facut dar da, am postat.

Pauza asta luuuuuuuuuuunga m-a ajutat sa decid ce o sa fac cu cartea si cum o sa continui.

O sa postez si la " Imposible love" dupa ce scriu capitolul pentru ca nu am nimic.

Sper sa va placa acest capitol si mna... voturi, alea alea.

V-am pupat! :* :* :*