Două s-au făcut
Ce leagă şi dezleagă,
Ceruri şi destine,
Secretul ce înnoadă.
Duşmani ei să se nască,
Egali apoi să fie,
De sufletul şi-l lasă
Prin sânge chezăşie,
Păstra-v-or armă sfântă
Singuri sau împreună,
Ce le va sta sub pază
De-acum şi-ntotde...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Nerys-Randa părea dincolo de furie iar Enki, pentru o clipă, gândi că poate era mai înţelept să rămână pe loc. Asta doar până când simţi alte liane cum încercau să i se strecoare în jurul gâtului. Cu un singur gest al mâinii comandă aşchia unei roci să taie tulpinile şi se ridică dintr-o mişcare.
Puse un pic de distanţă între ei dar nu suficient de repede. Părea că întreaga pădure înaintase şi acum îl ţinea la zid. Nu îndrăznea să se dea înapoi mai mult, şi să-i ofere tinerei mai multe posibilităţi în a-l încătuşa, dar nici nu putea înainta spre ea.
Nerys-Randa aruncă cu energie în sol, iţind din el, cu fiecare mişcare, alte liane ce încercau să-l ancoreze. Fiecare tentativă de a-l prinde era însoţită de o privire plină de înverşunare şi cuvinte spuse printre dinţi.
- Mincinosule!
Enki abia scapă de încă una din încătuşările ei. Nerys-Randa clocotea de furie şi ca dovadă, plantele creşteau mai repede decât apuca el să le taie.
- Eşti jordanian!
Ar fi vrut poată explica, dar văzând încordarea scrisă pe fiecare umbră a obrazului ei, în fiecare răsuflare tremurată, Enki ştia că orice ar fi rostit ar fi fost în zadar. Atacurile tinerei erau din ce în ce mai îndârjite dar în acelaşi timp haotice. În jurul ei părea că scapără energie, acumulând ceva ce Enki era din ce în ce mai sigur nu avea să se termine bine pentru nici unul dintre ei.
Făcu doi paşi în lateral încercând să evite plantele ce-i ţintiseră din nou gleznele şi o auzi pe Nerys-Randa mârâind frustrată de eşecul încă unei încercări. Erau prinşi ca într-o capcană, nici unul dispus să întoarcă spatele, nici unul dispus să iasă din înfruntare. Ea încă aproape lipită de peretele stâncii, el la câţiva paşi distanţă de pădurea ce îşi înteţea foşnetul cu fiecare atac al Nerys-Randei.
Doar norocul îl scăpă de o liană ce se furisase prin spatele său gata să-l sugrume. Îşi caută instinctiv arcul dar degetele nu se încleştară peste lemnul atât de familiar, iar Enki începu şi el să clocotească. Ar fi vrut să-i distragă atenţia, suficient cât să poată aborda altfel situaţia. Ar fi vrut ceva... Dar nu îi rămânea decât propria energie, arzându-i degetele, incleștându-i pumnii...iar Enki hotărî că cea mai bună apărare era atacul.
Îşi roti palma spre peretele din spatele tinerei şi de la baza acestuia se desprinseră câteva bucăţi. O altă mişcare scurtă în timp ce, cu mâna liberă, smulse lianele proaspăt încolăcite în jurul gleznei şi rocile porniră către Nerys-Randa. Îi ratară cu puţin picioarele, dar fu suficient cât să o facă să îşi piardă concentrarea.
Şi apoi, ca şi cum până atunci doar se jucaseră, se dezlănţui vacarmul.
Amândoi atacau, încercând în acelaşi timp să se şi apare. Liane creşteau parcă din văzduh încercând să-l ţintuiască pe Enki, iar Nerys-Randa trebuia constant să se ferească pentru a scăpa în ultima clipă de fâşii de roca ce îi ameninţau echilibrul şi aşa precar pe stâncile alunecoase, dar încă pline de urmele luptei cu puiul de dragon.
