Secretul planetelor gemene

Partea XIII - Daruri

Enki vedea, simțea totul în jur. Sclipirile cerului ce anunțau apropierea răsăritului lui Dai, vântul șuierând și tresărind frunze, ce i se strecura printre degete, lumina ce se răspândea dinspre zeițe cazându-i ca o adiere caldă pe obrazul drept, mirosul de țărână umedă și plante proaspete, zvacnirea încheieturii și poteca pe care sângele și-o croise peste pielea sa, picurând rar și cu zgomot pe frunzele de lângă una din cizme.

Simțea și vedea totul și-n același timp nimic. Era de parcă o amorțeală rece îi cuprinsese interiorul, cățărându-se în el lent dar sigur, parjolindu-i ființa. Privea în continuare, fără măcar să clipească, locul unde fusese într-atât de sigur că își văzuse perechea.

Și poate, tocmai de aceea nu observă mișcarea din spatele său, până când nu simți atingerea. Degete tremurânde se strecurară printre ale lui, senzația atingerii se împleti cu arsura de-acum atât de îndrăgită ce-i zdruncină încă o dată baierele energiei, iar Enki își înfrână cu greu ușurarea ce amenința să-l îngenuncheze.

Se întoarse încet, poruncind fiecărei fibre din sine precauție. Ochii îl inselasera o dată, nu mai avea să se încreadă doar într-un singur simț, chiar dacă era vorba de propria piele. Degetele sale încremeniseră între ale ei, refuzând să răspundă strângerii. Îi cercetă chipul pentru un singur moment, dar suficient cât să-și infiereze în sine imaginea ei. Părul ce, în tot tumultul izbutise pe alocuri să evadeze din împletitură, ochii întunecați asemeni șuvițelor fugare, deschiși larg și scânteind, urma unei lacrimi uscate ce-și lăsase înapoia sa cărare peste obrazul ei până la buzele întredeschise, tremurânde. Apoi Enki își lasă privirea să treacă peste întreg trupul Nerys-Randei uitând să respire când privirea i se încleștă peste mâinile lor împreunate, peste încheietura ei sângerând întocmai ca a lui. Și-apoi fără să mai irosească vreo clipă o strânse puternic la piept, lăsându-și trupul să tremure împreună cu al ei.

Câteva momente mai târziu Nerys-Randa, încă ascunsă în îmbrățișarea lui Enki, frânse tăcerea și rosti:

- A fost o încercare. Fiecare dintre noi a trebuit să trecem prin ea.

După o altă clipă, își ridică chipul spre el, și continuă:

- Și amândoi am izbândit.

Enki răsuflă adânc și își lasă fruntea să se așeze peste a ei, în timp ce îi cuprinse obrazul cu căușul palmei, ștergând cu mișcări lente urma lacrimei.

Și poate că ar mai fi rămas în îmbrățișarea strânsă dacă văzduhul din jurul lor nu s-ar fi schimbat de-odată, pulsand puternic. Cu o tresărire, dar cu mâinile încă înlănțuite, cei doi se întoarseră spre zeițe.

Păreau că ar fi coborât din plutirea de deasupra ierbii, și amândoi fură martori când, la al doilea pas al zeițelor, luminusul pulsă puternic pentru a două oară.

De parcă pământul și restul plantelor își recunoscuseră creatoarele, un val de lumina îi înconjura, făcând din luminiș propriul lor cocon de fâșii scânteietoare. Pentru alte câteva clipe zeițele Jord și Phyllo părură că uită cu desăvârșire prezența de celor doi. Își ghemuira trupurile spre sol și fiecare își trecu degetele peste plante și țărână. În același timp forma lor deveni și mai strălucitoare, câștigând substanță cu fiecare moment în care rămâneau legate prin atingere de propriile creații.

Iar Enki și Nerys-Randa simțiră amândoi că erau martorii unei revederi de mult râvnite, de parcă nu numai pământul și plantele fuseseră lipsite de atingerea zeițelor, dar și Jord și Phyllo simțiseră cel puțin la fel de adânc exilul.

Cele două zeițe se ridicară și cu o simplă mișcare din degete făcură ca măștile ce le acopereau chipurile să se destrame în văzduh. Enki și Nerys-Randa erau priviți acum de două perechi de ochi în care toate culorile se amestecau, strălucind continuu în o mulțime de nuanțe diferite.