Secretul planetelor gemene

Partea XII - Taine

Pâlpâiri din lumina nopţii ajungeau până în poiană, iar acolo se amestecau cu umbrele mânuite de învolburarea vântului, mișcând fără încetare imaginea din faţa ochilor ei. Nerys-Randa încremenise la marginea luminişului, unde îşi oprise brusc înaintarea. Trupul ei nemişcat se putea asemăna uşor cu unul din trunchiurile ce străjuiau locul. Doar privirea, ce încă cerceta întunericul, trăda tulburarea ce încet-încet o cuprindea.

Cu toate simţurile încordate ieşi dintre pavăză copacilor. Păşi precaut, atentă la zgomotele pădurii, până ajunse lângă arborele din a cărei scoarţă descifrase simbolurile. De-aici poiana părea mai luminată, plină de frunzele lucind argintiu la margini. Dar în ciuda senzaţiei la fel de acute că el se află în preajmă, tânăra nu îl zări pe Enki.

Îşi coborî degetele peste semnele încrustate, înfrânându-şi tremurul când arsura lor îi traversă pielea şi cuvintele se dezvăluiră din nou sub atingerea ei:

Diferiţi, dar la fel,

Şoptiţi legământul de pereche,

Adevăraţi de-aţi fi

Veţi dezlega arma străveche.

Şi Nerys-Randa, închise ochii strunindu-şi restul simţurilor. Era înconjurată de murmurul frunzelor, de şuieratul vântului ce se strecura printre ele, iar undeva, dincolo de hotarele pădurii, se auzea înfundat strigătul unui dragon ce-şi chema puiul. În văzduhul luminişului plutea energie, doar că acum nu mai era nevoie să îşi afunde degetele în iarbă ca s-o simtă, o împresura, iţindu-se de peste tot. Se amesteca cu propria ei energie, făcând-o cu atât mai mult să simtă firul invizibil ce părea s-o lege de Enki. Doar că el lipsea. Lipsea! Cercetă din nou în jurul său, şi frustrarea răbufni în pumnii strânşi, ca un val de energie ce nu putea fi stăpânit.

Se concentră din nou, încercând să-şi găsească sursa legăturii cu el, izvorul panglicii ce-o lega de el. Avea să-l găsească cu ajutorul ei sau avea să şi-o smulgă din sine!

Şi-apoi, înainte să apuce să îşi încordeze fiinţa spre îndeplinirea gândului, de deasupra ei frunzişul păru că se tulbură, de parcă se stranise în el o zbatere simultană a o mie de aripi.

Şi înainte să se poată retrage în spatele arborelui, fu martora unui salt ce-i aminti de mişcările unui Cat-Sith.

Enki ateriză aproape fără zgomot la doi paşi de Nerys-Randa.

Urmară câteva clipe tăcere, în care privirile fiecăruia au rostit tot ce cuvintele nu puteau cuprinde. Mai întâi o cercetare plină de prudenţă, care lăsă loc speranţei, ce se ivi mai apoi în zâmbetul ce nu se lăsa înfrânat.

Şi Enki întinse mâna, iar ea i-o cuprinse fără vreo vorbă.

Nici unul nu ar fi putut spune cine a făcut primul pas, dar cumva spaţiul dintre ei dispăru, preschimbându-se într-o îmbrăţişare febrilă. Şi pentru acele câteva clipe n-au mai simţit nici răcoarea nopţii, nici îmbrăcămintea mototolită sub strânsoarea braţelor, nici temerile născute dintr-un viitor ce-i ducea pe cărări nebănuite. Ci doar apropierea celuilalt, atingerea lui şi energia ce părea că erupe şi-n acelaşi timp se contopeşte în trupul fiecăruia.

Nerys-Randa fu prima care îşi ridică privirea. Îi cercetă chipul, ochii închişi, buzele întredeschise, îi simţi pieptul tresăltând de parcă abia acum reuşea să respire cu adevărat. Şi-apoi îi văzu auriul ochilor cum se deschide spre ea, cum o cuprinde, cum şi el îi cercetează fiecare trăsătură.

Şi ştiind că sunt întrebări cărora el încă nu le-a dat voce, Nerys-Randa le răspunse înainte de rostire, ridicându-se pe vârfuri şi lipindu-şi gura de a lui. Şi pentru câteva momente fiecare se lasă pradă atingerilor. Mâini strângând spre a aduce mai aproape, buze moi căutând să guste mai mult, mai adânc, trup, spirit şi energie vibrând sub învolburarea de fiori.