-Ross,vino!Trebuie să mergem la poliție să dam o declarație!urla mama după fratele meu mai mare.
-Plecați voi.Eu rămân aici.ne răspunde el cu o voce scazuta și pleclna de tristețe.
-Bine,spune Rydel,dar anunțând ce se mai întâmplă!Vin și eu mâine dimineața.
Ross a dat ușor din cap,dandu-ne de înțeles ca e de acord.Am plecat spre secția de poliție cu inimile încă întunecate de atâta durere.
Ross POV
Am rămas acolo,singur.Îmi doresc sa-mi fi rugat unul dintre frați să stea cu mine,dar nu mă puteam concentra la ceea ce spuneau.Mă uit în jur.Atât tristețe dintr-un singur loc!Oameni bolnavi de boli incurabile,familia așteptând vesti despre cei dragi și copii plangandusi rudele proaspăt decedate.Încerc să mă concentrez pe altceva,mă uit pe pereți,dar și aceștia parcă ar fi fost pictați cu tristețe,și frică.Speciali făcuți ca să îți dea un sentiment de panică.Doctorul a apărut în față mea întrerupând -Imi șirul de gânduri în care mă înecam.
-Sunteți aici pentru domnișoara Roxi Streack?am strâmbat ușor din nas,deoarece nu mai auzisem până acum numele de familie al lui Roxi.Aparent vroia sa-l țină ascuns.
-Da.
-Puteți intră în salon.
-Si-a revenit?!întreb plin de speranță.
-Din nefericire,nu.Dar mă gândeam ca ați vrea s-o vedeți mai de aproape.Nu doar prin peretele de sticlă.
-Mulțumesc.spun ușor dezamăgit și mă îndrept spre salon.
Intru înăuntru și mă uit la ea,încercând sa-mi rețin lacrimile care mă copleșeau.Aveam nevoie să îi văd ochii ei căprui și sa-i aud vocea cristalină spunand-umi ca se simte bine și ca totul va reveni la normal curând.
-Bună Roxi!spun după câteva clipe de tăcere,conștient ca nu poate auzi,dar simțeam nevoia sa-i vorbesc.Cum te mai simți?Concertul a ieșit bine,dar nu a fost la fel fără să te văd stând alături de părinții mei și Ryland.Sunt doar eu aici,restul s-au dus la poliție.Rydel va veni mâine dimineata.
Am început să vorbesc lucruri fără sens,ca și cum nu ea chiar mă asculta.Mă simțeam ascultat!Simțeam ca ea chiar aude tot ceea ce-i spun.Am aruncat instinctiv o privire asupra aparatului care îi monitoriza bătăile inimi.Simțeam o neliniște din ce în ce mai mare cu fiecare secundă în care priveam acel aparat.Simțeam ca ceva urmează să se intample.Nu a trecut mult,și s-a întâmplat.Aparatul nu mai înregistra nicio bătaie. Lacrimile m-au năpădit.O asistență.a intrat rapid în salon și a oprit sunetul asurzitor al aparatului care îmi produce atât de multă tristețe.
-Îmi pare rău.a spus fără a afișa vreo părere de rău.A spuso daor pentru ca meseria o obliga!Mă uit la trupul fără suflare al fetei pentru care am simțit pentru prima dată ceva special.Am luat telefonul și mi-am sunat frații pe skype ca să le dau vestea
-Ross,ce s-a întâmplat?mă întreabă prietenul meu cel mai bun Ratliff văzând ca am ochii pline de lacrimi.
-A...încerc să le spun,dar nu pot.Nu se poate,e vie!Trebuie să fie.Nu pot accepta sa moară!Nu VREAU să accept!
-Ross,ca s-a întâmplat?spune Rydel apărută prin sapte.
-A decedat!stig provocând plansete necontrolate tuturor celor care au auzit conversația
-Mai vorbim pe autocar.spune cel mai bun prieten al meu copleșit de lacrimi.
Mă ridic în picioare după ce închei conversația cu familia mea și strâng mâna lui Roxi tare in a mea.
-Nu face asta,Roxi!mă rog eu de ea.Nu mă parasi.!Nici nu am apucat sa-ti spun!Rocky a avut dreptate! Tebuia sa-ti spun cand am avut ocazia.Nu am putut!Am fost prea speriat sa-ti spun că...TE IUBESC!
Cuprins de O dorință de nestăpânit m-am aplecat peste ea și am sarutat-o. Sărutul pe care nu am avut curajul nici sa-l visez.Bezele ei reci și fine îmi aminteau de tote momentele împreună.Toate râsetele,zâmbetele si lacrimile pe care Le-am împărțit.Nu imi vine sa cred ca totul s-a terminat.A fost un sărut dulce,dar în același timp amar,pentru ca știam ca toate cuvintele mele nu au ajuns la ea,dar speram ca Roxi e acolo sus undeva și a auzit tot ce am spus și ca simte toată dragostea pe care i-am purtat-o de când am intalnit-o.
Cu părere de rău mă despart de buzele ei și arunc încă o privire asupra acelui aparat care mi-a dat vestea care mă va urmări toată viața.Lacrimile mă năpădesc.Las capul în jos și dau să plâng,dar un zgomot asurzitor îmi atrage atenția.Aparatul a pornit din nou!
-Ross?aud voce subțire și adormită a lui Roxi.Ca și cum nu ar fi murit niciodată,cu doar ar fi dormit.
-Roxi!o îmbrățișez eu fără a mai putea sa-mi stăpânesc emotiile.Nu-mi vine să cred.Trăiești!
-Și eu te iubesc!nu pot sa-mi cred urechilor
-M-ai auzit?!
-Fiecare cuvant!spune sarutandu-ma dulce.
Doctorul a apărut probabil chemat de o asistentă care a văzut incidentul.
-Domnișoara Roxi,spune acesta cu o voce șocată.Cum va simțiți?
-Minunat!răspunde aceasta uitandu-se la mine intr-un fel în care nu am mai vazut-o.
Încă un capitol.Sper să va placă! Aștept păreri(la comentarii sau în privat)pentru ca mie chiar îmi place să le citesc.Promit să postez curând!Ne vedem!
Lupisor
