Riker POV
Am ajuns la spital cat de repede am putut.Am intrat in aerul imbaxit din holul spitalului.Rydel se uita ca disperata in speranta de al observa pe fratele nostru sau Ratliff,Exact ca si toti ceilalti.Nu a trecut mult si il observ pe Ratliff iesind pe o usa indepartat.Le-am atras atentia fratilor mei si odata ce l-au observat si ei am luat-o toti a goana dupa el.Era alb la fata si privea in gol,de parca ar fi inhalat ceva.Cand ne-a obsevat a sarit de pe scaunul pe care statea si a strans-o tare in brate pe sora mea.
-Ce ai patit?il intreb panicat de starea in care il vedeam.
Nu mi-a raspuns.A facut un semn discret catre usa pe care a iesit cand l-am observat.Peusa erau scrise cuvintele ''Access restrictionat'.Inainte sa pot spune ceva Ross a iesit de asemenea din aceea camera la fel de alb la fata.
-Ce se intampla acolo?
-Am...v-v-vazut o-op-operatia.imi spune Ross balbait.Asta explica starea baietilor.Niciunul dintre ei nu reactioneaza bine la sange[idk daca asta e adevarat.Daca stiti voi spuneti-mi:))]L-am luat in brate pe Ross si l-am intrebat:
-Cum se simte Roxi?
-Bine.imi soptes-te el inapoi,dar inainte sa termine pe o usa alaturata iese Roxi,asevata pe patul de spital,inconjurata de chirurgi.Era clar ca operatia se terminase,pentru ca Roxi era intreaga si...treaza.Respira greu si doctorii s4e chinuiau sa o tina in loc si sa inhaleze un gaz dubios.Doctorul care se ocupa de ea fugea in spatele tuturor,cu o expresie foarte calma pe fata.
-Ce se intampla?!urlu eu dupa el.
-Complicatii.Nimic important.
-Nimic important?!Glumești?!
Doctorul doar s-a uitat la mine cu dispreț și a plecat.M-am trântit pe un scaun si mi-am acoperit fata cu mâinile.Simțeam privirile ucigătoare ale fraților mei asupra mea,parcă mustrandu-ma pentru ieșirea mea necontrolată de mai devreme.Simțeam o presiune peste mine.Roxi e o parte din familie.Pentru mine e o soră și vreu ce e mai bine pentru ea.
2 ore mai tarziu Ross POV
Doctorul ne lasă intr-un final să o vedem pe Roxi.Am intrat toți pe rând în încăperea îmbâcsită în care se află un înger pe patul de moarte.Mese pline de pastile umpleau încăperea.Roxi stătea și se uită la mine cu vechi ei ochi plini de fericire pe care nu-i mai văzusem de decenii.
-Ghici ce!îmi spune ea
-Ce?
-Pot să plec!cuvintele ei mi-au adus pe fata zâmbetul pierdut de mult pe holurile acestui spital.Am strans-o în brațe mai tare ca niciodată.
-Te las să te schimbi.spun și părăsesc camera.Atunci am realizat ceva.Când plecăm de aici trebuie să o lăsăm pe Roxi acasă.Nu vom mai putea petrece timp împreună.Dar cât timp știu că e bine,nimic nu mai contează.Vom tine legătură și nu o voi uita niciodată.Jur!
