Unica raza de sore ce patrunde in camera ma agaseaza atat de tare ca imi vine sa urlu. Vocea mamei imi urla in timplane, iar capul imi pulseaza dureros, in ritmul unei tobe. Gemand, imi trag patura peste cap, in speranta ca totul o sa inceteze.
- Ce-a fost in capul tau?
In cap, aburii primelor guri de alcool pe care le-am luat vreodata. In stomac, fluturi. In ochi, licurici. In obraji, rosata.
- Ne-am facut atatea griji, Orelie! Era vorba sa vii acasa la doisprezece! Te-am sunat si...
Telefonul meu. Habar n-am unde e. Nici la cat am ajuns acasa n-am habar, dar ceva imi spune ca n-ar fi indicat sa intreb. Nici nu sunt sigura ca vreau sa stiu. La naiba, tot ce vreau acum e ca mama sa taca si sa ma lase in pace!
- Ai sange pe rochie!
Privirea imi fuge involuntar la hainele de pe mine. Sangele lui Reynard.
- Te-ai imbatat! urla din nou. Ce ai mai facut acolo? Te-ai drogat? Te-ai culcat cu baieti?
Noile acuzatii au rolul de a ma readuce pe pamant. Ma ridic in capul oaselor, sub privirile ucigase ale mamei.
- Sigur ca nu am facut asa ceva? Cine ma crezi?
- Evident nu te mai cred fata pe care am vazut-o cand ai plecat de acasa! Orelie, nu te-am fi crezut in stare de asa ceva, suspina ea. Cum poti fi atat de indolenta? Chiar nu iti pasa ca ne-ai dezamagit? Ca ai facut niste lucruri atat de grave..?
- Nu, nu imi pasa! urlu. Am baut un pahar de wiskey si am intarziat cateva ore, adolescentii fac asta tot timpul. Sau ati uitat ca sunt adolescenta si nu un robot programat pe functia perfectiune? Scutiti-ma de predica, nu m-am schimbat. Am redevenit eu insami. Asa sunt de fapt, doar ca voi ati fost prea ocupati sa acoperiti aparentele cu un strat gros de domnisoara-perfecta-cuminte-si-cu-note-mari ca sa vedeti.
Realizez cu intarziere ca am obrajii uzi de lacrimi. Mama ma priveste perplexa, dar nu mai astept o replica. Ma reped afara din camera, cat de repede pot cu capul vibrand dureros la fiecare miscare. Aud strigate in urma mea, dar nu stau sa deslusesc ce spun. Apuc din mers un hanorac gros si il iau peste rochia cu care am ramas imbracata de aseara. Simt frigul biciundu-mi picioarele goale atunci cand dau buzna afara, dar nu imi pasa. Cu gluga pe cap si mainile infipte in buzunare, imi permit sa pland, revarsad toata ura din lume in lacrimile care imi curg pe obraji.
- M-am culcat cu doi baieti!
Vestea ma surprinde intr-atat incat ma inec cu ceaiul cald de tei care se presupune ca ar trebui sa imi faca bine. Aunc o privire speriata spre usa si abia acum inteleg de ce Karenina a insistat sa o incuie inainte sa imi dea vestea. Inca tusind, imi fixez privirea pe zambetul sau radios.
- Ce ai facut?
Karenina nici macar n-are prieten!
- Unul era in anul doi, chiuie ea. Celalalt a intrat la medicina.
- Cum ramane cu pura pana la casatorie? intreb cu vocea sugrumata.
Expediaza gandul cu un semn din mana. Chiuind in continuare, se ridica de pe pat si face cateva piruete, care imi dau dureri de cap. Ziua asta poate fi mai rea de atat? Nu ma indoiesc ca prietena mea s-a imbatat aseara, dar, pe cand eu sunt mahmura, cred ca la ea efectul inca persista.
- Kar, ai tras ceva pe nas?
Privesc din nou spre usa, sperand ca parintii ei nu mi-au auzit strigatul plin de repros. Tot ce face ea e sa izbucneasca in ras, ceea ce ma scoate si mai tare din sarite.
- Uite ce e, asta a fost petrecerea mea interzisa. Am devenit adult. Pot face tot ce vreau, de la culcat cu baieti pana la betii. O sa intelegi cand o sa ai varsta mea.
- Ai fumat ceva? insist.
- Nu fii fraiera. Tot ce am facut e sa sau doua pastilute din alea albastre, oxy..
-Te-ai drogat?! tip iarasi. Karenina, ce-a fost in capul tau?
Realizez ca discursul meu seamana periculos de mult cu al mamei, ceea ce imi da o durere si mai mare de cap. Prietena mea imi aminteste de Reynard in seara cand a venit acasa pe sapte carari dupa ce a facut un cocktail de bautura si droguri.
- Una e sa te imbeti, dar sa te droghezi? De unde ai avut tu asa ceva?
Se apropie de mine, zambind siret si imi sopteste:
- Stundentul la medicina. Sa zicem ca mi-a oferit servicii multiple.
Icnesc si imi infig degetele in pernuta pe care o tin in brate, atat de tare ca trec prin materialul subtire, afundandu-se in pene pana la incheietura.
- Te-ai protejat macar? soptesc, gatuit.
Ranjeste stramb, iar eu nu stiu daca sa rasuflu usurata sau sa o iau la palme.
Cativa fulgi de zapada mi se asaza in par cand ies afara sa imi conduc parintii catre masina. Nu imi arunca nici o privire, nu imi spun nici un cuvant. In timp ce mama e furioasa, in ochii tatei deslusesc tristete. Incarca geamantanul in portbagaj, apoi pleaca fara ca macar sa imi spune la revedere. Vacanta mea perfecta de Craciun s-a dus. Au plecat fara mine. Adio colinde, adio cina calda, adio Mos Craciun. Si, cel mai important, adio familie. Am ramas afara, privind in ol ceva timp, sperand in continuare ca se vor intoarce. Dar ei chiar au plecat. E adevarat, imi voi petrece Craciunul singura. Simt cum ma podidesc lacrimile cand ma intorc in casa.
Chiar si cu lumina stinsa pot vedea cutiile cu globuri insirate pe podea. Intr-un colt al camerei sta bradul artificial, neimpodobit. Maine e Ajunul. Aproape ca nu mai conteaza.
Iau telefonul in mana, dar imi reprim intentia de a suna pe Karenina. E inca sub efectele petrecerii. Dar pe cine altcineva pot sa sun? Abia acum realizez ca toate numerele pe care le am in agenda sunt inutile. Majoritatea nu mi-ar raspunde. Ceilalti ar face-o, dar m-ar putea ajuta doar cu tema la franceza, cel mult.
- Reynard?
Il aud scotand o exclamatie de surprindere.
- Lia? Esti bine?
Oscilez intre a-l minti ca da si a-i spune toata povestea. Oare el m-ar ajuta?
- N-nu.. Poti sa vii la mine? Sunt singura acasa. O sa fiu vreo saptamana, de fapt.
Aproba si inchide. In timp ce il astept sa vina, stand pe canapea, in intuneric, privind in gol, concluzionez ca nu m-am simtit vreodata mai singura. Usa se deschide, iar el intra, sfios. Imi intorc spre el ochii inlacrimati si tristi. Sare peste o cutie de carton si vine langa mine, zambind timid. Imi stapanesc greu lacrimile.
- Hai, pisicuto, nu plange.
Ma strange in brate, iar eu nu ma mai obosesc sa ma abtin. Trupul sau e cald si puternic si ma simt in siguranta.
- M-am certat cu ai mei. Rau de tot. M-au abandonat aici, de Craciun. Karenina e drogata. Eu ma simt groaznic. Poate fi mai rau de atat? Am facut o mare prostie, Reynard..
- Nu e asa de rau. Te-au abandonat o saptamana. Puteau sa o faca de tot.
- Nu ma ajuti, scancesc eu.
- Cat despre petrecere...
- Totul e in ceata. Nu imi amintesc decat pana la bataie.
- Pai n-ai pierdut nimic.
O rosteste cu dezamagire si usurare. Dar nu e adevarat. Imi amintesc totul foarte clar. Inchid ochii si vad scena sarutului de parca mi-ar fi fost imprimata pe pleoape. Felul cum mi-a mangaiat obrajii, cum m-a tinut in brate, cum s-a ajucat in parul meu. Totul.
- Cred ca nu.
CITEȘTI
Fă-o! // în curs de editare
Ficțiune adolescențiEu nu mă pot îndrăgosti. Nu există dragoste. El nu există pentru mine. Nu există nici amintiri, nici săruturi, nici zâmbete, nici priviri. Nu există nimic din toate astea. Nu-i aşa? Copyright © 2013 xshaden