•••Seth•••
- Du-te în camera mea și pune-te să dormi. De o vreme abia ai închis un ochi. - Îi spun strigându-i și ultimele lacrimi de pe obraji.
Îi aud inima cum îi promovează sângele în venele proeminente. Cum respirația ei este mai greoaie ca niciodată. Iar în ochi văd suferința, frica de a nu-l pierde și pe Elliot.
- Nu aș putea. - Îmi răspunde scurt cu volumul voci scăzut. - Mă duc în cameră cu Elliot. Vreau să fiu lângă el. - Continuă dar de data asta mă privește pentru câteva momente în ochi.
- Bine. - Îi aprob dorința, o pup pe frunte și o las să plece.
Se întoarce din drum doar după câțiva pași mici, se ridică pe vârfuri și îmi cuprinde buzele într-un sărut apăsat.
•••Catherine•••
Nu știu de ce l-am sărutat, doar am simțit o nevoie de nestăpânit de a o face, poate de la alcool. Urc extremistă scările după care deschid ușa de la camera de oaspeți și o închid în urma mea. Simt cum mi se îngreunează din nou respirația și încep să văd în ceață. Mă așez repede pe canapea pentru că bănuiesc că Dante vrea să reia conexiunea cu mine. Peste câteva secunde totul se face negru în fața ochilor mei. Am bănuit bine, Dante apare în fața mea. Mi-a observat rănile, îi văd confuzia pe chip. Într-o secundă apare în fața mea și îmi ridică, capul pentru a-mi vedea mai bine rănile de pe gât. Nici unul din noi nu a făcut vreun efort pentru a-și bandaja rănile, dar măcar ne-am curățat cât de cât de sânge și mizerie.
- Ce s-a întâmplat? - Mă întreabă vizibil tensionat.
Oare ce poate fi în mintea lui? Îi povestesc pe scurt cele întâmplate și mă trage la pieptul lui.
- Trebuia să am mai mare grijă de tine, discut cu băieții și mă întorc cu primul avion.
- Nu îi poți lăsa. Noi ne descurcăm încă trei luni, mai ales acum că demonul acela i-a rezolvat pe vampiri. - Îi explic în timp ce el mă priveste prelung. - Băieții au mai mare nevoie de tine.
- Poate ai dreptate. Dar dacă se mai întâmplă ceva îți jur că mă întorc acasă. Văd ce ppt rezolva de aici în legătură cu ceilalți vampiri din oraș.
- Bine. - Aș vrea să îi spun mai multe, să îi spun cât de dor îmi este de el. Cât am suferit pentru că el este în cealaltă parte a lumii, dar nu. Îmi este teamă că aceste lucruri ar putea fi impulsul care îl aduce la mine.
- Te las să dormi. Ai grijă de tine și de Elliot. - Mă rugă după care mă pupă pe frunte. - Dar mai ales de tine. Nu suport să te văd cu răni.
- Voi avea, dar și tu. Peste trei luni vreau să te văd în carne și oase.
- Ne-am înțeles. - Mă sărută prelung și lacom.
Conexiunea se întrerupe, iar eu mă ridic de pe canapea și mă duc lângă pat. Stă nemișcat în fața mea și simt cum lacrimile încep din nou să imi curgă pe obraji. Mă omoară sentimentul acesta idiot! Că nu pot să îl ajut, că este singur în lupta s-a pentru viață. Nu este corect!
•••
