Mama și Cori m-au ajutat serios să îmi împachetez lucrurile iar când totul a fost gata, ne-am luat de mânuțe și am plecat spre ieșirea din spital, libertate, în sfârșit!
Când am simțit din nou briza vântului lovindu-mi chipul, am început să zâmbesc din tot sufletul lăsând un fior cald să îmi cutreiere spatele.
Singurul lucru care îmi lipsește e vederea, în rest le am pe toate! O am pe mama, o am pe Cori și mâinile lor în ale mele...e cea mai frumoasă senzație din lume!
Anne: Eu deschis portbagajul, Cori, mă ajuți să pun bagajele?
Cori: Cu cea mai mare plăcere!
Din păcate eu nu sunt capabil momentan să le ajut dar și când o să îmi revin...
Pe mine m-au așezat pe bancheta din spate cât timp au așezat ele bagajele în portbagaj-ul mașinii iar apoi, Cori a venit lângă mine și m-a strâns tare, tare în brațe făcându-mă să zâmbesc din nou!
Cori: Tu știi că eu te iubesc?
Eric: Da știu! Dar tu? Tu știi cât de mult te iubesc eu?
Cori: Cât de mult mă iubești? Ia zi!
Eric: Aș spune că te iubesc până la cer și înapoi, dar e prea puțin...
Cori: Deci? Cât de mult mă iubești?
Eric: Păi...te iubesc până la Pluto, cu o ușoară oprire pe Saturn, trecând pe lângă Marte și înapoi!
Cori: Vai! Așa mult mă iubești?
Eric: Te iubesc și mai mult dar nu găsesc ceva care să exprime în cuvinte iubirea asta!
Cori: Doamne ce scump ești!
Eric: Păi dacă te iubesc...încerc să semăn cu tine!
Cori: Nu...nu cred că eu sunt la fel de scumpă ca și tine...
Eric: Ba da! De fapt nu...nu! tu ești și mai scumpă decât mine!
Cori: Ei pe asta chiar nu o mai cred!
Eric: Ba să o crezi!
Anne: Scuzați-mă că mă bag dar...eu zic că sunteți amândoi la fel de scumpi!
Cori: Da, așa mai merge!
Eric: Așa vrei?
Cori: Da! Suntem egali, ai uitat?
Eric: Nu, deloc!
Cori: Păi și? Suntem egali și la scumpete! Suntem la fel de scumpi, la fel de dulci, la fel de drăgălași, la fel de frumoși...nu de alta dar suntem perfecți unul pentru celălalt și când spun PERFECT, mă refer la tot, tot, tot!
Pe toată durata drumului ne-am tot tachinat unul pe altul dar când am ajuns acasă...ei bine, am simțit că mă apropii de ea chiar dacă nu am putut să văd asta!
Mirosul casei mele e incomparabil! Sunt din nou acasă, mă simt liniștit, mă simt minunat!
Am încercat să îmi ajut mama și iubita să aranjeze lucrurile prin cameră dar se pare că nu sunt în stare așa că m-au ajutat să mă așez pe pat în timp ce ele se ocupă de aranjarea camerei mele.
Singurul lucru pe care l-am urât în toată viața mea a fost să stau degeaba și se pare că tocmai de ce îmi era urât, nu am scăpat.
Anne: Dragul meu, cum te simți acasă?
Eric: Mă simt minunat! Singurul lucru care îmi lipsește e vederea dar amintirile mă ajută să vizualizez camera, să știu unde e pus fiecare lucru.
Cori: Adevărul e că ai o cameră foarte frumoasă! Nu am mai văzut atât de multe postere numai la mine în cameră!
Eric: Serios? și tu ai postere pe pereți?
Cori: Glumești? Sunt plini! Exact așa cum sunt ai tăi! Mami se ceartă cu mine, nu suportă să vadă pereții plini, ar vrea să fie totul liber, îi place libertatea dar...mereu îi spun că odată cândva, când o să am eu casa mea, toți pereții o să fie plini cu postere specifice fiecărei camere!
Anne: Exact așa îmi spune și mie Eric!
Cori: Pe bune?
Eric: Da! Adică nu pot să înțeleg de ce lor nu le plac posterele. Ele arată pasiuni, momente importante și frumusețe!
Cori: Ei lasă că o să avem noi casa noastră și o să le arătăm ceea ce înseamnă „noua generație"!
Anne: Aveți deja planuri așa mari?
Cori: De ce nu?
Anne: Wow! Voi mă uimiți!
Cori: Uimirea face parte din viața noastră, la fel ca și fericirea! Cea pe care o să o simțim când o să fim doar noi doi!
Eric: Eu deja sunt fericit!
Cori: Ei și eu! Cum să nu fiu fericită? Ești iubitul meu!
De data asta nu s-a mai putut abține! A venit lângă mine și m-a cuprins tare, tare în brațe iar apoi mi-a dat un pupic dulce pe obraz! Am putut să îi simt zâmbetul care s-a reflectat și pe buzele mele iar fericirea pe care o simte mama când ne vede împreună se simte efectiv în aer!
După mult timp, timp în care din câte am înțeles, s-a lăsat seara (adevărul e că am și simțit asta, deja se lasă frigul!), părinții lui Cori au sunat-o și i-au spus că o așteaptă afară. Evident, mama nu s-a putut abține așa că i-a invitat în casă unde i-a servit cu înghețată ornată cu frișcă și bucățele de ciocolată! Mama face mereu cele mai bune combinații, de orice! Pur și simplu combină două-trei chestii și ies bunătăți incredibile!
Anne: Aveți o fată incredibil de scumpă!
Maria: Mulțumim! Am auzit multe și despre Eric , Cori ne povestește tot felul de chestii, non-stop și în toate e inclus Eric! E așa îndrăgostită!
Cristian: Și eu pot să aprob asta! Iar acum când vă văd împreună...ei bine, sunteți atât de scumpi!
Eu cred că roșeața din obrajii mei e vizibilă...aș vrea să îi pot vedea! Și uneori mă întreb, oare nu i-au spus niciodată lui Cori să se mai gândească? Că nu ar trebui să își piardă timpul cu mine?
Maria: Eric, ești un băiat incredibil! Îți mulțumim că ne-ai ajutat fetița să se vindece!
Eric: Eu....eu nu am făcut nimic special...
Maria: Ba da ai făcut! Ai făcut multe!
Cori: Mama are dreptate! Ești primul „vinovat" pentru vindecarea mea!
Nu prea înțeleg ce vrea să spună dar printr-un nou pupic m-a făcut să înțeleg că o să îmi povestească ea mai târziu!
Cori: Acum tot ceea ce mai rămâne de făcut e să te vindecăm și pe tine!
Maria: Cu siguranță o să reușiți! Curaj Eric! Totul o să fie bine!
Eric: Mulțumesc pentru susținere!
Maria: Cu mare plăcere! Suntem aici pentru orice aveți nevoie!
Cristian: Da doamnă, să știți că vă puteți baza pe noi! Pentru orice aveți nevoie, suntem aici!
Anne: Mulțumim pentru ajutor! Eu sper să nu avem nevoie de nimic, îmi doresc ca într-o dimineață să se trezească puiul meu și să îmi spună tare „mami, mami, văd!"
Cristian: Doamne ajută!
Cori: Așa o să fie, am dreptate Eric?
Eric: Da, așa o să fie!
Anne: Vezi? De asta ești atât de incredibilă, pentru că l-ai făcut să creadă!
Cori: A fost mai simplu decât vă puteți imagina!
Seara s-a încheiat din păcate, Cori împreună cu părinții ei au plecat după ce și-au luat la revedere și au promis că se vor întoarce pentru o nouă seară la fel de frumoasă ca cea de acum!
Anne: Hai Eric să mergem la somnic! Te ajut să te îmbraci?
Eric: Nu mamă, dacă îmi dai hainele o să mă descurc singur!
Anne: Uite, sunt aici! Mă strigi când ești gata să vin să te duc la baie ca să te speli pe dinți iar apoi în pat cu tine!
Promit eu, așa ...din tot sufletul meu, că o să îmi revin! Promit! Promit că într-o zi o să văd din nou lumina soarelui, o să mă pot duce unde vreau, când vreau, nu o să mai depind de mama, nu o să mai trebuiască să o chem ori de câte ori am nevoie de ea, nu o să mai fiu incapabil să fac ceea ce îmi place!
Și...cel mai important lucru e că promit că într-o zi o să îi văd chipul iubitei mele și mai mult decât atât, o să îl pictez și o să îl pun la loc de onoare, chiar aici în camera mea! Promit asta!
Eric: Mama, sunt gata!
Am mers la baie, m-am spălat pe dinți iar apoi mama m-a ajutat să mă așez pe pat și mi-a pornit radio-ul în surdină, da, și la spital obișnuiam să adorm cu radio-ul pornit.
Anne: Să ia vise superbe în noaptea asta!
Eric: Mulțumesc la fel mami!
Mama a plecat, eu am rămas în patul meu cald de care îmi era atât de dor! Nu știu cum se face dar niciun alt pat din lumea asta, oricât de comod ar fi, nu poate compara cu patul tău!
Noaptea a trecut pe nesimțite, așa cum o face mereu dar...nu știu, în dimineața asta parcă am așa un feeling ciudat. Am simțit ceva straniu de îndată ce am început să îmi intru în simțiri, de fapt sunt mai mult ca sigur că asta m-a făcut să mă trezesc...
❤Va urma❤
