Eric: Te-a chemat la ea în salon?
Ion: Da!
Eric: De ce?
Ion: Pentru că vroia să afle mai multe despre starea ta de sănătate.
Eric: Tu vorbești serios?
Ion: De ce aș glumi cu chestii din astea?
Eric: Păi nu știu...dar tu vorbești serios?
Ion: Da dar fă cumva să nu îi spui pentru că m-a rugat să nu îți povestesc nimic!
Eric: Nu pot să cred!
Ion: De ce?
Eric: Pentru că și eu am vorbit exact aceleași lucruri cu medicul ei! Ce i-ai spus?
Ion: Nu prea multe...i-am spus că încercăm să facem lucrurile să fie ok, să te vindeci și cam atât. A insistat ea mult și bine pe anumite teme dar am preferat să te las pe tine să îi povesteșit despre ele!
Eric: Că bine ai făcut!
Ion: Eric...ce simți pentru ea?
Eric: Eu?
Ion: Doar tu...
Eric: Ce să simt?
Ion: Păi ce simți?
Eric: O cunosc de o zi...
Ion: Nu asta contează. Îți spun eu, e superbă! Parcă vă văd împreună, făcuți unul pentru celălalt!
Eric: Hai mă nu vorbi prostii! Nu..nu o să se ajungă acolo! Suntem doar amici!
Ion: Și marmota învelea ciocolată în staniol...băi, unele lucruri nici tu nu le poți desluși și iubirea e unul dintre ele. Totul se naște din amiciție!
Eric: Mă pui pe gânduri!
Ion: Eu?
Eric: Persoana ta!
Ion: Băi...mă bucur!
Eric: Te bucuri?
Ion: E bine să îți pui întrebări, să te gândeștie...la Cori!
Eric: Termină! Mai ai de consultat?
Ion: Nu, e gata!
Eric: și cum stă treaba?
Ion: La fel...
Eric: O să îmi revin vreodată?
Ion: Eu cred că da!
Eric: Crezi?
Ion: Da, cred!
Eric: Deci doar crezi...
Ion: Să știi că atunci când crezi, nu e vorba de niciun „doar"!
Eric: Mda.
Ion: Termină Eric, o să te vindeci!
Eric: Da...la Paștele cailor.
Ion: Bine...lasă, lasă numai, vorbim noi peste vreo săptămână!
Eric: Ce o să fie peste o săptămână?
Ion: O să vezi! Am plecat!
Eric: Ion! Nu mă lăsa așa!
Ion: Pa Eric! Ne vedem mâine!
Eric: Incredibil! Mereu faci așa, nu? Îți place?
Cori: Ce să îi placă?
Eric: Hei! Tu ești?
Cori: Eu sunt!
Eric: A plecat?
Cori: Medicul?
Eric: Da.
Cori: A plecat. A luat-o pe mama ta și au plecat.
Eric: Ce nesimțit!
Cori: De ce spui asta?
Eric: Păi mă lasă așa cu ochii în soare...bine, vorba vine...eu n-am nici ochi și nici soare acum dar na.
Cori: Termină! Ai ochi! Și sunt cei mai frumoși din spitalul ăsta!
Eric: Păcat că au un defect...
Cori: Care? Nu au niciun defect!
Eric: Ba au...nu îi pot vedea pe ai tăi cu ei...am auzit multe despre ei și sunt curios să îi văd!
Cori: Păi te ajută dacă ți descriu?
Eric: Cred că da!
Cori: Nu vrei să ieșim în parc în timp ce ți descriu?
Eric: Crezi că te descurci să mă ghidezi?
Cori: Normal! Sunt un ghid pe cinste!
Eric: Bine atunci!
M-a luat de mână, pentru prima oară. Are o piele atât de delicată! E fină precum satinul...
M-am ridicat din pat, ea continuă să mă țină de mână și îmi spune încet:
Cori: Lasă-mă să te duc eu, nu o să ciocnești de nimic!
Apoi, cu fiecare pas am început să mă simt tot mai în siguranță!
Eric: Deci...ochii?
Cori: Da! Ochii! Păi...sunt albaștrii așa ca și cerul și marea la un loc, sunt mari cam cât ai tăi doar că ai mei sunt ușor mai alungiți. În jurul albastrului lor e un contur mai închis la culoare iar apoi un fundal alb, imaculat! Au gene lungi și dese iar deasupra lor am niște sprâncene nici prea groase, nici prea subțiri, ușor arcuite și destul de lungi.
Eric: Wow! Acum sunt și mai curios! Sunt chiar așa frumoși pe cum mi imaginez eu?
Cori: Poate nu chiar la fel de frumoși dar...o să te convingi tu!
Eric: Când?
Înainte să răspundă mi-a îmbrățișat brațul cu ambele sale brațe făcându-mă să mă simt mai în siguranță ca oricând, aproape că pot ghici singur drumul, nu mă simt ghidat, simt că știu pe de rost fiecare pas.
Cori: Când? Cât de curând!
Eric: Nu cred...
Cori: Lasă, cred eu pentru tine!
Eric: Da?
Cori: Da! Eu chiar cred că o să îmi vezi ochii cât de curând!
Eric: Aș vrea să cred și eu așa cum crezi tu...
Cori: Nu e greu deloc! Trebuie doar să ai încredere și o să se întâmple!
