Secretul planetelor gemene

Partea VI - Intenții

Nerys-Randa era într-o secundă în picioare, calcând nervos de-a lungul poienei. Câțiva pași agitați și apoi păru că ceva se decantă în ea. Se aseză la mică distanță de Enki, cu fața la el, dar fară îl privească. Își scoase cuțitul de la coapsă și începu să curețe cu mișcări lente pământul adunat pe marginea cizmei.

Tăcu pret de câteva clipe. Apoi rosti cu o voce netedă:

- Știi ce se prețuiește la un Învățat?! Nerys-Randa nu-l lăsă să răspundă, deși, la drept vorbind, Enki nu părea să fie dornic să spună ceva.

- Mai întâi de toate trebuie să știm cât mai multe. Dacă unele lucruri au fost încercate, testate înainte, și știi despre asta, atunci e mai ușor să eviți greșelile. Apoi, trebuie sa observăm ce se întâmplă, să...cântărim și să sfătuim acolo unde conducătorii nu mai știu calea. Să vedem unde e dreptatea și care e calea spre ea.

Lama stătea acum în palma ei, o curațase de pulberea rămasă cu o trecere de degete și acum îi privea lucirea sub razele lui Dai.

- Presupun că știi...se spune ca voi ajunge urmatoarea Mare Înțeleaptă, spuse aproape șoptit încă fără să-l privească. Ceea ce foarte puțini știu însă, este de ce. Respiră adânc apoi adăugă: Se pare că mai există un ingredient secret în cum trebuie sa fie un înțelept, și mai ales un Mare Înțelept. Și tocmai pentru acesta m-au ales pe mine. Mi-au spus că va fi ceea ce mă v-a duce către izbândă sau eșec, că va fi un moment în care nu numai soarta mea va depinde de ceea ce decid sa fac. Dar nu mi-au zis și când se va întâmpla asta. Sfatul lor a fost să mă bazez pe el, dar fără sa mă las condusă.

Își strânse ochii, în timp ce degetele i se încleștau pe mânerul lamei. Tăcu timp de o altă respirație, și rosti:

- E vorba de instinct. De ceea ce citesc cu energia mea în jurul meu, în mine ...în alții.

Nerys-Randa tăcu. Sunetul vorbelor ei, adevărul cuvintelor spuse, reverberă în aer. Iar ea îl auzi ca și cum fusese spus de altcineva, de parcă acum îl asculta spus pentru prima oară și trebuia să îl lăse să i se așeze în sine. Degetele ei se jucau absent cu cuțitul, întorcându-l între degete.

- Și ce iți spune instinctul tău acum Nerys-Randa? Vocea lui Enki îi rupse firul gândurilor și o făcu să își ridice ochii către el.

Îl privi preț de câteva momente, mușcându-ți buza de jos. Apoi răspunse:

- Cred ca important acum, nu este ce îmi spune mie instinctul, ci ...ce îmi vei spune tu.

Ochii ei intunecați îl fixară într-un mod în care îl făcu pe Enki să se încordeze involuntar, încleștându-si pumnul peste roca ce încă îi stătea încă așezată în palmă.

- Spune-mi Tiarna Enki, lord din tagma dragonilor, ce sperai să descoperi aici și mai ales ce vrei să faci de-acum încolo?!

Din momentul în care auzise descifrarea, Enki realizase ca avea să ajungă aici. Singurul lucru care-l îngrijora era ca nici el nu era sigur cât anume trebuia să dezvaluie, sau cât anume mai putea ține pentru el.

Trecură câteva momente în care se auzi doar foșnetul pădurii.

- Am fost trimis anume sa încerc sa găsesc un mit. Puțini credeau ca el chiar există, și cu toate astea se pare că este adevărat - răspunse Enki trecându-și degetele peste scrijeliturile abia vizibile, închizând ochii la senzația ușoară de arsură ce-i străpunse pielea.

- Deci știai ce se ascunde aici. - nu era o tocmai o întrebare și touși părea o afirmație care cerea ca el s-o întărească sau nege.

- Bănuiam.

- Și-acum?!

- Și-acum ce?

- Acum, când ai aflat că chiar există o armă și că e nevoie să spui legământul de pereche ca să afli cu certitudine dacă și ce poate face?

Enki zâmbi fără să se uite la ea, învârtind în continuare bucata de pământ.

- Nu sunt expert în asta dar legământul nu se spune într-un templu, în fața unei preotese? Nu e ăsta obiceiul tuturor phylonienilor?! Sau învățații fac altfel?

Nerys-Randa îl privi tăcută. Deschis și totuși iscoditor. Ceva nu-i dădea pace. În cele din urmă îi răspunse:

- Legământul de pereche unește. Pe viață. Adevărat, el se face în fața unei preotese. Doar atunci legătura devine totală. Doar că... și atunci cănd îl spui pur și simplu, are o însemnătate.

- Crezi...sau știi asta? Enki se ridicase și acum chipul lui era întors de la ea, în timp ce cu una din palme trecea peste netezimea trunchiului de copac.

Vocea lui purta un soi de greutate, de reținere, pe care Nerys-Randa o auzea fără să o înțeleagă.

- Cred.

Enki încuvință mut și se întoarse către ea.

- Dar nu știi. Acum, am de gând să spun jurămintele împreună cu tine și să scoatem la iveală arma. După?! Cine poate știi cu siguranță ce se va întâmpla după?

Nerys-Randa se ridică și ea în picioare si păși mai aproape de Enki.

- Dar eu nu te întreb acum despre fapte, ci doar despre întenții. Fapte există doar în trecut. Viitorul e rezervat intențiilor.

Enki zâmbi, dar nu spuse nimic, iar ea se mai apropie de el un pas. Nu știa cu siguranță dacă se apropia din propria voință sau pentru ca se lăsase în voia acelui fir invizibil ce o trăgea spre el. Sau poate că acum era ceva din instinctul său...

- Când ai venit prima oară la curtea învățaților nu ai făcut ritualul salutului. De ce?

Enki păși către ea și fără să îi atingă pielea îi luă încheietura mâinii stângi și o ridică.

- De ce, fiind de rang mai înalt ca tine nu am folosit salutul? De ce, de fapt, nu ți-am citit intențiile? Asta mă întrebi cu adevărat, nu?! De ce nu mi-am pus palma peste a ta, asa cum o fac acum, ca să pot vedea dacă intențiile tale sunt... Cum ar fi trebuit sa fie intențiile tale Nerys-Randa?

Dar ea nu îi răspunse. Nu putea să facă altceva decât să își concentreze toată ființa să își țină în frâu energia ce clocotea în ea.
Vocea lui Enki parea și ea din ce mai încărcată de o ceva nedeslușit. De parcă si el avea propria luptă de dus.

- Pentru că știam la cine vin. Pentru că știu că intențiile tale nu au șovăit. Dar te fapt tu acum vrei altceva.

Nerys-Randa deschise ochii si vazu cum palma lui era într-atât de aproape de a ei încât nu își imaginase căldura ce o emana, și cu toate astea încă nu o atinsese. Doar o privea cu o intensitate ce îi consuma galopând autocontrolul.

Îl apucă de cealaltă încheietură și îi imită mișcarea. Stateau unul în fața celuilalt, palmele ridicate, degetele aproape atingându-se.

În mintea ei, Nerys-Randa își dădu seama că așa începea ritualul rostirii lemgământului de pereche și aproape zâmbi.

Fără să audă cuvintele, înțelese. Se lăsa citit și citea la rândul său, iar dacă ea nu avea să gaseasca ceva care să o facă sa rupă atingerea, aveau să spună legămintele. Părea o eternitate de când piela ei simțea asaltul căldurii degetelor lui, iar Nerys-Randa inspirând adânc închise ochii și își lipi palmele de ale lui.

Senzația era, ca mereu, unică, iar contactul cu Enki o făcu să se clatine. Sub ploapele inchise o mulțime de culori se învârteau, ca un râu involburat gata să o prindă în unduirile lui. Într-un cotlon al minții o umbră de teamă îi erodă concentrarea, dar Nerys-Randa o înăbuși. Acum avea acces la interiorul lui Enki.
Tot ce trebuia sa faca era sa se gandească, să întrebe fără cuvinte și culorile lui aveau să-i răspundă.