"Vara trecută, eu şi prietenii mei, ne distram mergând prin diverse locuri părăsite. Sigur înţelegeți romantica locurilor, unde cândva au trăit oameni, iar acum sunt părăsite, pe jumătate distruse, pe care au crescut muşchi şi flori.
În una din zile, după plajă, am hotărât să mergem pe teritoriul unei tabere de vară părăsite, nu departe de oraş. Am luat un felinar, ne-am urcat în maşină şi am pornit. Am mers mult prin pădure, şi iată că am ajuns la o mică poiană pe care cândva era amplasată tabăra – erau câteva carcase de lemn şi una mare de piatră. Noi am decis să începem cu cea de piatră. Am luat felinarul şi am intrat înauntru. Mergeam prin clădirea părăsită, eu făceam fotografii. Uneori se auzeau uşi trântindu-se sau ferestre scârţâind, însă noi am dat vina pe vânt, cu toate că nu era foarte puternic. Unul din noi s-a apropiat de fereastră (mai concret, de ceea ce a rămas din ea) şi brusc a împietrit privind spre curte. Peste câteva secunde ne-a strigat să venim spre el. Noi ne-am apropiat în grabă, ne-am uitat în întunericul de afară, dar nu am văzut nimic. Prietenul nostru era convins că a văzut în curte silueta unei mici fetiţe. Noi l-am asigurat că doar i s-a părut, şi am continuat să hoinărim prin clădire.
Deodată, am auzit de afară un strigăt de copil, unul atât de înfiorător încât ne-a îngheţat sângele în vene. Strigătul a încetat la fel de brusc, precum a şi început. Noi am împietrit. Am fi vrut să ieşim din clădire şi să plecăm de acolo, dar corpurile nu doreau să se mişte din loc. Pe neaşteptate am auzit piuitul de la maşină. Unul din noi a luat-o la fugă pe scări spre ieşire, noi ne-am dus după el. Ajunşi la maşină, nu am găsit nimic.
Sfatul a trei idioţi dintre noi a fost să plecăm de acolo. Ne-am urcat în maşină şi am încercat să plecăm, însă motorul nu a vrut să se pornească. Şi iată că iarăşi am auzit de undeva de afară un strigăt de copil. Șoferul maşinii a strigat: "Pe dracu'!" . Maşina s-a pornit deodată și am plecat în grabă."
