Roxi POV
A venit mult aşteptatul moment. Concertul era pe cale să înceapă şi se strânseseră chiar mai multi fanii decat la oricare alt concert vazut de mine. Spectacolul urma să se desfăşoare într-un parc foarte frumos. In partea dreapta a scenei era ridicat un cort mare de un alb strălucitor pentru backstage.
Inauntru fraţii Lynch își făceau ultimele retuşuri la machiaj. Puteai să le citesti emoţia pe față!
Nu peste mult timp urma să înceapă concertul.Le-am urat noroc şi m-am alăturat parintilor lor și lui Ryland.
Pe la jumătatea concertului am început să aud niște tipete,dar nu de la fani.Le-am ignorat,crezând ca am auzenii,Dar din nefericire pentru mine,nu a fost așa.
Baby Lynch POV
Am aruncat o privire scurtă asupra lui Roxi care părea din ce în ce mai agitată!
-Ești bine?o întreb
-Da.spune ea destul de nesigură. Mă duc sa-mi iau o sticlă de apă.spune îndreptând se spre dozator.
Nu pot sa-mi explic de ce,dar nu am pierdut-o din vedere.Avea sentimentul ca ceva nu e bine.În următoarea secundă totul s-a schimbat.Singurul lucru pe care l-am văzut a fost o mașină intrând drept prin cort și lovind-o pe Roxi în plin.Mi-am tras părinții pe scena repede unde toată lumea se holba la noi.
-Ce s-a întâmplat?!se panichează Riker
-A fost o mașină. A lovit-o pe Roxi!spun repede.
Ross nu a avut nevoie decât de 2 secunde să proceseze și a fugit în spate după ea.Rydel s-a apucat să plângă,Riker încerca să liniștească mulțimea iar ceilalți încercau să o liniștească pe Rydel și să mai ajute persoane blocate sub barele metalice ale cortului.Am decis să mă duc după Roxi.Am gasit-o chiar în spate,cu Ross lângă ea.
-E bine?
-Ți se pare bine?!mă întreabă Ross iritat de întrebarea mea.
Avea mâinile și picioarele răsfirate în dezordine,capul aplecat pe umăr.Arăta ca un manechin moale.Partea de jos a feței era zdrobită iar din gură larg deschisă îi curgea sânge.Avea ochii închiși.
Ambulanță a apărut imediat și îndată ce s-a făcut liniște spectacolul a continuat.Roxi a pleca la spital alături de părinții mei.
Nici unul din frații mei nu a mai fost la fel.Nu mai zâmbeau și nu radeau.Le mai scăpa câte un zâmbet dar rar.Ca să nu aduc aminte de Ross care avea și lacrimi în ochii.Durerea îl copleșise total.
La finalul concertului am pornit toți spre spital unde doctorul a spus ca Roxi a intrat în comă și ca nu pot să spună cu certitudine care sunt șansele ei de supraviețuire.Ross s-a îndreptat spre peretele de sticlă al salonului lui Roxi privind cufundat în gânduri.Mă îndrept către el,și când ajung în dreaptă lui mă întreabă fără a mă privi:
-Crezi ca am pierdut-o?cuvintele lui m-au tăiat pe suflet.Era așa de trist,și pur și simplu nu avea pe nimeni care sa-l înțeleagă.Avea nevoie de cineva care sa-l consoleze,dar nu știu ce aș putea sa-i spun ca sa-l fac să se simtă mai bine.Dintr-un final îi răspund cu o voce scăzută.
-Nu știu.Sper ca nu!
Salut!Ce faceți?Cum sunt primele săptămâni de școală?(știu,nu trebuia să amintesc)
Oricum,am postat și sper să va placa acesta capitol deși eu cred ca ar fi putut ieși și mai bine.Îmi pare sincer rău pentru întârziere!Dacă voi considerați ca merit votați,lăsați comentarii!Și cu ocazia asta treceți și pe la cartea prietenei mele marasorinapop și lăsați voturi pentru ca ea face o treabă bună și chiar merită(cei care v-ați retras voturile:rușine să va fie!Necultivaților!:))
Sper să ne vedem curând!Până atunci succes în toate!Bye!
Lupisor.
