Poate are dreptate mama, poate chiar o sa își revină! Dar până atunci? Până atunci cum o să fie?
A venit Marius să ne anunțe că familia ei a intrat în salon și când vreau, pot să merg și eu. Evident că nu am stat pe gânduri și l-am rugat să mă acompanieze pentru că na, mi-e cam greu să merg singur...
Marius: Suntem în salon...o să te duc lângă patul ei, e un scaun acolo și poți sta liniștit!
Eric: Mulțumesc! E trează?
Marius: Nu, nu s-a trezit nici când au venit ai ei...
Eric: Bine...măcare e mai bine?
Marius: Nu prea pot să spun asta, tot ce pot să spun e că își revine, se recuperează...o să fie mai bine în câteva zile, o să vezi!
Eric: Și aici cât o mai țineți?
Marius: Aici? Păi depinde, dacă se trezește azi o să mai stea aici încă o zi, doua. Dacă nu se trezește azi o să vedem.
Eric: O să se trezească azi...ai să vezi.
Marius: Sper!
M-a luat de mână și m-a dus pe scaunul despre care vorbea. După ce a plecat am început să îi caut mâna pe care am găsit-o destul de repede, zic eu. E moale, fină, delicată...am dus-o spre buzele mele și am sărutat-o ușor după care am pus-o din nou pe pat.
Eric: Cori...trezește-te, te rog! Mi-e dor de vocea ta! Nu știu de ce...dar...mă faci să îmi fie foarte dor de tine și nu îmi place asta! Vreau să mă încurajezi! Am nevoie de asta, am nevoie de tine!
Credeam că senzația pe care am simțit-o când i-am atins mâna, era ceva trecător dar când mi-am pus capul pe umărul ei și am îmbrățișat-o ușor peste mijloc, senzația s-a intensificat. E o senzație ciudată...e ca un gol în stomac acompaniat cu o chestie ciudată în zona inimii și niște fiori calzi pe spate.
Am rămas așa până când, după puțin timp am simțit cum mâna ei se mișcă, se ridică și aterizează la mine pe obraz mângâindu-l ușor. Apoi a început să respire tot mai puternic și pot să jur că simt cum își deschide ochii!
Cori: A...a...apă!
E vocea! E vocea ei!
Eric: Cori!
Cori: V...Eric! Mi-e...mi-e sete!
Eric: Stai...stai să găsesc apa!
Am început să caut pe măsuța aia de lângă pat apă și am dat peste un pahar în care simt ți un pai. L-am ridicat și l-am dus spre ea încercând să îi găsesc gura și să îi dau să bea apa prin pai-ul ăla.
Eric: Deschide gurița...vine apa!
M-a ascultat și, chiar dacă mi-a trebuit ceva stăpânire de sine (am început să tremur), am reușit să îi dau să bea apă.
Cori: Mulțumesc!
Eric: Cu plăcere! Te-ai trezit!
Cori: Da...m-am trezit! Te-am auzit...
Eric:Ăăă...m-ai auzit?
Cori: Da, te-am auzit!
Eric: Adică tot ai auzit?
Cori: Păi dacă îmi confirmi faptul că îți era dor de vocea mea, atunci cred că da...
Eric: Wow...ce tare!
Cori: Așa-i? A mai fost cineva pe aici?
Eric: Da, au fost ai tăi, pe ei nu i-ai auzit?
Cori: Nu...nici tu nu știu cum ai ajuns aici dar când ai început să îmi vorbești, am început să te aud și apoi...apoi te-am simțit aici lângă mine și am simțit și eu nevoia să mă trezesc! Adică cum să îmi permit să dorm când tu ai făcut un așa sacrificiu să vi până aici?
Eric: Nu e sacrificiu! Deloc! Am venit pentru că vroiam să vin și aș fi venit mai repede dar erau ai tăi și nu aveam eu niciu drept să mă bag pe aici printre ei...
Cori: Ei nu...lasă-i pe ei, ei mă văd zilnic. (A început să râdă...ce râs!)
Eric: Săracii de ei...erau devastați!
Cori: Știu. Îmi imaginez. Și eu m-am speriat îngrozitor de tare...
Eric: Te mai doare?
Cori: Da, puțin. Dar oricum nu se compară cu durerea aia pe care am simțit-o atunci...chiar așa, cât a trecut?
Eric: NU prea mult...azi noapte s-a întâmplat.
Cori: Deci știi! Ți-a spus Marius, nu?
Eric: Da! Mi-a spus că l-ai rugat tu să îmi spună și îți mulțumesc pentru asta dar gata, nu te mai forța să vorbești, ok?
Cori: Dar nu mă forțez! Stai liniștit! Mă simt doar amețit, nimic altceva...mă doare burta așa cum doare când sunt în perioada aia a menstruației sau mai pe scurt, când sunt la ciclu. (Iar râde...și-a revenit!)
Eric: Dar oricum te doare pentru că am înțeles că doare...
Cori: Da, eu am dureri urâte de tot uneori dar acum nu doare așa tare, acum e mai bine.
Eric: Mă bucur!
Cori: Hai puțin mai aproape de mine...
