În amiaza mare, o femeie striga disperată pe stradă.
"Mi-ai văzut fiul?!"
Femeia fugii din uşă în uşă strigând după fiul ei. Fiecare persoană de pe stradă era oprită de disperata mamă care îşi voia fiul.
"Mi-ai văzut fiul?!" În stânga.
"Mi-ai văzut fiul?!" În dreapta.
Fiecare zi decurgea aşa de o săptămână. Săraca mamă ieşea pe stradă strigând din toată ființa numele fiului ei. Oprind fiecare maşină și persoană de pe stradă punând acceaşi sfâşietoare întrebare.
"Mi-ai văzut fiul?!"
Căutarea femeii a ajuns până în parc unde cu lacrimi în ochi ea întrebă fiecare persoană. Mame sfâşiate de durerea femeii spuneau cu ochii umezi că nu i-au văzut fiul.
Povestea continuă aşa timp de trei ani. Femeia nu încetă să strige şi să întrebe de fiul ei. Zi după zi. Îşi căuta fiul.
Dar azi... La apus, după încă o zi de căutare, femeia se îndreptă către o persoană care mergea acasă.
Răguşită, cu machiajul întins pe față de la plâns şi părul ciufulit, femeia spuse cu voce tremurată:
"Mi-ai văzut fiul?"
Persoana a răspuns:
"Oh, Doamne! Îmi pare rău! Nu l-am văzut."
Femeia dădu din cap afirmativ cu tristețe, apoi se întoarse şi plecă încet.
Cu cât se îndepărtă cu atât mai mare îi creştea un zâmbet pe față.
Chicotind spuse către sine în şoaptă:
"Înseamnă că i-am ascuns cadavrul foarte bine."
