Membri noi

6.1K 169 15
                                    

•••Catherine•••

După ce toată nebunia de după plecarea lui Dante s-a terminat toți am crezut că vom putea fi o haită normală, dar nu! O haită călătoare și-a făcut apariția în oraș. Fiind un oraș mic eram obișnuiți să fim singura haită, mai ales băieții după ce vechia lor haită, de care aparțineau familiile lor, a părăsit orașul. Era o haită mică, încă în evoluție, exact ca a noastră. Dar ei totuși abia că se puteau nu haită, fiind mai puțini ca noi. La început ne certam mult cu ei, mai ales Seth cu alfaul lor, Jack. Cu greu îl puteam ține în frâu, cel mai des eu reușeam să îl potolesc, de aceea aceștia credeau că sunt luna lui Seth. În afară de ei totul era bine. Ah, dar mai e și Lucy, a plecat. Cu puțin după plecarea lui Dante și ea a fost nevoită să plece alături de familia ei, treburi de vrăjitori. Lucru ironic fiind faptul că Jack și haita lui s-au mutat chiar în casa ei. Ei sunt trei la număr, Jack, sora lui Lena și Matt cel mai bun prieten al său. Mereu intră în belele cu vampirii din oraș. Datorită lui Dante noi avem o înțelegere cu ei așa că putem trăi în pace. Ba chiar, ne înțelegem foarte bine cu mulți dintre ei, dar nu îi simpatizează deloc pe cei trei "muschetari". Mereu se luau la bătaie dar într-o seară lucrurile au ieșit foarte urât. Noi eram adunați la Tay și povesteam lângă cate o sticlă de bere și o țigară când am început să auzim scâncetele și urletele venite din pădure. La început le-am ignorat știind că e doar un conflict obișnuit între haita lui Jack și vampiri. Dar după un timp am realizat că ceva nu este bine. Seth a decis să verificăm și am făcut bine că am mers acolo. Am văzut cum Jack este ținut de doi vampiri și biciuit de un al treilea cu un bici de argint. Lena era întinsă pe jos într-o baltă de sânge, iar Matt avea înfipt în abdomen un cuțit, evident din argint. Vampirii erau niște vânători în toată regula. Dante avea dreptate, nu toți vampirii sunt ca el. Chiar dacă nici noi nu ne înțelegeam cu haita lor nu îi puteam lasă acolo. Am încălcat înțelegerea făcută cu vampirii și am acționat. Eu m-am dus la Matt pentru ai scoate cuțitul care m-a ars la mână când l-am atins dar a meritat.
- Cath, du-l de aici! - Îmi ordona Seth după ce îl aruncă pe un vampir într-un copac.
Eu am făcut întocmai. Mi-am luat forma de lup și l-am lăsat pe Matt pe spatele meu. L-am dus la mine unde l-am întins pe patul din camera de oaspeți.
- Apasă asta pe rană. - I-am spus punându-i un material stropit cu ceva medicament special primit încă de la Lucy înainte de a pleca. - Mă duc să îi ajut pe ceilalți.
- Mâna ta.
- O să fiu bine. - A spus după care am plecat grăbită.
Pe când am ajuns înapoi băieții își trăgeau suflarea. Jack era pe jos, iar spatele lui era acoperit de sânge și carne vie. Până atunci încă nu am văzut atâtea răni într-o singură parte a corpului, pe lângă asta atât de grave.
- Unde l-ai lăsat pe Matt? - M-a întrebat Chase ridicându-se și venind la mine.
- L-am dus la mine. O să fie bine dar rana e foarte adâncă, trebuie tratată. Nu o să dispară prea curând.
- Ai procedat bine. - Mă informa acesta.
Peste puțin timp i-am luat și pe cei doi frați și am pornit spre casa mea.

După cele întâmplate am decis să fim o haită. De atunci suntem prima haită după sute de ani cu doi alfa. Eu și Lena fiind singurele femele ne înțelegeam chiar bine. Matt e un băiat foarte ok. Iar Seth și Jack încă se străduiesc să se înțeleagă.

•••

Lena Scott: o fată de 17 ani plină de viață cu ochii verzi și păr șaten. Este genul de persoană mai timidă dar foarte amabilă și gata de ajutor.

Jack Scott: un băiat de 22 de ani serios și foarte protector cu păr brunet și ochi negri. Genul de băiat căruia îi place să rezolve toate probleme singur și urăște competiția.

Matt Arden: un băiat de 19 ani cu păr blond și ochi verzi. Genul de băiat sincer. Un fel de combinație dintre Elliot și Tay.

Vecinul de Vizavi / Volumul 2Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum