Calatorie catre Sfarsitul Lumii

Prima zi de scoala

             Sammy dormea. Cu siguranţă avea un vis foarte agitat, deoarece îşi mişca capul în toate direcţiile şi rostea întruna aceleaşi cuvinte: "Vreau să ies, daţi-mi drumul!" 

              Martha era în bucătărie. Pregătea micul dejun pentru că micuţii să poată merge la prima zi de şcoală după o vacanţă plină de peripeţii... Pentru micuţul Sammy era chiar prima lui zi din viaţa de şcolar. "Micuţul Sammy!", gândea Martha... "Este un copil atât de bun, dar oare va face faţă? " De fapt, pentru Sammy şcoala era doar un nou mod de a-şi face prieteni, deoarece cititul nu mai avea nici un secret pentru el. De la vârstă de cinci ani. el învăţase să citească de la fraţii lui mai mari, Andrew, de 10 ani şimai ales de la Angy, care era deja în clasa a 5-a. Dar micuţul era într-una cu gândul aiurea, nu avea stare şi nu suporta regulile. Părinţii se gândeau că suferă de o boală, deoarece părea într-una că trăieşte într-o lume a lui. De aceea mama lui era foarte îngrijorată, de faptul că băiatul nu se va conforma cu regulile stricte ale şcolii din ziua de azi.  

             "Ajutor! " ţipă Sammy. "Nuuuu!!!"se auzi din camera băiatului. 

              "Iar s-a lovit de dulapul de deasupra patului", îşi spuse Martha. "Şi l-am rugat pe Jan să îl dea jos de acolo, dar cum Jenica este mereu plecat în delegaţii, iar eu numai pot , am şi eu o vârstă, of!!"

              -Sammy , dragul meu, îl dojenea mama, iar ai avut acel vis?

               Da, Sammy avusese acelaşi vis pe care îl avea de şapte ani în fiecare seară. Pleacă la bunici, pe acelaşi drum pe care mergea cu familia în fiecare sezon, dar se trezeşte pe o potecă de ţară. Case părăginite, străduţă foarte strâmtă, oamenii se uită ciudat la el, câinii îl latră de pretutindeni, şi la capătul ei îi apare o poartă, care este închisă. Un pitic îi spune că a venit prea târziu, şi că trebuie să vină a două zi înainte de apusul soarelui. El ţipă să îl lase să iasă, dar piticul îi rade în faţă: "Prea târziu băiete, ha, ha, ha!!!" Se gândeşte într-una ce poate să însemne visul sau, a căutat şi în cărţi, dar nu înţelege...

             -Dragul meu copil, voi cei mici aveţi multă imaginaţie, poate ar trebui să nu mai citeşti atâtea cărţi de poveşti, că îţi fac rău mami, las-o mai uşor! 

-Da, mama! răspunse Sammy ascultător.

-Hai, îmbracă-te , că nu vrei să întârzii la prima zi de şcoală! Toţi prietenii tăi te aşteaptă. Vei vedea că îţi vei face mulţi prieteni noi...

-Da, mama!

În casă se făcu o hărmălaie că la balamuc:

-Iar mi-ai furat caietele, Andrew, am să îţi dau o bătaie de ai să mi-o pomeneşti într-o zi... De câte ori ţi-am spus să nu mai tragi cu ochiul în jurnalul meu?

-Lasă, că află mama că îţi place de brunetelul, băiatul vecinilor, stai fără grijă că am eu destule arme!  

             - Dacă nu am să te trântesc într-o zi de pe balansoarul ăla, şi va află şi mama că te urci în picioare pe el. Parcă eşti copil mic, sincer! 

-Şi tu eşti o coţofană imfumurata şi afurisită, într-o zi am să îţi tund cozile prin somn.

Sammy stătea pe marginea patului cu gândul aiurea. Se gândea la cât mai multe metode de a scapa de şcoală. Cum auzise bine de la prietenii lui din sat nenumărate, însemna că nu îi va fi prea greu. Sammy era un copil cuminte şi ascultător. Întotdeauna făcea curat în casă când fraţii lui aveau lecţii. Ba mai mult, în fiecare Duminică ieşea singur cu vacă la păscut , asta şi pentru că îi plăcea foarte mult să privească răsăritul şi pentru fluierul lui, de care era nedespărţit. Dar nu suportă să i se impună nici o regulă. Când avea chef să plece , pleca.

"Şcoală asta, cine o fi inventat-o? Şi de ce, nu puteau copiii să înveţe singuri, acasă? Chiar aveau nevoie de profesori?" gândea Sammy nervos.  

            -Da, acum! răspunse Sammy îmbufnat, luându-şi ghiozdanul din cui. 

            Copiii îşi sautara vecinii din sat care se adunaseră în maşină care îi ducea la oraş.

             -Andrew, unde este Sammy? Întreba Angy îngrijorată.

             -Eu ştiu? Nu este acela cu ghiozdanul galben?

            -Da, se poate, s-o fi luat cu alţi copii de vorba, concise Angy.

            -Suntem toţi? Întreba şoferul.

            -Da, domnule, răspunseră vocile vesele de copii, şi maşină îşi relua cursul ei zilnic.

            Sammy alerga gâfâind, cu ghiozdanul mai mare decât el în spate.

           -Trebuie să ajung, trebuie să ajung, trebuie să... Oooo Nuu!!!

           Prea târziu, Ha, Ha, Ha!!! Îi răsună o voce în gând. Ei bine, acum sigur şi-a aranjat reputaţia.  

           Obosit, băiatul pică pe marginea drumului. Primul gând care îi veni în minte, fu fluierul lui, şi îşi aminti ca il aruncase şi pe el în ghiozdan. "Asta e, se poate întâmpla oricui", îşi spuse, şi începu să cânte o melodie veselă. 

          - Foarte frumos, băiete! Vrei să te duc undeva?

            Sammy ridică privirea. Aha, a apărut salvarea, îşi spuse Sammy în timp ce urcă în căruţă.

          -Unde te duc?

          -La oraş, să trăiţi!

         -La oraş să fie!

          Sammy ajunge la şcoală, ce e drept, după vreo două ore, dar măcar a ajuns...

          Fraţii lui, şi învăţătorul, sunt foarte îngrijoraţi.

          Sammy intră în clasa ruşinat.

        -Elev Cathey! Ce cauţi la această ora?

        -Mă scuzaţi, îngână Sammy... hmm... nu îi vine nici o scuză bună în minte... am ameţit şi am leşinat pe drum!

        -Of , săracul băiat, făcu învăţătorul şi îl lua în braţe duios.     

         Pe coridorul şcolii, băieţii buni stăteau într-o gaşcă. Sammy se pregătea să îi salute. Chiar atunci apare gaşcă lui Raymond, care, după cum cunoaşte toată şcoala, nu aduce niciodată nimic bun cu ea. 

         -Aha, uite cu cine ne întâlnim... Nu eşti tu Sammy "ameţitul"? zise Raymond inghiontindu-l.

        -Da, eu sunt, şi tu cine eşti, mă rog?

        Ray, cum i se mai spunea, era cel mai cunoscut băiat din şcoală. El şi cu gaşcă lui, plini de bani şi de fiţe, erau în clasa a cincea. Tot ce se întâmplă în şcoală ajungea la urechile lor, şi nimic nu trecea nepedepsit. Poate şi din această cauza a fost ales Ray că redactor la gazeta şcolii. Mare greşeală, pe care mulţi o regretau, şi mulţi îl vroiau expulzat din şcoală.

        -Poate nu bei destule lichide, rase Ray şi îi turna o sticlă de apă în cap.

       -Asta nu se sfârşeşte aici, veţi vedea voi cine sunt! îi răspunse Sammy nervos.