Două s-au făcut
Ce leagă şi dezleagă,
Ceruri şi destine,
Secretul ce înnoadă.
Duşmani ei să se nască,
Egali apoi să fie,
De sufletul şi-l lasă
Prin sânge chezăşie,
Păstra-v-or armă sfântă
Singuri sau împreună,
Ce le va sta sub pază
De-acum şi-ntotde...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Când Enki păşi de după arbori, Nerys-Randa era îngenuncheată în mijlocul luminişului, părând că se sprijină de pământ.
Enki se încordă instantaneu, invocându-și într-o clipită energia gata de atac, gata să o scoată de acolo și să o ducă la adăpost. Dar, înainte să o ridice cu forţa în picioare, îi văzu chipul concentrat şi palmele afundate în iarbă...și plantele care se iveau dintre degetele ei răsfirate, ce păreau să-şi ducă viaţa pe repede înainte.
Vârfuri fragede de iarbă răsăreau, creşteau la maturitate văzând cu ochii, doar ca, la câteva alte clipe, să se ofilească şi să se dezintegreze. Şi apoi, o luau de la capăt, din nou şi din nou, doar în apropierea palmelor ei.
Abia când ea deschise ochii şi se uită la el, Enki îşi dădu seama că îşi ţinuse respiraţia. O văzuse şi o urmărise atâtea zile descifrând pergamente. Stătuse alături de ea căutând înţelesul simbolurilor aduse de el, mai întâi în tăcere, apoi vorbind, schimbând opinii, noţiuni. Dar, până în acest moment, îi parea ca nu o văzuse pe de-a-ntregul.
În pădure prinsese doar câteva frânturi ale puterii ei. Observase, chiar şi fără ştirea ei, inflorirea copacului dragon, la fel că şi înfrunzirea lăstarului ce, altfel, s-ar fi uscat fără puterea necesară să se susţină la umbră atâtor arbori mai puternici. Dar acum, avea o demonstraţie demnă de cea ce urma să devină conducătoarea Înţelepţilor, așa cum spuneau zvonurile.
Şi cumva, Enki, încă prins între dorinţa impulsivă de a o atinge şi simţul datoriei şi al onoarei, îşi dori să poată întoarce timpul.
Poate că nu a fost bine s-o aleagă tocmai pe ea, poate că ar fi fost mai bine să nu descopere deloc luminișul, ba chiar...poate că acceptarea acestei misiuni ar fi fost mai bine să fie evitată.
Cineva avea să piardă, cineva avea să sufere, iar Enki realiză că şi dacă el va fi cel care câştigă, cel mai probabil avea şi să piardă.
Nerys-Randa încă îl privea, dar fără să îl vadă cu adevărat. Era doar o formă asupra căreia avea nevoie să îşi focuseze privirea pentru a-şi aduna la loc energia. Apoi îşi concentră atenţia asupra chipului său. Era a nu ştiu câta oară când el avea aceeaşi expresie, şi mereu numai atunci când o privea pe ea. Ceva care trăda o agitaţie interioară, o năzuinţa înfrânată, o mâhnire nedesluşită...sau un amestec din toate.
Şi fără să ştie de ce, se simţi cuprinsă de o stare care o oglindea pe a lui. Ca şi cum timpul petrecut împreună în ultimele zile, drumul prin pădure dar mai ales energia, pe care indiferent cât încerca, nu şi-o putea concentra la atingerea lui, o conectaseră la el.
Se ridică şi îşi roti privirea prin luminiş, încercând să-şi reaşeze gândurile, energia. Era un spaţiu destul de mic, străjuit la margini de arbori diferiţi. Poate de aceea, în cutreierările ei prin pădure nu-l întâlnise. Pe de altă parte, ştia spusele bătrânilor, cum că pădurea se arată doar când, cum şi cui vrea ea.
