Noaptea de după luptă

1.3K 89 2
                                    

•••Catherine•••

Tocmai am ieșit de la duș. Mă aflu lângă pat în lenjerie intimă și îmi  bandajez rănile. Băieții n-au reușit să ajungă la Hiroshi, am câștigat prima luptă dar războiul încă nu s-a sfârșit. Aud un ciocănit, iau capotul pe mine și deschid ușa lăsându-l să intre pe brunet.
- Cum te simți? - Mă întreabă așezându-se la marginea patului.
- Sunt ok. Ne-am descurcat mai bine decât credeam. Vizubil nu se așteptau că Hiroshi să cheme întăriri așa că nu au avut timp de un plan nou care ar putea să și funcționeze.
- Mă bucur că spui asta.
- Ce te frământă? - Îl întreb ducându-mă la mini barul care se afla într-un colț al camerei.
- Este prima noastră misiune cu adevărat primejdioasă și îmi este teamă  că vom pierde pe cineva. Josh te-ar fi ucis dacă nu intervenea Dante.
- Dar asta nu contează. Important este că suntem bine. Și ne vom descurca, suntem puternici și bine antrenați. Și cel mai important, suntem o haită cu doi alfa extraordinari care ne-au oferit un antrenament foarte bun. - Încerc să îl  încurajez pe Seth dându-i și lui un pahar pe jumătate plin de whisky.
- Mersi că încerci să mă faci să mă simt mai bine. Dar abia aștept ca dezastrul ăsta să se termine. - Îmi spune și alături de paharul primit de la mine părăsește încăperea.
Dar nu rămân singură mai mult de un minut, pe fereastră se furișează o siluetă  cunoscută. Inima îmi tresare, iar ochii mi se fac cât cepele de mari.
- Mirosi a...
- Miros a Andrew, știu. Sunt hainele și  parfumul lui. Nu am vrut să mă simtă ceilalți din clădire. - Îmi spune și începe  să se apropie de mine. Își pune mâna dreaptă pe obrazul meu și îl mângâie ușor cu degetul mare.

•••

- Tu și el.
- Suntem doar...prieteni. Uite, și tu știi  foarte bine că noi vârcolacii avem nevoile noastre. Cum te-ai putut aștepta să stau jumătate de an fără să fac nimic? - Îi reproșa șatena într-un final cu un zâmbet în colțul drept al buzelor rizalii.
- Într-un fel ai dreptate, pe lângă asta mi-ai recunoscut deja acum câteva săptămâni.
- Ma poți ierta?
- Normal, îngeraș. Ți-am mai spus. - Îi  răspunse ridicându-i ușor bărbia și sărutând-o lin.
Catherine i-a sărit în brațe, incolacindu-și picioarele în jurul taliei lui. În câteva momente cei doi au ajuns în pat, vampirul fiind deasupra.
- Dante.- Îi rosti Cath numele cu puține lacrimi în ochi și inima aproape sărindu-i din piept.

Dante i-a desfăcut capotul din satin și  își plimbă ușor mâinile pe pielea fină a fetei după care săruturile sale fierbinți au trecut de la buze la gât și au făcut-o pe lupoaică să geamă ușor.
- Nu mai vreau să petrec nici o zi în lipsa ta.- I-a șoptit suav la ureche, apucându-i unul dintre sâni și sărutând-o apăsat.

Vecinul de Vizavi / Volumul 2Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum