Lupta cu destinul

1

-Amne-

-Amneys Karla Drakon! Dacă nu te dai jos din pat acum nu mai ai voie pe pământ o săptămână şi nici din castel nu mai ieşi. Zice mama enervata.

-Vin acum! Zic eu.

După ce reuşesc să mă dau jos din patul meu imens mă duc spre dulap şi mă îmbrac cu o pereche de pantaloni scurţi şi un tricou verde şi cobor jos.

-Ce este mamă? Spun eu uitându-mă la femeia care mi-a dat viaţă, e îmbrăcată cu o rochie până la genunchi plină de desene ciudate.

-Cum adică 'ce este'? Vine Mills! Trebuie să mai înveţi nişte vrăji. Zice ea autoritară.

-Dar am învăţat toată cartea cu vrăji! Zic eu nervoasă.

-Trebuie să mai repeţi la unele vraji.

-----------------------

După aproape 3 ore de chin mă duc spre mama şi îi zic:

-Plec pe pământ! Nu vin diseară deci nu ma aştepta!

După plec grăbită fără a mai aştepta un răspuns. Rostesc câteva cuvinte fără sens iar în faţa mea apare portalul iar eu fără să ma gandesc intru. Când se închide portalul observ că nu am ajuns pe strada corectă când să deschid un nou portal se de apropie de mine.

-Singură pisi! Zice tipul.

-Nu ai altă treabă...

Nu apuc să mai zic ceva că el începe să mârâie semn că nu e om.

-Uşor cuţu nu vrei sa o superi pe prinţesa Amneys. Zic eu cu o voce de copil.

-Ammm...nu mai zice nimic şi fuge.

-Vârcolac prost...

După ce îmi aşez hainele şi decid să o iau la pas până ce ajung la un KFC şi văd că îmi sună telefonul.

-Alo! Zic eu...

-Alo! Ce faci Amne? Aud vocea Keissei.

-Keiss!!! Ce se întâmpla? Zic eu.

-Pai...am ajuns pe pământ şi mă întrebăm dacă ne întâlnim? Zice ea.

-Hai că te teleportez eu in faţa KFC-ului de pe Wattmore*.

Nu o las să continue, că o teleportez, şi la nici 5 secunde e la masa mea.

-Amne!! Ştii doar că urăsc când ma teleportezi!! Zice prietena mea enervată.

-Câine fricos! Zic eu râzând.

-Vârcolac! Zice ea enervata.

-Care e diferenţa? Zic eu plictisită.

-Mai bine, nici nu mai zic.

După o oră în care am vorbit toate tâmpeniile, Keiss pleacă să se întâlnească cu Jay, iubitul ei care e tot vârcolac. După ce am părăsit şi eu Kfc-ul am plecat să ma plimb până ce am ajuns într-un parc vechi, leagănăle erau rupte, băncile erau rupte, doar copacii erau cei care dădeau viaţa dar şi ele erau pline de nume scrijelite, mă plimb şi simt cum cineva e in spatele meu, mă întorc şi în faţa mea văd un bărbat, frumos, cu nişte ochi superbi, parul brunet şi cu un corp de zeu.

-Bună! Zice el. Şi vocea lui e minunată.

-Bună! Răspund eu timidă, nu cred că am reacţionat niciodată aşa în faţa unui bărbat.

-Eu sunt Jack! Zice băiatul.

-Eu...am...Amne. Zic eu zâmbitoare.

-Foarte interesant! Numele! Zice el.