M-am întors și m-am răsucit în pat pentru a reuși să adorm din nou dar nu am mai reușit...continui să îmi țin ochii închiși dar aproape incontrolat am strigat-o pe mama!
Anne: Da Eric! Vin!
Ce e cu mine?
Anne: Ai pățit ceva?
Eric: Nu știu...simt ceva...
Anne: Ce?
Eric: Nu știu! E ceva ciudat!
Anne: Te simți rău?
Eric: Nu, mă simt foarte bine dar simt ceva ciudat.
Anne: Legat de ce?
Eric: Dar nu știu, pur și simplu simt, nu știu ce sau de ce...
Anne: Eric, deschide ochii!
Eric: De ce spui asta?
Anne: Nu știu...
Eric: Cum nu știi?
Anne: Nu știu, simplu! Deschide-i!
Am ascultat-o pe mama și am început să deschid ochii concentrându-mă efectiv numai pe asta...
Eric: Mamă...ești sigură că sunt singurul care are simțiri ciudate?
Anne: Da, eu nu am simțit nimic, de ce?
Atunci m-am ridicat din pat și am sărit în brațele ei!
Eric: Mamă! Te văd!!!
Anne: Glumești?
Eric: Nu! Te văd!
Anne: Nu...pe bune?
Eric: Da! Ești îmbrăcată în pantalonii tăi preferați roz și tricoul cel alb cu inimioare! Mamă! Ești așa frumoasă! Doamne ce dor îmi era să te văd!! Mamă! Mamă!
A leșinat! Doamne! Mi-a leșinat în brațe!
Am așezat-o repede pe pat și am fugit la bucătărie de unde am luat un pahar cu apă (deci chiar nu îmi vine să cred că văd totul!) și am venit înapoi la ea ca să o stropesc cu apă!
Eric: Mamă!
Anne: Eric...gata nu mă mai uda! Sunt bine! Dar tu vezi? Tu chiar vezi?
Eric: Da, văd! Te văd! Văd totul!
Anne: Deci nu pot să cred! Nu pot să cred! Asta simțeai tu!
Eric: Da, asta simțeam! Doamne ce veste incredibilă! Doamne..mulțumesc! Mulțumesc mult de tot!
Anne: Eric...
Eric: Cori...
Anne: Exact! Doamne cât o să se bucure! Vrei să o chem?
Eric: Nu...încă nu...
Anne: De ce?
Eric: Păi...vreau să îi fac o surpriză...de mult m-am gândit la asta, mi-am propus că atunci când o să văd din nou, o să o surprind cu ceva. Adevărul e că niciodată nu am crezut că o să se întâmple atât de repede.
Anne: Da...vezi ce înseamnă să crezi că o să reușești ceva? Eu o să îi mulțumesc o viață întreagă Cristinei pentru că te-a făcut să crezi!
Eric: Și eu mamă, și eu!
Cred că mi-a luat mai bine de jumătate de zi ca să pregătesc surpriza iar Cori a sunat de vreo trei ori până acum...mama a fost nevoită să o mintă spunându-i că încă nu m-am trezit și chiar dacă a intrat și ea puțin în panică, nu contează, totul o să aibă sens în mai puțin de jumătate de oră!
